miercuri, 14 august 2013

Dambovicioara reloaded

Salutari!

Asa cum am spus in postarea precedenta, ne-am intors la Dambovicioara. Bineinteles, la Green Paradise.
De aceasta data, am stat de vineri pana luni, apoi direct la serviciu. Fiind deja la al doilea sejur, gazdele ne-au tratat ca fiind de-ai casei, adica a fost si mai bine decat prima data.
Am ajuns seara tarziu, asa ca prea multe nu sunt de spus.
Dimineata dupa micul dejun, am hotarat sa ne facem o mica incalzire si am mers, cu bicicletele, bineinteles, pana in Podu Dambovitei. Asta numai dupa ce am reusit sa dau jos noroiul care ramasese de la tura trecuta, si o curatare serioasa a lantului.
Drumul de asfalt nu ne-a pus niciun fel de probleme. Peisajul in schimb, ne cam facea neatenti la trafic: magnific. Am mers pana aproape de iesirea in drumul european, dar ne-am oprit sa admiram panorama satului scaldat in lumina diminetii. Am facut o serie de fotografii dupa care am hotarat sa mergem inapoi.






Deja ni se facea pofta de pastravul care ne astepta sa il punem la gratar. Ne temeam de intoarcere, din cauza ca aveam doar de urcat, iar antrenamentul Cristinei era inexistent. Cu toate astea, am ajuns fara probleme inapoi, bineinteles dupa repetate opriri pentru fotografii.
Dupa pranz, planuisem o plimbare care ramasese restanta de la precedenta vizita: lacul Satic. Din pacate, am ramas pe cont propriu: cel mic s-a dovedit a fi prea greu de stapanit, iar cumnata nu mai putea sa faca fata singura, asa ca a trebuit ca si Cri sa ramana la pensiune, plus ca si distanta era destul de mare, iar gazdele ne avertizasera ca drumul e cam prafuit. M-am imbarcat, dar dupa nici 100 de metri am fost nevoit sa ma intorc: cauciucul pe spate incepuse sa se lase. Aveam camera de rezerva, dar  nu prea aveam chef de schimbat, asa ca am preferat sa car cu mine pompa. Am plecat sperand sa vad ceva frumos, dar si cu speranta ca nu voi avea pra mult de urcat. Din fericire, dupa coborarea pana in Podu Dambovitei, drumul european s-a dovedit a fi pustiu, iar eu am hotarat sa fac urcarea pana la intersectia cu drumul care se lasa in dreapta spre Satic, pe bicicleta. Initial credeam ca voi avea probleme, din fericire bicicleta cumparata cu cateva zile inainte de primul sejur, s-a dovedit a fi de incredere. Insa, imediat dupa ce am parasit drumul european, am fost nevoit sa fac o pauza: peisajul era prea spectaculos ca sa nu fie imortalizat. Era o imagine foarte frumoasa a urcarii care duce pana in varful versantului, apoi urmand coborarea catre Fundata, Moeciu si Bran.

De aici drumul era intr-adevar, foarte prafuit. Prima portiune era in urcare, nu foarte accentuata, dar plina de gropi, ca orice drum de tara, de altfel. Aici intrasem pe valea Dambovitei, da, chiar aceea care ajunge prin capitala. Privelistea era incantatoare. Dupa cateva sute de metri de urcare vine o coborare lunga (cam 1 kilometru, conform hartilor) ce imi da ragazul sa admir privelistea. In scurt timp am o surpriza: am intrat intr-o zona de chei despre care nu stiam.



Drumul, desi este de pamant si destul de gaurit, cel putin este lat cat o strada normala. Insa, la fiecare masina care trece pe langa mine mai inghiteam putin praf. De altfel, pe toata lungimea traseului toata vegetatia de pe marginea drumului este acoperita de praf, insa compenseaza prin frumusete. La sfarsitul acestor chei se deschide o vale larga de o mare frumusete. O imagine idilica, cu case rasfirate pe dealuri, printre fanete, parca este un tablou. Superb. Eram in satul Saticu de jos.





La scurt timp dupa iesirea din sat apare si barajul de acumulare. Are o adancime de 10 metri iar uzinarea apei se face in Rucar, iar apa mai iese la suprafata abia la Dragoslavele. Pe marginea lacului s-a construit un complex format din mai multe bungalow-uri, dar pe partea opusa drumului principal.

La capatul lacului, incepe satul Satic, cu doar cateva case pe ambele parti ale raului, cu treceri pe podete facute din barne aruncate peste vale, sau construite integral din scandura, depinde daca sateanul respectiv avea masina sau nu. De aceasta data raul era mult mai mult mai vijelios, am inteles ca din cauza ca se uzina la barajul Pecineagu, aflat undeva la vreo 15 kilometri mai sus. Nimeni insa nu a putut sa imi spuna care e debitul real al Dambovitei: cel din amonte, sau cel din aval de lacul Satic.



