Targoviste-Aninoasa-Gorgota-Valea Voievozilor 27 august 2017

Avand invedere ca in urma cu o saptamana descoperisem o zona frumoasa, am hotarat sa ne reintoarcem pe dealurile de langa Targoviste.

Am plecat, iarasi, tarziu, asa ca intalnirea cu Ionut s-a petrecut dupa pranz, iar intrarea pe traseu la aproape 13. Dar nu era graba, traseul era scurt, fara dificultati majore, asa ca aveam timp sa ne intoarcem.

Punctul de plecare a fost intr-o margine a Targovistei, ocazie cu are am vazut, din mersul masinii, o mica portiune din orasul fosta capitala, poate cea mai importanta – zona istorica. Trafic foarte aglomerat, masini buluc, parcate pe marginea strazii, deci nimic anormal pentru tarisoara noastra.

Am renuntat la cumparaturi si am plecat la drum, catre Viforata. Prima portiune era pe asfalt, pe DN-ul catre Sinaia, deci aglomerat. Din fericire, aveam doar o bucata scurta. Din nefericire am ratat iesirea si am mai mers inca un kilometru pe acest drum. Dar am avut norocul sa gasim repede un drum de legatura cu traseul nostru, asa ca ne-am intors numai 100 de metri.

Odata reveniti pe traseu, am mers in directia Aninoasa. Drumul, de o calitate foarte buna, ne-a facut sa nu simtim kilometrii facuti pana la intrarea pe drumuri de pamant.

Prima oprire am facut-o langa un monument dedicat eroilor din Primul Razboi Mondial, unde am facut si cateva poze.

Am virat stanga pe un drum de beton si, cu putin timp inainte de a iesi din localitate am facut un popas mai lung pentru cumpraturi si mancat o inghetata.

Imediat ce am iesit din sat s-a terminat si betonul moment in care am intrat direct in padure, sa culegem mure, sau, cel putin, sa la cautam.

Am gasit o tufa micuta, am mai gasit si cativa aluni, dar recolta a fost slaba. Norocul meu a fost ca mancasem destul de multe cu o zi in urma, la tara.

La iesirea din padure s-a lasat descoperita si urcarea care ne astepta. Cum temperatura crescuse peste 30^oC, am facut o noua pauza la umbra unei salcii. Ne-am hidratat, am mancat si, avand in vedere ca urmatoarea etapa se desfasura in plin soare, ne-am cremuit bine.

De aici incepea o urcare abrupta si sinuoasa pe un drum de caruta, plin de pietre si sleauri. Cu putin efort, uneori si pe langa biciclete, am reusit sa ajungem in varful urcarii, loc de unde aveam privelistea asupra a doua vai.

In acest punct am avut de ales: ori urmam traseul desenat de acasa prin Glodeni, ori o taiem peste deal, pe pajiste, pe un drum care uneori disparea.

Daca mergeam pe traseul initial, am fi intrat pe o portiune din traseul pe care am urcat in urma cu o saptamana, dar in sens invers. Desi in coborare, stiam ca o buna parte e strabatuta de sleauri, uneori umplute cu piatra, iar tot farmecul coborarii ar disparea. Cea de a doua varianta parea mai tentanta. O scurta portiune a trebuit sa mergem pe langa bicle, dar curand am putut sa ne urcam pe ele. Desi erau sleauri, portiunea centrala era suficient de lata ca sa ne permita coborarea in siguranta, chiar daca cu viteza redusa. Dupa o prima coborare, la capatul careia Ionut a avut parte si de o tranta, am avut de urcat o cocoasa care se termina cu imaginea unei coborari geniale pe pajiste. Ne-bu-ni-eeeeeee!!!!!!

La jumatatea coborarii am mai facut un popas ca sa ii astept pe Ionut si Laura. In acest punct am mai facut cateva fotografii dupa care ne-am dat drumul la vale fara a mai avea in fata vreo poteca, direct pe pajiste.

