duminică, 9 septembrie 2012

Europa - episodul 8

Ziua 14

Toulon (Franța) - Marone (Brescia - Italia) 590 km

         O nouă dimineață, o nouă provocare. Dacă în ultimele zile am parcurs drumuri despre care știam deja destul de multe, de la dus, de această dată urma să intrăm în Italia. Întrucât nu a fost în planul inițial, nu  știam mai nimic despre ce avea să urmeze. Nu mă interesasem despre trasee, nici despre cazări sau stații GPL. Era ca o plimbare într-o noapte fără lună.
       Despre drumul prin Franța mai vreau să menționez un singur lucru: înainte de granița cu Italia, este o benzinărie cu un refugiu de unde aveti o panoramă foarte frumoasă asupra Mediteranei, în timp ce în spate aveți un munte care urca vertical, merită un popas de câteva minute.
         Haideți să tragem câteva concluzii despre Franța:
- în primul rând, eu consider că au cel mai bine întreținute autostrăzi, atât cele cu plată, cât și cele fără plată. Cele cu plată sunt dotate cu tot ce ai nevoie, asfaltul foarte bun, cam tot timpul am avut minim 3 benzi, deci nu poate fi vorba de aglomerație. Un lucru important: prețurile în benzinării, din păcate, sunt muuult mai mari decât în orașe, cu până la 30 de cenți pe litru.
- autostrăzile fără plată sunt foarte bune calitativ, sunt foarte libere chiar dacă au doar două benzi. De obicei se cam opresc brusc în orașe mai mici, lipsesc benzinăriile și restaurantele, iar uneori  pantele și curbele sunt mai mari decât de obicei, dar aceeași situație am întâlnit-o și în Germania.
- În Franța găsiți la orice pas lanțurile de magazine pe care le întâlniți și în țară, cu prețuri rezonabile.
- În zilele de sărbătoare precum și la sfârșit de săptămână, majoritatea benzinăriilor trec pe sistem automat cu card la pompă, cu exceptia pompelor de GPL care se pot folosi doar atât timp cât e prezent casierul .
- Același program și pentru magazine, deci dacă vă faceți planuri de cumpărături, stabiliți-vă foarte atent programul;
- Cei care intenționează să folosească drumurile naționale trebuie să țină cont că deși sunt bune calitativ, pot să aibe parte de un trafic infernal, foarte multe localități, iar limita de viteza este de doar 90 km/h.
       Am intrat în tunelul care ține loc de hotar între cele două țări, și iată-ne deja în Italia. O Italie care la prima vedere a lăsat niște impresii foarte puternice. Dacă până acum am mers pe o autostradă adevărată, de această dată oficial se numește tot autostradă, dar diferența este imensă față de Franța. De ce? Păi, în primul rând, cat ești pe coastă se circulă numai pe doua benzi care sunt destul de înguste, de multe ori cu o banda de urgență minusculă, practic este un drumv expres. La un moment dat se lățește puțin, la trei benzi dar foarte înguste,  așa că senzatiile sunt nu tari, foarte tari, mai ales că ești undeva la peste 100 de metri deasupra mării. Un alt aspect care le coboară foarte mult, cam tot timpul sunt limitări de viteză de genul maxim 100km/h, dar majoritatea sunt pe la 80 și chiar 60 km/h. Iarăși o bilă neagră: sunt foarte multe lucrări, deci se trece la o bandă și doar 60km/h. Ideea pentru care am ales drumul prin Italia a fost să câștigăm cam 300 kilometri, dar datorită vitezei foarte reduse cu care am circulat foarte mult timp, cred că ar fi fost mai rapid prin Germania.
