sâmbătă, 14 aprilie 2018

La zimbri


         Urmatoarea iesire a fost la inceput de noiembrie.
       Am facut o iesire tarzie impreuna cu Cornel. Tarzie ca ora de plecare. Din cauza unor treburi urgente, am plecat abia la ora 11.
          In plan era sa incercam doua trasee, dar pana la urma am avut timp numai de unul.
          Cu aceasta ocazie mi s-a implinit o dorinta mai veche, sa ajung sa vad zimbrii de la Bucsani, in trecut ii vazusem si pe cei de la Hateg. In fapt a fost o scuza de a face o tura prin noroaie.
         Startul turei s-a facut in satul Gheboaia. Aproape de iesirea din sat am gasit un fost magazin care avea o miniparcare. Am cerut voie proprietarului si ne-am echipat. De aici am mers pe asfalt, prin Marcesti, pana in Ratoaia.
       Singurele lucruri remarcate pe aceasta portiune au fost calitatea foarte buna a drumului si multitudinea de campuri cultivate dar care au ramas neculese, foarte probabil din lipsa cumparatorilor dispusi sa plateasca pretul corect, preferand chimicalele (ca sa nu spun plastic sau cauciuc) importate din Grecia, Spania, Italia sau Turcia. Asta in timp ce taranul roman se zbate in saracie. O mare vina o au autoritatile, care permit existenta samsarilor, dar asta e o alta poveste, pe care cred ca o voi dezbate pe celalalt blog.



        Odata cu iesirea din Ratoaia s-a terminat si drumul asfaltat. Imediat ce a inceput drumul forestier, am intrat si in padure. In sfarsit! Supa o scurta “urcare”, am avut parte de un drum de pamant foarte bun.




          Foate rar aveam parte de cate o balta (veneam la scurt timp dupa o ploaie serioasa). Am ajuns si la zambrarie, am platit biletul de intrare (6 lei) si am intrat. Poze, liniste, aer curat!





        Aici vietuiesc circa 35 de zimbri, dar astazi erau cam fara chef. Stateau la distanta si se miscau alene.



        Inainte de a iesi din rezervatie am fost invitati sa vedem si micul “muzeu al naturii”.







          Padurarul care a facut oficiile de gazda ne-a intrebat in ce directie mergem. S-a mirat si ne-a zis ca in drumul nostru este lac. Am crezut ca vrea sa spuna balti, dar in scurt timp am constatat ca nu e lac. Erau lacuri.





Cam tot drumul s-a tinut dupa noi unul din cei doi catei care ne-au insotit la plecarea din rezervatie.

Portiunile de drum curat si lacurile au alternat o buna parte din drum, dar dupa o vreme au disparut.




          Asa ca am avut parte si de relaxare, drumul fiind foarte bun. Cateva urcari si coborari, dar mici si scurte, au condimentat drumul. Am mai facut cateva pauze, pentru a imortaliza natura in prag de iarna, apoi am revenit in sat si la masina.






        Ne-am dezechipat, am urcat calutii pe masina si am pornit in cautarea unei bodegi unde sa mancam ceva. Am gasit doar un magazin clasic cu o mica terasa. Am bagat cate o bere si ceva alune, am facut putina socializare cu clientii terasei si am plecat in cautarea micilor. Tematica iesirii a fost “micii inainte de intrarea in post”. Si i-am gasit. “La Marian”, parca asta e numele asezamantului. Buuuni, asezonati cu niste cartofi taranesti deliciosi, a fost exact ce asteptam de la acest final de zi. Nu de sezon. Avea sa mai urmeze inca o plimbare.

joi, 22 martie 2018

O iesire cu peripetii – Caciulati-Moara Vlasiei-Gruiu si retur


          No, am ramas dator cu iesirile din toamna tarzie. Astea au fost mai degraba motiv de iesit la mici, la Gruiu.
           Prima dintre ele a fost cu plecare din Caciulati, am continuat prin Moara Vlasiei, apoi Lipia si cap de linie la Gruiu. S-a intamplat aproape de sfarsitul lui octombrie, cand, speram noi, adica je, MaC@ si doamna dansului, sa vedem un amestec unic de culori. Ne-a iesit partial, adica ceva impresii frumoase am avut numai in padurea de langa Manastirea Caldarusani si numai la intoarcere.