La finalul coborarii ne astepta padurea. Racoarea era binevenita dupa cat am indurat arsita soarelui. Ne-am speriat putin la intrare din cauza ca am avut neplacuta surpriza sa intalnim cateva portiuni cu noroi si sleauri. Am avut un déjà-vu: privind urmele copitelor infipte adanc in pamant mi-am amintit de cosmarul trait in urma cu cativa ani, la o tura prin Fagaras. Din fericire au fost numai doua sau trei portiuni scurte. Mai departe drumul a fost in regula.

Am intrat pe o portiune comuna cu traseul facut saptamana trecuta, dar in sens invers. 

Asta pana in Gorgota. De aici traseul nostrum urma alta cale. Am avut o urcare mai urata pana la Manastirea Gorgota. Panta era maricica si, combinata cu nelipsitul pietris, a devenit crunta.

De aici mai departe am avut parte de o coborare frumoasa pana la revenirea pe asfalt.

Am mai facut o pauza in Gorgota, la aceeasi fantana ca si la tura anterioara si am dat bice pana la Razvad.

La intresectia unde am lasat masina data trecuta am virat dreapta si am intrat pe un traseu nou. Am mers in continuare pe asfalt prin Valea Voievozilor si am revenit in Targoviste. O mare parte din drum, adica vreo 3 kilometri, am refacut traseul pe care am trecut dimineata cu masina. Traficul a fost mult mai aerisit, asa ca am putut studia in liniste locurile.

Odata reveniti la masini am instalat bicicletele si am pornit la drum, eram déjà in intarziere. Din pacate, in Tartasesti traficul era blocat din cauza unui accident. Pana la urma am reusit sa ajungem cu bine, nu inainte de a opri sa cumparam pepeni.

Razvad-Gorgota-Livezile-Doicesti-Priboiu-Malu Mierii-Glodeni si retur 20.08.2017

Iata-ne in explorarea unor taramuri noi.

Pentru prima data am ajuns in Dambovita, mai exact prin satele de pe langa Tagoviste.

Avand timpul limitat, dar mai ales din cauza faptului ca urma ca a doua zi sa plec la drum foarte devreme, am cautat un traseu mai scurt si cu dificultate medie.

Am profitat ca este aproape si am dormit pana tarziu, asa ca am plecat la drum cu fizicul odihnit. Am reusit sa plecam din Bucuresti abia dupa ora 10.

Punctul de plecare a fost satul Razvad, de unde ne-am urnit pe la pranz. 

 Desi peisajele erau faine, totusi inceputul a fost putin dezamagitor: pe harta parea foarte mult off-road, insa in primii 4 kilometri am stat pe asfalt. Bun calitativ, dar noi ne doream altceva. In primul sat intalnit, Gorgota, am virat la stanga si am intrat pe un drum de pamant relativ in regula, desi pe alocuri avea cam mult pietris. Din aceasta cauza, pe urcari aveam mereu probleme cu mentinerea echilibrului. Insa, dupa prima urcare mai serioasa prin padure, ne-am regasit intr-o poiana de pe creasta de unde aveam o priveliste superba asupra satelor din jur. Avea sa fie prima ocazie in care am constientizat ca toamna se apropie cu pasi repezi: iarba de pe dealurile din jur era déjà galbena, verdele disparuse.

Insa nu am stat prea mult timp in bataia soarelui, intrucat poiana alterna cu palcuri de padure, iar in scurt timp ne-am regasit la intrarea in satul Livezile.