       În schimb pentru cunoscători sunt și lucruri frumoase. Unul ar fi modul de construcție: foarte multe tunele, viaducte foarte lungi cu priveliste foarte frumoasă la Mediterana. Apoi tot drumul am fost la câteva sute de metri deasupra mării, deci superb.
       Pe toată lungimea coastei (foarte abrupte) am putut să vedem cum profită oamenii de orice petec de pământ. Am remarcat foarte multe sere construite pe verticală, podgorii de dimensiuni măricele erau așezate pe toți versanții, nu conta că erau foarte abrupți. Impresionant.
       Din mersul mașinii am remarcat că benzinăriile nu afișau prețurile pe marginea străzii așa cum face toată Europa. La un moment dat am intrat într-una dintre ele, mai mult de curiozitate, decât de nevoie, rezervorul de GPL era umplut la ieșirea din Franta. Surpriză: benzina și motorina erau la prețuri prohibitive: 1,8 - 2 euro. Deja ne-am cam speriat. Dar din fericire pentru noi, ceva mai târziu când am găsit o stație cu GPL am avut o alta surpriză, de această dată plăcută: era mai ieftin decât în Franța, Ungaria sau Germania. Așa că ne-a venit inima la loc.
       În sfârșit am ieșit de pe coastă și în fața noastră se întindea o câmpie imensă. O altă surpriză neplăcută: toată autostrada a fost numai pe două benzi, și mai mult, foarte aglomerată. Peste toate aceste neajunsuri s-au mai adăugat și o serie de camionagii nesimțiți care se băgau în depășire tocmai când erai lângă ei. Dădeai puternic în frâne, strângeai din  dinți și mergeai mai departe. A fost un drum infernal de la intrarea în Italia până aproape de destinație. Odată ieșiți de pe autostradă, la Brescia, am intrat pe un drum expres cred, avea doua benzi, dar de o calitate jalnică și, în plus, se mergea bară la bară. Din fericire nu aveam de mers mai mult de 30 de kilometri.
Încet-încet au început să apară în zare și munții. Am ieșit într-un drum secundar și am început sa urcăm tot mai mult. După așteptări destul de lungi, au apărut și peisajele încântătoare, exact ca în reclamele cu văcuțele și marmota: munți semeți cu zăpadă alba pe creste, iar în mijlocul lor, un lac. Dar drumul nu s-a încheiat, am urcat în continuare până la niște altitudini foarte ridicate. Când am ajuns la hotel, eram la o înălțime amețitoare deasupra lacului amintit anterior, cu un peisaj incredibil în jurul nostru. De aceasta dată nu mai aveam unde să ne plimbăm, eram într-un sătuc în vârf de munte, cu străzi înguste, pante abrupte, de la fereastră vedeam zăpada de pe piscuri, la numai câteva sute de metri.
       Având în vedere că nu eram nici în sezonul de iarnă dar nici în cel de vară, nu aveam prea multe opțiuni în ceea ce privește masa, dar nici chef de căutat nu mai aveam, așa că am ramas la restaurantul hotelului pentru masă și apoi somn de voie.