          Am lasat masina la o terasa din Caciulati. La stabilirea necesarului de diverse s-a tinut cont de prognoza , adica soare si in jur de 17 grade – rezultatul a fost ca am lasa bluzele mai groase in masina, plecand numai in tricou.
Prima parte imi era necunoscuta, dar din Moara Vlasiei am recunoscut drumul. Era comun cu iesirea din vara, cea pe cursiera.
        La scurt timp dupa ce am virat stanga, spre Caldarusani, am avut primele moment interesante. Primul a fost un tip care alerga de unul singur, al doilea ceata deasa care nu era in program. Norocul meu a fost ca Maria avea in rucssac o vesta care s-a dovedit de mare ajutor.
         Pauze scurte pe traseu, fara poze, dar scopul final era sa ajungem cat mai repede la restaurantul pe care il tot auzeam laudat, adica in Gruiu. La intrare chiar era specificat, grafic, ca este prietenos cu bicilistii.
          Pana aici nu prea am avut chef de poze, din cauza cetii.
         Mancarea s-a dovedit a fi suuuuuper buna. Mici, cartofi taranesti, carnati…..festin udat din plin cu bere (fara alcool).

         Cat am stat noi la mancare domnul Soare a binevoit sa isi faca aparitia. Am plecat pe acelasi drum sperand sa putem sa facem si cateva fotografii. Si am reusit.







              Insa avea sa urmeze inca o surpriza neplacuta. Dupa o lunga perioada am hotarat sa iau cu mine camera foto. Insa, in padurea Caldarusani, am avut surpriza neplacuta sa constat ca acumulatorii sunt terminati, asa ca am reusit sa fac o singura fotograafie. Restul au fost facute tot cu telefonul.






           Au mai urmat alte pauze pentru fotografii apoi directia masina. Unde ne astepta o alta surpriza. Nu vroia sa porneasca. Bateria moarta. Am intrebat pe cativa localnici de cabluri de current dar degeaba. Pan la urma a plecat impinsa. Apoi tot drumul am auzit un sunet ciudat din zona motorului.
         Intr-un final am reusit a ajungem acasa fara probleme, dar dupa o scurta pauza de cumparaturi sportive.

luni, 12 martie 2018

La cirese


O alta revenire.
Adica m-am intors intr-o zona in care am mai fost.
Planul initial a fost sa mergem la Pucioasa, pe traseul de concurs. Ne anuntasem trei ,dar, in seara de dinaintea plecarii, Marius a renuntat. Am ramas doar eu cu MaC®.
In dimineata plecarii, cat timp am urcat biclele pe masina, am hotarat sa alegem un traseu mai aproape de casa, si, poate mai usor. Asta era in capul nostru, realitatea dovedindu-se cu totul alta. Asa ca i-am propus sa mergem intr-o zona in care el nu mai calcase, dar pe care o stiam de la o tura anterioara. Asa ca am hotarat sa mergem panga Plopeni, pe traseul concursului Livada cu ciresi, organizat de cei de la Riders Club.
Am lasat masina in Paulesti, foarte aproape de punctul de start al concursului.
Nu sunt prea multe de povestit. Tot traseul este prin padure, doar o mica portiune, aproape de final, trecand printr-un sat, Gageni. Asadar, trebuie sa fiti pregatiti cu apa si mancare.