Tot drumul a fost o alternanta de dealuri si vai, a fost o portiune superba. Dar, odata cu revenirea pe drumuri de pamant, am avut parte si de cea mai grea urcare a zilei, urcare ce a inceput inca din sat. La marginea satului Gusoiu am facut o prima pauza mai lunga, ocazie cu care am reusit sa gasesc si cateva mure, unul din motivele pentru care am ales o tura pe dealuri. Era cat pe ce sa le ratez, noroc ca le-am vazut cand ma urcasem pe bicla cu gandul sa plec. Le-am adunat, nu foarte multe, si am pornit la drum. Déjà era foarte cald iar noi mai aveam destul de mult din ucare. Drumul incepea sa se strice, pe alocuri il nivelasera cu piatra, dar pentru noi nu era chiar placut. Nici piatra, dar nici sleaurile nu ne faceau viata usoara. Intr-o alta pauza, la umbra unor garduri de vegetatie, printr-o fereastra am avut parte de o noua panorama a imprejurimilor.

Odata ajunsi in varf, am avut privelistea dealurilor si satelor din jur. Eram pe un fel de platou de unde puteam vedea frumoasa coborare ce ne astepta. Dar……din nefericire, cea mai interesanrta parte a coborarii era acoperita cu piatra, multa piatra. Am avut cateva momente in care roata spate fugea de sub mine, asa ca am lasat-o moale, asta pana cand panta s-a domolit in zona unei cariere(?). Cred ca explicatia drumurilor pietruite este nevoia accesului celor care fac intretinerea sondelor de pe aceste dealuri. Dupa cariera, odata cu revenirea pe drumurile normale, am intrat in satul Doicesti, unde dupa cateva minute, am intrat pe DN71, care face legatura intre Targoviste si Sinaia. Pret de 4-5 kilometri am avut parte de un trafic destul de urat, asta si din cauza calitatii asfaltului. Erau portiuni unde aveam un acostament de pamant destul de lat ca sa il putem folosi, dar si zone unde eram fortati sa mergem printre masinile care goneau, in conditiile in care drumul era destul de valurit, pe anumite portiuni.

Ajunsi in Priboiu, am scapat de acest cosmar si, imediat ce am virat dreapta, am facut o pauza mai lunga. Mancare, odihna, apa multa si intr-un final am luat in piept a doua urcare grea a zilei. Prima portiune era asfalt bun, insa nu pentru mult timp, adica pana in primul sat, Malu Mierii. A fost o portiune cu urcari si coborari faine, care ne-a ridicat moralul. Insa,insa, urma sa intram iarasi pe drumuri de pamant acoperite cu piatra. Peste toate, panta s-a ascutit. Deja Paul dadea semne clare ca nu mai poate. Mare parte din urcare a facut-o pe langa bicicleta. Nici pentru mine sau Laura nu a fost mai usor, de foarte multe ori eram nevoiti sa mergem pe langa bicle, din cauza pietrisului, combinat cu panta mare, nu ne puteam tine echilibrul.

Cu greu am reusit sa ajungem in varf, ocazie cu care am putut vedea o buna parte din traseu. Fain, coborare, drum bun, mai putin primi 30-40 de metri, pe care i-am facut pe langa caluti, erau in cap si plini de ……pietris.

Au urmat cativa kilometri de coborare pe pajisti, prin padure…genial.

Ne-am reintors in Glodeniul pe care il vizitasem cu cateva ore mai devreme, moment in care era cat pe ce sa ratam traseul. Am regasit traseul si am pornit la o plimbare de aproape 10 kilometri prin paduri si vai.

Insa, eram in intarziere si am hotarat sa scurtam traseul initial, prin Gorgota, mai ales ca urma inca o urcare grea. Am avut o urcare destul de lejera prin padure, dupa care am revenit pe asfalt, pe traseul pe care pornisem de dimineata, numai ca in sens invers. Singura pauza a fost la o fantana de pe marginea drumului, pentru a reumple bidoanele cu apa. 

Aceasta portiune a fost mai mult alergare contracronometru pentru a ajunge la masina si inapoi in Bucuresti. Iarasi am intarziat, devine obisnuinta.

A fost o tura superba, la plecare nici macar nu aveam idee ce frumos va fi. Zona merita revazuta. Foarte curand.