Ziua 15

Marone - Salzburg 515 km

      Odată cu dimineața, am luat-o de la capăt pe drumul către casă. Din nou am avut parte de autostradă cu două benzi, destul de aglomerată, am avut parte de aceeași camionagii care iți tăiau calea chiar când erai lângă ei, dar, deja aveam antrenament din ziua anterioară. La impresia foarte proastă despre Italia au mai contribuit și angajații de prin popasuri, care stăteau de pază la ușa toaletelor GRATUITE, parcă cerșind. Deși peste tot era afișat clar că nu se plătește, aceștia stăteau cu mâna întinsă, chiar aveau tupeul să comenteze dacă nu băgai mâna în buzunar, asta în condițiile în care deja plătești, și nu puțin, ca să circuli pe această autostradă.
       Singurul aspect care a spălat cât de cât imaginea stricată a Italiei, au fost peisajele care ne-au delectat cât timp am traversat munții.
        Trăgând linie, despre Italia pot spune destul de puține:
- Autostrăzile sunt cam forțate, de multe ori sunt înguste până aproape de dispariția benzii de urgență.
- Atenție mare la intrările pe autostrăzi: trebuie să acorzi prioritate la fel ca pe o stradă obișnuită, nu ai suficient loc pentru accelerare, de obicei pornești de pe loc;
- Benzina și motorina, cel puțin pe autostrăzile pe care am fost, te rup rău la buzunare.
- Referitor la restaurantele de pe autostrăzi, nu pot să vă spun nimic, întrucât nu le-am folosit, deci nu știu. Pe drum, am oprit o singura dată, și asta a fost la un popas unde am găsit două mese, dar de această dată nu mai aveam parte de comfortul popasurilor de prin alte părți.
       Nu pot să spun foarte multe despre această țară, întrucât nu am stat prea mult în zonă, dar din păcate, atât cât am stat, am avut parte numai de lucruri care o pun într-o lumină mai puțin plăcută. Auzisem și de la alții că italienii sunt răi cu străinii, de această dată am simțit-o pe pielea noastră. Ca o excepție, cei de la hotelul/pensiunea unde am stat peste noapte, au fost foarte drăguți, primitori. Dar poate că ne vom schimba părerea anul viitor, când plănuim să ajungem pentru mai multe zile pe acolo, vom vedea.
      A urmat intrarea în Austria: spectaculos, fără putință de a descrie cu adevărat ce am simțit. Dar să încerc.
Imediat după intrare, am avut parte de o coborâre amețitoare: o diferență de nivel de peste 1000 (da, o mie) metri parcursă în 15 minute.
      Deja se vede schimbarea în bine fata de Italia. Aici e vorba de autostradă. Nu o să insist, deoarece am mai povestit despre drumurile din Austria.
     La un moment dat, drumul ne-a dus prin Germania, unde din nou am avut parte de autostrăzile lor cu foarte mult beton, foarte aglomerate, dar și pline de, ați ghicit, restricții pentru lucrări. Cred că media orară pe bucata pe care am traversat-o prin Germania, este undeva pe la 70, hai maxim 80 km/h.
În sfârșit, am ajuns la hotel în Salzburg. Aici ne așteptau niște austrieci cu aspect și nume de asiatici (pakistanezi, indieni, ceva de prin aceste părți), dar nu asta contează. Important a fost că au fost în regulă, mai puțin cel care supraveghea micul dejun. Individul stătea cu căștile în urechi, dar nu îl interesa că platourile cu mâncare sunt goale, a trebuit să apară niște turiști mai înfometați care i-au atras atenția. Oricum tipul părea ca și cum ar fi avut o noapte albă, sau ceva de genul.
      Prin Salzburg nu am putut să vizitam mare lucru, întrucât am ajuns târziu (dar nicio problemă, nici nu a fost programat decât ca pauză de somn), deci cam totul era închis. Austria însă, este programată, împreună cu Italia, anul viitor. Totuși ne-am plimbat ceva timp prin oraș, pot spune că este un oras drăguț, curat, însă de dimensiuni destul de mici, mă așteptam la ceva mult mai mare și mai grandios, având în vedere istoria lui. Dar, ne vom edifica anul viitor, cel târziu peste doi ani (e posibil ca anul viitor să alegem țara noastră sau Grecia/Turcia, încă nu am stabilit nimic). Și cam așa a trecut încă o zi, de această dată parcă mai puțin obositoare, poate din cauză că ne apropiam de casă, sau poate datorită peisajelor din munți, cine știe.