Traseul a debutat prin livezile de peri, nu de ciresi, dintre Paulesti si Cocosesti, pe un drum de pamant, dar am avut parte de o prima ratacire, marcajele nemaifiind atat de vizibile, dar si din cauza peisajelor care iti fura gandurile. Urcari si coborari frumoase, uneori grele, iar la iesirea din padure, catre valea Teleajenului, o coborare cam nasoala. 

Initial am urmat poteca vizibila, dar gresita.




         Ne-am intors pana am regasit traseul. Urma o coborare pe valea unui torent, printer bolovani. Am preferat sa stau cuminte. Odata coborati, langa albia Teleajenului, ne-a luat in primire un dulau de la o stana din apropiere, insa s-a dovedit ca vroia ceva de mancare. A stat sa il mangaiem, a mancat si am dat peste un ciclist stabilit cu cortul. Venise sa adune catina. Am profitat de ocazie, am mancat, am cules cateva boabe de catina si am plecat. Marcajele nu se mai vedeau, asa ca am ratat drumul. Ne-am reorientat si am reusit sa gasim drumul corect. Cu aceasta ocazie am constatat ca urma sa lucram la roata din spate, la bicicleta mea. O ramura plina de spini isi gasise sa isi faca de lucru chiar in cauciucul meu. Fiind tare, am continuat si am intrat in padure. A reinceput urcarea, pe o poteca de pamant, cu destul de multe pietre, asa ca o buna portiune am mers pe langa. Gadgeturile colegului ne spuneau ca urcam cu 23%.
        Ajunsi in varf am hotarat sa facem pana, ocazie cu care am constatat ca aveam doua gauri. In acest timp furnicile vroiau sa ia in stapanire rucsacul meu.



Am plecat mai departe si am dat peste o coborare in cap. Scurta, dar periculoasa, insa Mac a facut-o calare. 



Imediat a urmat o urcare pe un drum in lucru. Luuunga si abrupta. Am continuat o vreme pe teren drept, suficient sa ne recaptam fortele.
Si a venit. Data trecuta cand fusesem pe aceste meleaguri, am parcus o portiune in urcare despre care gandeam ca ar fi genial la coborare. De aceasta data a fost in directia corecta. O coborare superba, lunga, viraje, numai prin padure. GENIAL. Pentru coboorarea asta, dar nu numai, imi dorisem sa revin. Mai vreau inca o data, cel putin.

La capatul coborarii am revenit pe malul Teleajenului, in apropiere de Boldesti-Scaeni. In aceasta portiune Mac® era sa o pateasca rau. 

A luat in plin un ciot, insa a scapat cu sperietura.

Am continuat si in scurt timp am avut parte de o noua urcare. Pe un drum cu sleauri, insa am descoperit ca traseul urca pe mal si continua frumos printre copaci. Cand am crezut ca am scapat, a inceput o urcare care ne-a stors. Am facut o pauza, dar am constatat ca inca avem de urcat. Am reusit.
Rasplata avea sa apara curand. Am avut parte de o coborare superba pe o potecuta printe livezi, dupa care ne-am hotarat sa intram in Gageni pentru o prima pauza de bere, meritata, spunem noi.
Am facut o pauza mai lunga, am si mancat si am luat cu asalt ultima urcare. Am revenit pe drumurile de pamant si am facut urcarea printre livezile care populeaza dealurile din jur.


La jumatatea urcarii am facut pauza (stiam de la plecare ca o voi face) pentru cateva fotografii cu panorama care avea in fundal muntii.
Am plecat mai departe si, foarte aproape de final, la iesirea din padure am avut parte de o coborare in viteza.
Ajunsi la masina am constatat ca ajungem prea devreme acasa, asa ca am hotarat sa ne urcam iarasi pe caluti, dupa ce am lasat bagajele in masina, si am pornit in cautarea unui stabiliment propice pentru a scurge in noi un suc de hamei. Gasit, rezolvat problema si retur la masina, apoi directia casa.
Cei care nu au vrut sa mearga au ce regreta. A fost fain.