joi, 11 ianuarie 2018

Stana lui Burnei 25 iunie 2017

 Luna iunie avea sa fie prima din acest an in care am avut parte de doua iesiri.
A fost o tura pe care vroiam sa o fac inca de acum 4 ani, o urcare pe valea raului Doamnei, pe Valea Rea, pana la Stana lui Burnei.
De aceasta data am fost 5 participanti, care ne-am hotarat cu foarte putin timp inainte, era cat pe ce sa ratam iesirea.
La sfarsitul turei trecute am avut o problema care a ramas nerezolvata: lantul nu mai urca pe foaia mare. Nu m-am complicat sa remediez problema, asa ca, impreuna cu unul dintre tovarasi, am incercat ceva mestereala care s-a sfarsit rau: am ramas pe o singura foaie. La scurt timp dupa debutul turei aveam sa constat ca si schimbatorul de pe spate s-a suparat: nu mai puteam sa chimb decat 3-4 pinioane.
In conditiile date a fost o tura cumplita. Nu aveam de gand sa renunt, asa ca am strans din dinti si am mers inainte.

Primul moment notabil in aceasta tura a fost barajul, loc unde am facut o pauza mai lunga si fotografiile nelipsite.




Insa curand panta a inceput sa se ascuta, efortul depus a fost tot mai mare. In aceste conditii am ramas repede fara apa, asa ca am fost nevoit sa ma aprovizionez de la torentii care curgeau pe versantul vaii. Ceva impuritati, dar a fost in regula. La un moment dat am luat apa chiar din rau.
Desi am facut pauze destul de dese, a fost greu, iar capatul urcarii parca nu mai vroia sa vina. Noroc cu peisajele ce ne inconjurau.








In apropierea varfului, din cauzele tehnice mentionate anterior, am fost nevoit sa urc pe langa bicicleta. Dar am ajuns in varful urcarii si peisaje superbe ne asteptau. Printr ele doua cascade superbe.
E un loc care merita vizitat. Superb. Toata oboseala a fost uitata.












Avand invedere ca déjà ora de intoarcere la masina era depasita, dupa o ora de liniste am purces din nou la drum.
Am inceput cu o coborare de multi kilometri, foarte faina. Din pacate, nu putea sa lipseasca si bomboana de pe tort: la scurt timp dupa inceperea coborarii am facut pana. Exact cand era mai frumos.
Am rezolvat-o si am dat bice. Nebunie!!!!
Dupa ce coborarea s-a domolit, au venit momentele nedorite cand trebuia sa facem scurte urcari. In conditiile in care problemele de la bicicleta mea se agravasera, eu nu mai aveam disponibil decat un singur pinion. Crunt. Dar am reusit sa ajung la capatul turei.
Am stat sa mancam la o pensiune unde parcasem masinile, am spalat si bicicletele cu aceasta ocazie si am plecat la drum aproape de lasarea noptii.
Acasa am ajuns, din nou, la miezul noptii.
La sfarsit am adunat cam 75 de kilometri grei, munciti, de care nu am putut sa ma bucur pe deplin.



Campina - Melicesti - Mislea - Urleta 3.06.2017

 Salutare!
La inceput de iunie am avut parte de o iesire mult asteptata. De la ultima plimbare, cea de pe Valsan, trecusera 4 saptamani. Vremea se tot jucase cu nervii nostrii. In timpul saptamanii era frumos, apoi vinerea se strica si asa ne tinea pana luni, cand se insenina din nou.
La apel am raspuns cinci bucati biciclari.In ziua hotarata ne-am vorbit sa ne strangem pe la 8:30, dar, din cauza unora mai somnorosi, pana la urma, am plecat dupa 9:00. Déjà incepusera sa cada si cativa stropi de ploaie, insa nu a fost decat o simpla sperietura.
Am apucat directia Campina, pentru prima data, si probabil ultima, pe autostrada. Am ajuns in parcare la Kaufland in jur de 11:30. Avand de facut cateva cumparaturi pentru traseu, am intarziat, asa ca am plecat pe traseu abia in jur de ora 13:00. Chiar la iesirea din oras, catre valea Doftanei, ne astepta o coborare faina, fara asfalt, chiar daca era scurta. Ocazie cu care era cat pe ce sa raman fara telefonul cu care inregistrm traseul. Nefiind bine fixat pe cadru, a sarit si am “reusit” sa trec cu roata peste el. Din fericire, husa in care era bagat l-a protejat.
Am continuat pentru aproximativ 2 kilometri pe un drum de pamant pe malul Doftanei, dupa care am revenit pe asfalt.
Am trecut raul si am luat in piept prima urcare a zilei, pana in Doftana. Greu…unii incepatori, altii nepregatiti, dar am ajuns la capatul urcarii. 