Ziua 16

Salzburg - Timișoara 825 km

      Această zi trebuia să fie ceva mai scurtă, numai până la Szeged, dar, din păcate, datorită unui eveniment neplăcut, a trebuit să fie prelungită.
     Așadar, iată-ne ajunși în penultima zi a călătoriei. Am plecat la drum de dimineață destul de devreme, deja se simțea că suntem nerăbdători să ajungem acasă. Am reușit să găsim o stație unde să facem plinul la rezervorul de GPL, adică la un service, unde, de obicei, se încarcă butelii de aragaz. Trebuie să vă spun că în Austria, probabil, datorită salariilor mari, GPL-ul nu prea este popular, stațiile  sunt foarte rare. Am plecat mai departe știind că ne așteaptă o zi foarte lungă, cred că de fapt cea mai lungă - peste 700 km. În realitate s-a dovedit a fi chiar mai lungă decât programasem, veți afla.
     Drumul prin Austria a decurs fără probleme, singurul lucru pe care l-am remarcat fiind coada de mașini de la Pandorf, cel puțin 5 km, atunci am fost curioși să urmărim indicatoarele, deși coada începuse deja.
     La intrarea în Ungaria ne aștepta prima surpriză neplăcută: în stilul pur balcanic/ex-comunist sau cum mai vreți să îi spuneți, ne așteptau băieții deștepți cu vigneta pentru Ungaria. Care este problema: oficial, cea mai ieftină vignetă pentru autoturisme, este de în jur de 4-5 euro pentru 4 zile. În practică, lucrurile stau altfel: "nu avem pe 4 zile, doar pe 10 zile", ăsta era răspunsul, invariabil. Asta oficial este cam 9 euro, dar se vinde cu 12-13 euro. Am plecat fără să o cumpăr, în speranța unei benzinării de unde să o iau la preț corect. Am găsit o benzinărie chiar înainte să intrăm în zona de control, de unde am cumpărat-o tot pe cea de 10 zile, dar cel puțin la prețul corect. Acum îmi aduc aminte că și la plecare, când am cumpărat-o din România (din benzinărie Mol) prețul a fost de circa 10 euro, deci dacă vreți să o găsiți pe cea de 4 zile, intrați pe site-ul oficial și plătiți cu cardul. Pentru Ungaria este suficient că ați plătit, au control video pe baza plăcutelor de  înmatriculare. În schimb în Austria, aveti mare grijă, imediat cum a-ți luat-o va trebui să o lipiți pe parbriz, altfel degeaba ați dat banii, am înțeles că se lasă cu amendă pe loc, fără alte comentarii.
      Odată cu intrarea în Ungaria, ceva s-a schimbat, nu știu ce dar se simțea că am ieșit din Europa vestică și am intrat în spațiul ex-comunist. Drumul era destul de bun, chiar dacă doar două benzi pe sens, dar asta o știam de la plecare. Din păcate, de această dată era mult mai aglomerat, iar la un moment dat am întâlnit si un accident, lucru care ne-a mai mâncat vreo 15 minute. Am ajuns până la urmă pe centura Budapestei, cu vestitele lucrări, despre care am mentionat și în primele postări, din nou indicatoare care se contraziceau sau chiar lipseau, așa că din nou am fost scoși pe un drum secundar care după vreo 2 kilometri se mai și termina destul de brusc într-un giratoriu. Am reintrat pe centură după care am scăpat destul de repede de lucrări și am intrat pe autostrada către Szeged. De această dată, drumul era mult mai liber, așa că am putut să mergem omenește.
     Totul a decurs bine până la ieșirea de pe autostradă. Chiar la intrarea pe breteaua de ieșire am redus viteza la 60km/h, conform cu indicatoarele, nu aveam chef de amenzi prin țări străine. Dar din nefericire am avut parte de un idiot de șofer de camion care se grăbea și nu a vrut să reducă, așa că din cauza fizicii pe care probabil nu o prea înțelegea, a urmat o traiectorie care îl arunca spre câmp. Din păcate, pe această traiectorie ne aflam noi. Vă imaginați continuarea. Am scăpat însă fără nici măcar o zgârietura, doar cu o sperietura groaznică. 
       A urmat traseul obișnuit, am primit actele de constatare a accidentului, mi s-a chemat o platformă pentru transport în Szeged și apoi direcția vulcanizare. Din fericire aveam bani lichizi, fiindca altfel, nu mă lua de acolo. Șoferul platformei a dat câteva telefoane și până la urmă a găsit o vulcanizare, la fel ca și pe la noi, în curtea unui particular. Din păcate a trebuit să accept ca în locul cauciucurilor tăiate de pe spate să plec cu niște reșapate de iarnă, dar cel puțin am plecat către țară pe roți.
     Am hotărât să plec și eu către țară, chiar dacă aveam rezervare chiar în Szeged, așa că două ore mai târziu am ajuns în Timișoara. Din fericire eram cu toții sănătoși.
      Câteva concluzii despre Ungaria:
- deși au autostrăzi care traversează țara în lung și în lat, toate au doar două benzi, iar după ce treceti de Budapesta către Europa vestică, devin foarte aglomerate;
- Foarte mare grijă pe centura Budapestei, se lucrează foarte mult, restricțiile sunt de multe ori la 60km/h, iar semnalizarea devierilor este deficitară.
- Dacă sunteți doar în tranzit, vă recomand să vă luati vigneta de pe net, se pare că doar acolo se poate achiziționa cea de 4 zile cu circa 5 euro, altfel, o să aveți surpriza să o găsiți pe cea de 9 euro, dar la suprapreț, între 10 și 13 euro. Un alt avantaj este că scutiți timp prețios, evitați cozile destul de mari de prin benzinării.
- La fel ca și în Franța, benzinăriile de pe autostrăzi sunt mult mai scumpe decât cele de prin orașe.
- Dacă vreți să faceți cumpărături, dar nu aveți forinți, se pare că sunt destul de multe locuri în care se poate plăti cu euro. Eu am primit inclusiv facturi emise în euro, pentru platforma care m-a dus până la vulcanizare, și la fel pentru înlocuirea cauciucurilor.

