miercuri, 22 august 2012

Europa - episodul 7



Ziua 12

Valencia - Tossa de Mar 450 km

      Înapoi spre casă, pe plictisitoarele autostrăzi din Spania. Nu am ce să spun despre drum. Am mers întins, doar o scurtă pauză în Barcelona pentru alimentare cu GPL, ocazie cu care am suspinat după multele obiective pe care nu am avut timp să le vedem. Dar, în felul acesta, avem un alt vis den îndeplinit. Visăm, visăm...
    Acum vine partea draguță a zilei. Am introdus în GPS adresa hotelului, cea luată de pe net. În apropierea destinației am început sa fim mai atenți la indicatoare. Am văzut un indicator,dar cum GPS-ul spunea altceva, l-am ignorat. A fost atât o decizie bună cât și proastă. Proastă, pentru că nu am fi trăit niște sentimente foarte intense, bună, întrucât nu am fi văzut orașul în întregime, probabil că am fi ratat multe părți frumoase (hotelul era chiar la intrarea dinspre autostradă, cea pe care o ignorasem mai devreme, și nu știu dacă am fi plecat prea repede din hotel). Ok, dar să revin, am ieșit de pe autostradă, am intrat pe un drum secundar care foarte repede a intrat în pădure, iar apoi a început să urce destul de abrupt. Surpriză, nu mergem la mare, ci la munte: apare și criblura. Din fericire tocmai se asfaltase, deci drumul era foarte bun, cu exceptia locurilor în care nu se fixase piatra. După o urcare destul de abruptă, am ajuns și pe versantul ce stă cu fața la mare - într-adevăr, eram la munte. M-am uitat la altitudinea de pe GPS - aproape 500 metri. Dar odată cu priveliștea mării a apărut și problema: parcă ar trebui să coborâm vertical, atât de abrupt era versantul, ne simțeam ca pe Transfăgărășan, cu diferența că drumul era și mai îngust, deci o mulțime de senzații foarte tari. Cu toate aceste inconveniente, am avut totuși o priveliște superbă, nu pot să descriu în cuvinte. Adrenalină  cât cuprinde, plus frumusețea care defila prin fața ochilor: a fost de neuitat. Pe drum am întâlnit și o stațiune aparent exclusivistă, cu hoteluri parcă rezervate cu mult înainte, interdicții de a intra (barieră), ceva de genul circuit închis. Oamenii ăștia nu aveau nimic de a face cu marea, era clar că veniseră la munte, căutau foșnetul pădurii de conifere, aerul curat și tare. Odată coborâți, ne-am trezit brusc în oraș, într-o zonă comercială. Încercând să găsim hotelul, am descoperit un orășel foarte cochet și liniștit. În sfârșit, am reușit să găsim pe cineva care să ne îndrume: hotelul era mai bine cunoscut drept Castelul, decât pe numele său real, și anume San Eloy. Asta deoarece pe exterior avea înfățișarea unui castel. Hotelul s-a dovedit a fi un complex pentru cei cu familii, camerele de fapt erau apartamente cu 2 camere și bucătărie utilată cu tot ce trebuie. Hotelul era conceput pentru relaxare totală: izolat la marginea pădurii, piscine, terenuri de sport, chiar și un minimarket.
       Odată rezolvată cazarea, am plecat să ne plimbam, dar din păcate, fiind trecut de 6 dupa amiaza, aproape toate magazinele erau închise. Nici o problemă: nu eram aici pentru cumpărături (făcusem plinul cu mâncare într-un Dia%, la sosirea în oraș), așa că am purces către plajă, sau alte locuri ce puteam să le descoperim.
       Am ajuns destul de repede pe plajă, întrucât orașul este foarte mic. Aici, dată fiind ora, nu era mai nimeni, avantajul nostru fiindcă puteam face poze doar noi cu  noi, nu și cu restul celor întinși la soare.




      După cum se vede din fotografii, am descoperit și adevăratul castel. Se prezintă într-o stare foarte bună. A fost un loc foarte potrivit pentru  plimbarea de seară. Bineînțeles că nu am ratat ocazia de face foarte multe fotografii. Iată câteva dintre multele:









      O imagine panoramică în care se pot vedea 2 din cele 3 plaje. O a treia este ascunsă undeva în spatele castelului.





      Pe măsură ce s-a lăsat seara, a început să bată vântul și să fie tot mai rece, adăugat la oboseala drumului, așa că am plecat încet spre hotel, printre platanii proaspăt curățați, care făceau  la ceas de seară, ca zona de pe marginea plajei să aibe un farmec aparte.


       Ne-am despărțit cu greu de plajă, dar cu promisiunea că a doua zi, înainte de a pleca la drum, să mai petrecem câteva ore la plimbare.

Ziua 13

Tossa de Mar - Toulon (Franta) 520 km

       Dimineața, prima oprire a fost bineînțeles pe plajă, unde aerul răcoros ne-a pus pe picioare și ne-a dat curaj pentru drumul pe care urma să îl parcurgem.

















      După vreo câteva ore, ne-am luat rămas bun de la castel și plajă, cu speranța că vom reveni în anii ce vor urma.
       De aici am plecat la cumpărături, nu puteam să ne întoarcem acasă fără suveniruri, nu?
      A venit și momentul în care a trebuit să ne urcăm în mașină. Despre drum nu pot să vă spun nimic nou, am tot vorbit.
       Ca o concluzie, iată câteva lucruri care vă pot fi utile în Spania:
- verificați totdeauna înainte de plecare  traseul. Asta deoarece au două tipuri de autostrăzi (autovia, fără plată, și autopista, cu plată), iar de multe ori acestea se dublează. Din experiența personală, cele fără plată sunt mai bune calitativ decât cele cu plată, știu că pare ciudat, dar asta am constatat la fața locului. Nu totdeauna cele cu plată te duc mai repede la destinație. În schimb cele cu plată au benzinării, restaurante, popasuri, lucruri deloc de neglijat dacă ai de mers câteva sute de kilometri.
- Pentru cei care nu vor să arunce cu banii în stanga și în dreapta, pot să găsească restaurante ieftine prin hypermarketuri, sau prin zonele comerciale ( între 8 și 12 euro pt două feluri de mâncare și desert). În Spania  sunt foarte dese numele Carefour și Dia%. Dintre ele mi s-a părut mai convenabil Dia%.
- Pentru cei care călătoresc cu mașina, trebuie avut în vedere că în toate orașele spaniole majoritatea parcărilor sunt cu plată, iar taxa este destul de înțepătoare: între 1,5 și 2,5 euro pe ora. Dar, așa cum am spus, pe parcursul postărilor anterioare, puteți găsi parcări gratuite sau cu plată pentru mai multe ore (între 6 si 12), la prețuri mult mai mici.
- Cei care alimenteaza cu GPL trebuie să se informeze foarte bine înainte de plecarea la drum, care sunt locațiile exacte, întrucât numărul acestora este sub 50 la nivelul întregii Spanii. Pentru cei care sunt interesați, vă stau la dispoziție pentru informații suplimentare, pe mail, atât referitor la locațiile stațiilor GPL, cât și pentru hotelurile unde am fost cazați, dar și pentru orice alte amănunte.
      Să revenim la poveste. Dacă la intrarea dinspre Franța către Spania, trecerea prin Pirinei este frumoasă, acum priveliștea din sens invers, este mult mai spectaculoasă. În prima parte a traversării Franței, cam până pe la Montpellier, se lucrează pe foarte multe porțiuni, e vorba de câteva zeci de kilometri care au termene de finalizare, afișate, până în 2014.
    După trecerea Pirineilor nu a mai apărut nimic special de remarcat, în afara calității foarte bune a autostrăzilor, nu pot să nu o remarc din nou, chiar dacă mă repet.
       La Toulon am ajuns destul de târziu, dar am plecat foarte târziu din Tossa, iar aici a apărut o problemă. Ca sfat pentru călători: informați-vă până la ce oră au deschisă recepția, foarte multe dintre hotelurile franceze își închid porțile la ora 21, după care mai poți intra doar dacă ești cazat și ai un cod de deschidere.
Din nou am avut parte de o cușetă, așa că nu prea am avut multe de făcut, deci după un duș rapid ne-am băgat la somn. Avusesem parte de o zi plină, și urma una la fel de lungă.
       Deocamdată atât pentru astăzi, dar promit să revin cu continuarea cât mai curând.



duminică, 12 august 2012

Europa - episodul 6

Ziua 9

Barcelona - Elche 560 km

         A venit și dimineața în care, cu durere în suflet, a trebuit să ne luăm la revedere de la Barcelona. Nu se pot spune prea multe despre acest drum. Peisajul se schimbă radical, din păcate în rău: singurele lucruri care se puteau vedea erau tufișurile uscate care alternau cu un fel de deșert, un pământ roșu mai exact. Despre autostradă, ce pot spune, doar două benzi, foarte aglomerată, iar calitatea asfaltului nu prea reușită. Asta probabil fiindcă nu ai altă varianta rezonabilă pe care să o folosesti. Dar taxele sunt foarte înțepătoare, parcă un pic mai mari decât în Franța. Dar autostrăzile din Franța sunt incomparabil mai bune. Pe această autostradă parcă eram pe drumurile acoperite cu criblura de pe  la noi. Despre puținele refugii, ce pot să spun: prost îngrijite,  restaurante foarte rare (parcă 2 în 400 km de la Barcelona până la Valencia). După ce am încercat să mâncăm într-un astfel de restaurant, foarte scump dar foarte sărăcuț, atât în privința mâncărurilor cât și a cantitatilor, am ales să ieșim de pe autostradă și am intrat într-un orășel, imediat după Castellon, Vila-real. Am găsit un Carefour care avea un restaurant superfain, cu mâncare gen meniul zilei, dar nu numai, gusturi foarte bune, preț foarte mic, și bonus, o gașcă de români. Am înțeles de ce, de obicei, suntem priviți așa cum suntem: foarte gălăgioși și vulgari, parcă erau pe moșia lor.
       Am plecat mai departe. Tot ce e de amintit este căldura foarte mare și cam atât. În sfârșit, ajunși la Valencia, am avut parte de opțiuni în privința rutei: dintr-o dată aveam alte două variante, ambele fără plată, dar pe continent de această dată, nu că până acum am fi avut parte de prea multe priveliști ale Mediteranei. Am ajuns la sora mea, în Elche, seara târziu, deci nimic de povestit, eram prea obosiți.

Ziua 10

Elche

         Iată-ne în orașul cu cei mai mulți palmieri din Europa. Aveam să îi vedem mai pe seară.
Dimineața, prima destinație a fost la sala de sport: nepoata cea mica avea meci (handbal), cea mare avea liber. Am înțeles de ce Spania este în fruntea sporturilor de echipă din Europa: handbal, fotbal, baschet. Am găsit o bază sportivă imensă. Se juca de dimineața până seara, aveau campionate cum aveam și noi pe vremuri: pe categorii de vârstă, cu arbitri și antrenori profesioniști, săli de sport cu toate dotările necesare. Mai mult, în cartiere vedeai peste tot terenuri de sport, unde antrenorii pregăteau copiii dupa un program bine stabilit, ce mai, tot tacâmul. Comparativ: în România, primarii și miniștrii care au finanțat construcția de săli de sport și bazine de înot au fost prezentați la diverse televiziuni și ziare ca exemple negative, au fost huliți. Concluzia logică este că, la nivel sportiv, suntem acolo unde suntem: ne bate toată lumea.
        După prânz, nu am făcut altceva decât să ne plimbăm pe stradă, să ne aruncăm ochii prin magazine si cam atât.