Iar de aici ne astepta o coborare faina pana in Telega. In continuare am avut parte de urcare continua peste 8 kilometri. Am luat directia Melicesti si, in sfarsit, am avut parte de mult asteptatul drum forestier. Intr-o pauza chiar spuneam ca au asfaltat toate drumurile. Din fericire nu s-a adeverit.

Odata cu asfaltul a disparut si civilizatia, asadar am avut parte de salbaticie. Si de o pana pe care am suferit-o.
La Crucea Domnitorului am facut o pauza mai lunga, moment numai bun pentru o sesiune foto. Linistea a fost stricata de o gasca de motociclisti care se bucurau nespus de cum distrug drumul si pajistea.


Mai departe casele au inceput sa fie tot mai rare, am avut si o intalnire mai delicate cu cativa caini pe care stapanii ii struneau cu greu, dar am scapat. Face parte in farmecul turelor.


Reintrati in padure, am dat piept cu baltile. Chiar cand se terminase urcarea, atunci nu stiam ca urma sa coboram, la o rascruce, am ales drumul mai uscat, mai ales ca pe harta parea sa fie o scurtatura de catva kilometri. Mare eroare. Drumul se infunda in padure, iar noi am fost nevoiti sa trecem un deal aproape vertical. Asta e. Cu biticlele in spate am reusit. 





Odata ajunsi in varful dealului am constatat ca nu e nici macar o singura poteca. 




Am testat terenul si am botarat sa ne lasam ghidati de latratul cainilor din Bosilcesti. Dupa o coborare aabrupta, pe care, in anumite moment, am incercat sa ne urcam pe biciclete, am reintrat in traseul desenat de acasa. Am facut o pauza mai lunga, am mancat, ne-am odihnit si apoi am avut parte de o coborare geniala prin padure pe un forestier foarte bun.
Am revenit pe asfalt si in scurt timp am intrat in Bustenari. Drumul fiind tot in coborare, faina rau, am ratat drumul pe care trebuia sa apucam. Mirosind ceva in neregula, ne-am oprit sa stam de vorba cu localnicii, iar acestia au confirmat ce spunea si telefonul: trebuia sa ne intoarcem cateva sute de metri. In urcare. Am gasit drumul si am iesit de pe asfalt, intrand pe un drum ingust, care pe anumite portiuni era acoperit cu piatra marunta, probabil cu intentia de a stabiliza alunecarile ce se vedeau pe alocuri.
Dupa vreo 2 kilometri am intrat pe un drum betonat care ne-a dus, prin padure pana in Mislea. Asta a fost si revenirea pe asfalt. Am mers o portiune de drum, pe marginea padurii, apoi am virat dreapta si am apucat pe un drum de pamamnt printr-o livada. In marginea livezii am avut bucuria sa constatam ca intram intr-o padure deasa. Nu am stat prea mult in padure fiindca traseul marcat ne scotea pe liziera ei, care era vecina cu o alta livada.


Am ajuns destul de repede si la Aerodromul de la langa Urleta. Cat timp am poposit sa urmarim acrobatile unui avion, ne-am intretinut cu un apicultor care era cu stupii pe marginea drumului. Acesta ne-a asigurat si o degustare din toate tipurile de miere din dotare, asa ca a fost un mic pas pana la cumparaturi.
Mai departe am mers pe un drum de pamamnt pana in Urleta, ocazie cu care, iarasi, am gresit drumul, dar am revenit destul de repede. Tot restul drumului a fost numai asfalt, prin Banesti si apoi in Campina.
Singurul moment care mai merita mentionat ar fi podul care este partial surpat, ce ne-a oferit o imagine interesanta a Doftanei.

Am revenit n parcarea unde am lasat masinile, iar dupa inca o noua runda de cumparaturi am facut si fotografiile de final, apoi imbarcarea si la drum catre casa. 

Am ajuns acasa in jur de miezul noptii. Avea sa fie prima ocazie in care intarziam, dar nu si ultima. Dar despre asta mai povestim in episoadele viitoare.