vineri, 26 decembrie 2014

Revenirea la munte

Salutare

       Avand in vedere programul din ultimele luni, am cam ramas in urma cu povestile, asa ca, la gura sobei, va propun o serie de povesti care au ramas nescrise. Este vorba de 3 iesiri.
       Prima iesire la munte, cu care am ramas restant, a fost pe la inceputul lui iulie la Dambovicioara. Dupa cum stiti, in zona aveam cateva destinatii care imi faceau cu ochiul. Una dintre ele era valea Cheii.
        Iesirea a fost scurta: numai un week-end (prelungit). In prima zi nu prea aveam tragere de inima, dar totusi am facut o tura scurta pana la Brusturet si inapoi. Fiind mai pe seara, si cum turistii erau mult mai putini decat anul trecut (ploile multe), am avut parte de o plimbare linistita. De aceasta data am fost singur (doar doi-trei turisti la plimbare), iar asta s-a simtit in atmosfera. A fost o incalzire pentru a doua zi, mai ales ca nu ma mai  urcasem pe bicicleta de ceva vreme.





       A doua zi nu stiam inca ce voi face. Tot mai asteptam sa vad daca se mai inscrie cineva. Posibilitatile erau doua, in cazul in care as fi avut parteneri: barajul Pecineagu, pe Dambovita, sau o explorare pe valea Cheii.
         Avand in vedere ca nu am avur parteneri, am ales ruta cea mai la indemana: sa cobor in Podul Dambovitei si de aici sa incep urcarea pe valea Cheii, planuind in acelasi timp si o scurta vizita in mica pestera ce se ascunde in zona.
        Coborarea prin cheile Dambovicioarei a fost foarte placuta, imi aminteam de momentele placute petrecute aici cu un an in urma. 


      Parcursul prin valea Cheii il stiam de anul trecut, dar atunci fusesem cu masina. Acum era cu mult mai spectaculos, aveam timp sa procesez peisajele, sa stau sa fac fotografii, sa ma bucur de aerul curat. Am constatat ca zona este foarte populata cu turisti iesiti la o plimbare, desi in Dambovicioara era destul de pustiu. Foarte multi dintre ei erau pe jos. Furat de atatea peisaje frumoase, nici nu mi-am dat seama cand s-a umplut cardul cu filme. Asa ca am apelat la telefon. Avea sa fie ultima iesire cand plecam doar cu camera montata pe bicicleta, dar si fara adaptor pentru cardul din telefon, care ajunsese sa stea neutilizat, chiar daca era gol.



 













        Din  pacate, nefiind marcata corespunzator, am reusit sa ratez pestera. Asta e. Am urcat destul de mult, am gasit zone salbatice, dar totusi drumul era in stare foarte buna, chiar si pentru masini, dar si intretinut (desi se vedea clar o zona cu surpari ale versantului, totusi drumul era eliberat). La un moment dat, chiar am vazut un marcaj pe un copac  ce indica directia Fundatica. Eram intrigat, intrucat pe harta nu exista acest drum. Am inceput explorarea, dar la un moment dat, vazand ca nu mai intalnesc pe nimeni, am hotarat sa ma intorc.





        Cu aceasta ocazie mi s-a deschis apetitul pentru o viitoare explorare, care s-a si intamplat dupa trei saptamani. Traseul avea sa fie comun cu cel de acum, dar continuat catre Fundatica, Fundata, apoi Sirnea, Ciocanu si coborarea vijelioasa catre Dambovicioara. Dar despre asta in urmatoarea povestire.
         Pana atunci, va doresc sarbatori fericite!

4 comentarii: