Se afișează postările cu eticheta baraj. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta baraj. Afișați toate postările

marți, 11 octombrie 2016

O prima iesire cu bicicleta

Bine v-am regasit.

     Asa cum spuneam, la sfarsitul ultimei povesti, voi continua cu relatari de bicicleala.
       Dupa o lunga pauza, cauzata de diverse probleme, cam prin luna iulie, am reusit sa scot bicicleta din casa.
     In primele saptamani nu am iesit din oras din cauza lipsei unui partener. Totusi, pana la urma, am reusit sa gasesc un coleg cu care am plecat la o tura pe digul Oltului. Am avut parte de aer curat, dupa atatea gaze de esapament.
      Nu sunt prea multe de spus, durata fiind de circa o ora. Totusi, cateva cuvinte se gasesc.
     Dupa ce am trecut podul peste Olt, am apucat in amonte. Diferit fata de acum doi ani, de aceasta data am mers numai pe dig printr-un tunel de vegetatie. Colegul a reusit sa agate si un rug cu mana, asa ca a ajuns acasa plin de zgarieturi.
     Am urcat pe dig pana la Arcesti, iar de aici ne-am intors pe asfalt, data fiind ora destul de tarzie.
      Ceva merita mentionat: apusul superb si sesiunea foto de pe baraj.







luni, 23 februarie 2015

Pe malul Oltului

Bine v-am regasit!

       Iata ca am ajuns si la ultima tura restanta a anului trecut. A fost o  tura in jurul orasului. O aveam in vedere de o luna, dar o pastram pentru o perioada ploioasa, cand nu puteam sa ne apropiem de padure. Traseul il stiam de la niste colegi de forum care ne spusesera ca este frumos. Din cauza ploilor tot amanasem iesirea, asa ca decizia finala a fost luata cu 2 ore inaintea plecarii. Am fost din nou, doar doi: eu si Joby_tos de pe ciclism.ro. Initial trebuia sa facem o tura exclusiv pe malul Oltului, dar nu a fost sa fie. Dar sa  nu anticipez. De aceasta data am plecat destul de tarziu, pe la 12:30. Chiar si asa am stat tot timpul cu teama ploii, dar ne pregatisem cu haine de ploaie, asa ca nu tebuia sa ne fie teama.
       Ne-am intalnit in locul obisnuit si am plecat catre traseul stabilit. Am hotarat sa mergem pe malul drept al Oltului, urmand sa ne intoarcem pe celalalt mal dupa ce mergeam in aval cam 25 kilometri. Prima parte a drumului a fost destul de anosta, pe malul digului, dar imediat ce am coborat de pe barajul de la Slatioara totul s-a schimbat. Am  trecut pentru inceput de paraul care a fost deviat odata cu constructia barajului, care acum se varsa imediat in aval de baraj, iar apoi am avut parte de o bucata de drum pe una din putinele portiuni neindiguite, credeam ca nu mai exista asa ceva in aceasta zona. Pe scurt, am vazut Oltul curgand.






        Dupa o scurta pauza de fotografii, am plecat mai departe, ocazie cu care ne-am speriat destul de bine la caderea constanta a stropilor de ploaie. Insa totul se estompa cand vedeam cat de bogata este viata de pe raul neingradit: lebede, rate salbatice, stufaris si alte increngaturi nedefinite. Primii 5 kilometri cred ca i-am facut in doua ore.

In continuarea fost o plimbare pe digul care a reaparut, dar numai pana cand am ajuns langa o intrare in padurea care marginea drumul. Dupa o scurta consfatuire, am decis sa intram sa o exploram. A fost o decizie inspirata, in ciuda multor zone cu noroi, sau a vegetatiei care aproape ca bloca drumul, la fel ca si baltile nelipsite din ultimele iesiri. Am descoperit o lume plina de canale populate din plin cu pescari, o oaza de liniste, ciripit de pasari, chiar si un lac, chiar daca, foarte probabil, era origine antropica. Insa tot aici se cam termina si padurea, asa ca am decis sa reintram in padure si sa ne plimbam pe un alt drum, cu scopul de a iesi pe dig ceva mai jos decat intrasem. Dupa o suita, ce parea ca nu se mai termina, de balti care blocau in totalitate drumul, am reusit sa revenim pe dig. De aici mai departe singura priveliste a fost reprezentata de balastierele care impanzesc malul Oltului. Insa a mai aparut si o problema: vantul s-a intetit, asa ca am hotarat sa cautam un loc unde sa traversam paraul care ne insotea, pentru a incerca sa ajungem in drumul national. Prima posibilitate aveam sa constatam ca tocmai a picat: un podet a fost luat de ape, asa ca am continuat tot pe dig pana am reusit sa gasim un loc pe unde sa trecem catre drumul national. Am  ajuns in Greci, iar de aici la Peretu. La Peretu am hotarat sa facem o pauza mai lunga, sa mancam, sa ne refacem proviziile de apa si sa ne odihnim. Odata plecati, am avut din nou parte de vant: parca se ambitiona sa ne bata din fata. Pana la Osica am crezut ca innebunim. Speram sa scapam totusi de vantul din fata.
      Din pacate tot ce a urmat a fost doar o cursa contra vantului, fara nimic special, doar dorinta de a ajunge mai repede acasa. Acesta a fost si motivul pentru care am renuntat si la fotografii.
In incheiere traseul parcurs:

Route 2910310 - powered by www.bikemap.net

     Sper ca sezonul care se apropie sa fie unul mult mai bogat in iesiri, vremea sa tina cu noi. Restante sunt multe. Printre acestea ar fi bazinul Lotrului, unde trasasem anul trecut vreo trei trasee, dar si Fagarasul, Piatra Craiului (imi doresc sa trec din Muntenia in Transilvania si sa ma intorc in aceasi zi - asta implica o plecare din Dambovicioara si apropierea de Zarnesti) cu multitudinea de trasee care strabat zona.
Pana atunci, sa auzim de bine!

vineri, 26 decembrie 2014

Revenirea la munte

Salutare

       Avand in vedere programul din ultimele luni, am cam ramas in urma cu povestile, asa ca, la gura sobei, va propun o serie de povesti care au ramas nescrise. Este vorba de 3 iesiri.
       Prima iesire la munte, cu care am ramas restant, a fost pe la inceputul lui iulie la Dambovicioara. Dupa cum stiti, in zona aveam cateva destinatii care imi faceau cu ochiul. Una dintre ele era valea Cheii.
        Iesirea a fost scurta: numai un week-end (prelungit). In prima zi nu prea aveam tragere de inima, dar totusi am facut o tura scurta pana la Brusturet si inapoi. Fiind mai pe seara, si cum turistii erau mult mai putini decat anul trecut (ploile multe), am avut parte de o plimbare linistita. De aceasta data am fost singur (doar doi-trei turisti la plimbare), iar asta s-a simtit in atmosfera. A fost o incalzire pentru a doua zi, mai ales ca nu ma mai  urcasem pe bicicleta de ceva vreme.





       A doua zi nu stiam inca ce voi face. Tot mai asteptam sa vad daca se mai inscrie cineva. Posibilitatile erau doua, in cazul in care as fi avut parteneri: barajul Pecineagu, pe Dambovita, sau o explorare pe valea Cheii.
         Avand in vedere ca nu am avur parteneri, am ales ruta cea mai la indemana: sa cobor in Podul Dambovitei si de aici sa incep urcarea pe valea Cheii, planuind in acelasi timp si o scurta vizita in mica pestera ce se ascunde in zona.
        Coborarea prin cheile Dambovicioarei a fost foarte placuta, imi aminteam de momentele placute petrecute aici cu un an in urma. 


      Parcursul prin valea Cheii il stiam de anul trecut, dar atunci fusesem cu masina. Acum era cu mult mai spectaculos, aveam timp sa procesez peisajele, sa stau sa fac fotografii, sa ma bucur de aerul curat. Am constatat ca zona este foarte populata cu turisti iesiti la o plimbare, desi in Dambovicioara era destul de pustiu. Foarte multi dintre ei erau pe jos. Furat de atatea peisaje frumoase, nici nu mi-am dat seama cand s-a umplut cardul cu filme. Asa ca am apelat la telefon. Avea sa fie ultima iesire cand plecam doar cu camera montata pe bicicleta, dar si fara adaptor pentru cardul din telefon, care ajunsese sa stea neutilizat, chiar daca era gol.



 













        Din  pacate, nefiind marcata corespunzator, am reusit sa ratez pestera. Asta e. Am urcat destul de mult, am gasit zone salbatice, dar totusi drumul era in stare foarte buna, chiar si pentru masini, dar si intretinut (desi se vedea clar o zona cu surpari ale versantului, totusi drumul era eliberat). La un moment dat, chiar am vazut un marcaj pe un copac  ce indica directia Fundatica. Eram intrigat, intrucat pe harta nu exista acest drum. Am inceput explorarea, dar la un moment dat, vazand ca nu mai intalnesc pe nimeni, am hotarat sa ma intorc.





        Cu aceasta ocazie mi s-a deschis apetitul pentru o viitoare explorare, care s-a si intamplat dupa trei saptamani. Traseul avea sa fie comun cu cel de acum, dar continuat catre Fundatica, Fundata, apoi Sirnea, Ciocanu si coborarea vijelioasa catre Dambovicioara. Dar despre asta in urmatoarea povestire.
         Pana atunci, va doresc sarbatori fericite!