Trecerea din Satic in Saticu de sus a fost insesizabila, noroc cu indicatorul de pe marginea drumului.

Dupa ce m-am mai plimbat prin sat sa mai fac ceva poze, avand in vedere ora tarzie, a trebuit sa fac cale intoarsa.





La urcare, de la lac pana in sat am fost insotit de un pustan care mi-a aratat un izvor cu apa buna de baut.

La intoarcere am vrut sa imi umplu bidonul, dar am observat in vecinatatea izvorului cateva tufe de zmeura. Asadar, hai la cules. Si tot asa am tinut-o cam pana in Saticu de jos, mai mult oprindu-ma sa culeg zmeura decat sa pedalez. Am reintrat in portiunea de chei,

unde uitasem sa va spun, la un moment dat, raul intra pe sub stanci si iese din munte ceva mai jos. In aceasta zona, drumul fiind mai prost, m-am luat, fara sa vreau, si la intrecere cu un camion, pe care bineinteles ca l-am depasit, atat de greu se merge cu masina. Insa peisajele erau prea frumoase ca sa mai continui cursa, asa ca am preferat sa imortalizez peisajele.


Apoi a urmat o urcarea ce avea sa ma scoata in varful traseului, insa s-a dovedit ca nu aveam motive sa ma tem.
Dar, odata reintrat pe drumul catre Dambovicioara, am avut de urcat continuu, iar eu deja incepeam sa dau din greu. Asta fiindca nu vroiam sa trec pe un pinion mai mare. Vroiam efort, sa dau jos o parte din centimetrii in surplus de pe talie.
Cam asta a fost prima zi.
Pentru ziua urmatoare aveam planificat un drum pe Valea cheii. Din pacate nu am ajuns sa il fac cu bicicleta. Avand pofta de pepene, am hotarat pe la pranz sa mergem in Rucar la cumparaturi. Daca tot ne-am urcat in masina, Cri a propus sa facem o scurta investigatie asupra viitorului traseu. Mai ales ca auzisem despre el ca ar duce la o alta pestera. Avea sa fie singura vizita in acea zona, din cauza ca privelistile erau superbe, insa drumul este drum de tara, si foarte ingust, deci am mers destul de incet. Din pacate, nestiind cat va dura, si ca nu vom mai ajunge in acea zi, nu am luat cu noi camera foto, deci nu avem nici macar o singura fotografie.
Am ajuns pana la urma la pestera de care vorbeam mai devreme si am constatat ca era cocotata la cativa metri mai sus fata de drum. Vai, noi plecasem in papuci si fara lanterna. Cu toate astea, am urcat, iar eu chiar am intrat, alaturi de cativa turisti, insa dupa cateva zeci de metri am fost nevoit sa ma intorc, convins ca ma voi intoarce mai tarziu. Insa drumul a durat destul de mult, si mai ales necesita destul de mult timp pentru a fi parcurs, asa ca ne-am ales cu un motiv foarte buna sa ne intoarcem in Dambovicioara. Un alt motiv pentru care vreau sa ne reintoarcem in zona este o tura pana la barajul Pecineagu. Am inteles ca este al doilea lac de arocament din  Europa: 110 metri.
Dupa ce am mancat, am hotarat sa facem totusi o plimbare cu bicicleta. De aceasta data, fiind duminica spre seara, considerand ca cei care trebuiau sa se intoarca acasa deja o facusera, deci drumul este pustiu, am hotarat sa urcam, de aceasta data in doi, spre cabana Brusturet. Vroiam sa vada si Cri ce am vazut eu cu doua saptamani inainte. Deja dupa plimbarea din ziua precedenta avea incredere ca poate si ea sa urce. Am avut dreptate in privinta traficului, dar aproape de iesirea din chei, in poiana cu cabana, am fost intampinati de un ciobanesc, care pana la urma s-a dovedit a fi prietenos. Dar, datorita orei tarzii, am hotarat sa ne intoarcem, in definitiv ne atinsesem scopul: vazusem partea spectaculoasa a cheilor.


O alta parte foarte placuta a fost coborarea, mai ales pentru Cri: era la prima coborare in viteza pe un drum de munte si a savurat-o din plin. Se pare ca ne-a prins pe amandoi gustul plimbarilor prin muntii patriei, calare pe biciclete.
Concluzia, fireasca de altfel? Vom pleca si in concediu tot la munte si tot impreuna cu bicicletele.

Mai jos este harta traseului pana in Saticu de sus:


Bike route 2224668 - powered by Www.bikemap.net

Ne reintalnim la intoarcerea din concediu!
Plimbari placute!