Ziua 17

Timișoara - Slatina 390 km

      După o noapte destul de scurtă, am plecat din nou la drum. Urmare a evenimentului din seara anterioară, nu am mai avut chef de nimic. Totuși mi-a fost imposibil să nu remarc mizeria de trafic din Românica noastră cea iubită. Sunt atâția nebuni la volan, că uneori iți vine să te dai jos și să pleci mai departe pe picioare, asta întrucât la câte accidente cu autobuze și microbuze vedem la știri, nu mai ai încredere să te urci în așa ceva. Dar, asta e tărișoara noastră.
     Totuși, deși este așa cum este ea în privința infrastructurii, are multe părți frumoase, pitorești, pe care nu le-am găsit nicăieri pe unde am fost pe afară. Îmi aduc aminte cum un prieten francez, în vârsta de peste 50 de ani, acum vreo 7 ani, în momentul în care l-am dus la țară, mai sus de Curtea de Argeș, spre munți, în momentul în care a coborât din mașină, s-a oprit în loc și a exclamat: "Incredibil, așa ceva nu am mai văzut de când eram copil". Așadar se pare că străinii știu să aprecieze natura adevărată. Așa că, în următoarele episoade vă voi povesti unul din cele două concedii pe care le-am petrecut anul trecut.
    Ca niște concluzii finale, pot să amintesc că pentru aceste 17 zile și peste 7000 kilometri, pentru 3 persoane, costurile au fost undeva până în 3000 de euro, în condițiile în care cazările au fost destul de ieftine, combustibilul a fost GPL, iar obiectivele vizitate nu au fost chiar atât de multe. A fost un drum obositor, așa  că recomand ca un astfel de traseu să fie efectuat pe o perioadă mai lungă, optim cred că ar fi 4 săptămâni, și cu doi șoferi, altfel este foarte obositor.
     Acum, când mă uit în urmă, îmi dau seama câtă nebunie a fost în capul meu când am plecat la acest drum, dar, cum spun poveștile, dacă n-ar fi fost, nu s-ar fi povestit.
Dacă cineva are nevoie de ajutor în planificarea unei călătorii de acest fel, îi stau la dispoziție.
Ne reîntâlnim în scurt timp, până atunci, călătorii/concedii cât mai plăcute, vremea încă ține cu plimbăreții.