marți, 13 februarie 2018

Return to heaven



La sfarsit de iulie, la insistentele partenerilor de plimbare , m-am reintors la Stana lui Burnei. Planul initial era sa urcam pe culmea Malita, dar ploile cazute cu cateva zile inainte au facut sa nu fie posibil, asa ca ne-am repliat si am urcat pe valea raului.
Eram curios cum este cu bicicleta functionala.
De aceasta data am fost 6, din care doua fete. A fost o tura cu ritm lejer. Data fiind viteza de urcare, am avut timp sa savurez in liniste peisajele, natura, plimbarea.













Daca prima data m-am chinuit sa urc, mergand de multe ori pe langa bicicleta, sau suferind de sete, acum am urcat numai pe bicicleta, iar consumul de apa si mancare s-a injumatatit.
Am gasit acelasi loc frumos, dar mult mai populat .Prima data erau sub 10 masini, acum erau insirate pe marginea drumului mult peste o suta. In zona stanii am gasit foarte multe corturi.










De altfel, pe parcursul drumului am vazut foarte multe locuri unde erau picnicuri sau zone de campare.






Tot din cauza ritmului scazut, am ajuns, din nou, sa intarziem. Dar a fost frumos.
De aceasta data am putut sa ma bucur de coborare. Geeeeeniiiiiaaaaaalaaaaaaaa!

Odata ajunsi la masini, ne-am bagat cu biclele in rau, apoi ne-am asezat la masa la pensiunea din apropiere.
De aceasta data am batut toate recordurile: am ajuns la ora 1:00. Noaptea! Noroc ca a doua zi era duminica.

luni, 12 februarie 2018

Razvad-Gorgota-Livezile-Doicesti-Priboiu-Malu Mierii-Glodeni si retur 20.08.2017


Iata-ne in explorarea unor taramuri noi.
Pentru prima data am ajuns in Dambovita, mai exact prin satele de pe langa Tagoviste.
Avand timpul limitat, dar mai ales din cauza faptului ca urma ca a doua zi sa plec la drum foarte devreme, am cautat un traseu mai scurt si cu dificultate medie.
Am profitat ca este aproape si am dormit pana tarziu, asa ca am plecat la drum cu fizicul odihnit. Am reusit sa plecam din Bucuresti abia dupa ora 10.
Punctul de plecare a fost satul Razvad, de unde ne-am urnit pe la pranz. 

 Desi peisajele erau faine, totusi inceputul a fost putin dezamagitor: pe harta parea foarte mult off-road, insa in primii 4 kilometri am stat pe asfalt. Bun calitativ, dar noi ne doream altceva. In primul sat intalnit, Gorgota, am virat la stanga si am intrat pe un drum de pamant relativ in regula, desi pe alocuri avea cam mult pietris. Din aceasta cauza, pe urcari aveam mereu probleme cu mentinerea echilibrului. Insa, dupa prima urcare mai serioasa prin padure, ne-am regasit intr-o poiana de pe creasta de unde aveam o priveliste superba asupra satelor din jur. Avea sa fie prima ocazie in care am constientizat ca toamna se apropie cu pasi repezi: iarba de pe dealurile din jur era déjà galbena, verdele disparuse.


Insa nu am stat prea mult timp in bataia soarelui, intrucat poiana alterna cu palcuri de padure, iar in scurt timp ne-am regasit la intrarea in satul Livezile.


Tot drumul a fost o alternanta de dealuri si vai, a fost o portiune superba. Dar, odata cu revenirea pe drumuri de pamant, am avut parte si de cea mai grea urcare a zilei, urcare ce a inceput inca din sat. La marginea satului Gusoiu am facut o prima pauza mai lunga, ocazie cu care am reusit sa gasesc si cateva mure, unul din motivele pentru care am ales o tura pe dealuri. Era cat pe ce sa le ratez, noroc ca le-am vazut cand ma urcasem pe bicla cu gandul sa plec. Le-am adunat, nu foarte multe, si am pornit la drum. Déjà era foarte cald iar noi mai aveam destul de mult din ucare. Drumul incepea sa se strice, pe alocuri il nivelasera cu piatra, dar pentru noi nu era chiar placut. Nici piatra, dar nici sleaurile nu ne faceau viata usoara. Intr-o alta pauza, la umbra unor garduri de vegetatie, printr-o fereastra am avut parte de o noua panorama a imprejurimilor.






Odata ajunsi in varf, am avut privelistea dealurilor si satelor din jur. Eram pe un fel de platou de unde puteam vedea frumoasa coborare ce ne astepta. Dar……din nefericire, cea mai interesanrta parte a coborarii era acoperita cu piatra, multa piatra. Am avut cateva momente in care roata spate fugea de sub mine, asa ca am lasat-o moale, asta pana cand panta s-a domolit in zona unei cariere(?). Cred ca explicatia drumurilor pietruite este nevoia accesului celor care fac intretinerea sondelor de pe aceste dealuri. Dupa cariera, odata cu revenirea pe drumurile normale, am intrat in satul Doicesti, unde dupa cateva minute, am intrat pe DN71, care face legatura intre Targoviste si Sinaia. Pret de 4-5 kilometri am avut parte de un trafic destul de urat, asta si din cauza calitatii asfaltului. Erau portiuni unde aveam un acostament de pamant destul de lat ca sa il putem folosi, dar si zone unde eram fortati sa mergem printre masinile care goneau, in conditiile in care drumul era destul de valurit, pe anumite portiuni.
Ajunsi in Priboiu, am scapat de acest cosmar si, imediat ce am virat dreapta, am facut o pauza mai lunga. Mancare, odihna, apa multa si intr-un final am luat in piept a doua urcare grea a zilei. Prima portiune era asfalt bun, insa nu pentru mult timp, adica pana in primul sat, Malu Mierii. A fost o portiune cu urcari si coborari faine, care ne-a ridicat moralul. Insa,insa, urma sa intram iarasi pe drumuri de pamant acoperite cu piatra. Peste toate, panta s-a ascutit. Deja Paul dadea semne clare ca nu mai poate. Mare parte din urcare a facut-o pe langa bicicleta. Nici pentru mine sau Laura nu a fost mai usor, de foarte multe ori eram nevoiti sa mergem pe langa bicle, din cauza pietrisului, combinat cu panta mare, nu ne puteam tine echilibrul.




Cu greu am reusit sa ajungem in varf, ocazie cu care am putut vedea o buna parte din traseu. Fain, coborare, drum bun, mai putin primi 30-40 de metri, pe care i-am facut pe langa caluti, erau in cap si plini de ……pietris.



Au urmat cativa kilometri de coborare pe pajisti, prin padure…genial.
Ne-am reintors in Glodeniul pe care il vizitasem cu cateva ore mai devreme, moment in care era cat pe ce sa ratam traseul. Am regasit traseul si am pornit la o plimbare de aproape 10 kilometri prin paduri si vai.




Insa, eram in intarziere si am hotarat sa scurtam traseul initial, prin Gorgota, mai ales ca urma inca o urcare grea. Am avut o urcare destul de lejera prin padure, dupa care am revenit pe asfalt, pe traseul pe care pornisem de dimineata, numai ca in sens invers. Singura pauza a fost la o fantana de pe marginea drumului, pentru a reumple bidoanele cu apa. 

Aceasta portiune a fost mai mult alergare contracronometru pentru a ajunge la masina si inapoi in Bucuresti. Iarasi am intarziat, devine obisnuinta.
A fost o tura superba, la plecare nici macar nu aveam idee ce frumos va fi. Zona merita revazuta. Foarte curand.