 


       Seara am aflat și de ce se spune că Elche are cei mai mulți palmieri din Europa. Am plecat la o plimbare prin oraș, în direcția unui parc imens. Cu ocazia asta am văzut și cum își petrec oamenii zilele libere: se închide un perimetru de străzi, se aduc tot felul de tiribombe, căluți, mașinuțe, vată de zahăr și alte asemenea, se organizează concursuri sportive, dansuri, și tot felul de nebunii. Practic, un fel de bâlci de pe la noi, dar foarte bine organizat, cu poliție peste tot (deci siguranță cât cuprinde), totul foarte civilizat, curat, fără manelisme, fără cârciumi ad-hoc. Același lucru l-am văzut și în Franța, pe 1 mai. Am descoperit un parc foarte drăguț, care mai mult semăna cu o gradină botanică, dacă e să te iei după felul cum erau prezentate diversele tipuri de plante. De multe ori am remarcat că palmierii aveau câte o poveste scrisă pe o tăbliță: ori că are câteva zeci de ani, ori că acela a fost adus cu nu stiu ce ocazie, iar foarte multi erau parca sculptați, ajutați să crească în diverse forme (a fost nevoie să treacă vreo câteva zeci de ani să capete înfățișarea actuală).









Și din nou a venit noaptea cea rea și a trebuit să ne ascundem de balaurii cei răi care nu ne lăsau să dormim (căldura nebună a suflării lor ne spunea că si ei sunt aproape)....

         Am plecat din parc cu regretul că va trebui să ne despărțim, dar și cu promisiunea unei bălăceli mult așteptate în Mediterana.
       Impresia generală cu privire la oraș: foarte plăcut pentru vizite, chiar dacă nu are obiective turistice precum Barcelona, Madrid sau alte asemenea.

Ziua 11

Elche - Urbanova (Alicante) - Valencia  190 km

        Iată-ne și în dimineața zilei în care ne vom așeza la drumul lung și greu de reîntoarcere.
       După ce am urcat bagajele în mașină, am plecat spre plajă. Ce? Credeați că ne întoarcem, așa, direct spre casă, fără bălăceală? Nuuuuuu. După un drum scurt, 40 km, am ajuns pe o plajă aproape pustie, cu o apa foarte curată.  Spre deosebire de cea din Barcelona, plaja era foarte lată, cu nisip foarte fin, iar intrarea în apă se făcea foarte lin, pe când la Barcelona se adâncește brusc.



Timid, am încercat apa. Numai bună.....



Bineînțeles că nu am reușit să țin pantalonii uscați, așa că am renunțat la ei.



După o binemeritată leneveală la soare,





a venit momentul foarte neplăcut, în care trebuia să ne luăm rămas bun. Cu lacrimile de rigoare, ne-am urcat fiecare în mașina lui și am plecat spre cășile noastre.
       Drumul a fost liniștit, fără nimic spectaculos. Din nou pe o autostradă fără taxă, care, ca și cea de acum două zile, s-a dovedit a fi de o calitate mult superioară celei cu taxă dintre Barcelona și Valencia (autopista sunt cele cu plată, iar celelalte sunt autovia). Dar, pentru cei care vor să urmeze aceste autostrăzi, trebuie să știe că nu am găsit nici măcar o singură parcare, benzinărie, toaletă sau restaurant. Nimic. Din fericire nu am avut mult de mers până am ajuns la hotel. 
       Odată ajunși în Valencia, am început să căutăm una dintre cele două benzinării unde puteam alimenta cu GPL. Indicatiile de pe net au fost foarte corecte, așa că am gasit-o foarte repede, dar din păcate am avut parte de niște străzi foarte proaste, parcă eram în România. Asta e, au și ei probleme ca și noi. Cam asta a fost toată ziua, așa că am început să facem planuri pentru ziua următoare, când trebuia să ajungem într-o stațiune de pe malul Mediteranei, la nord de Barcelona, destul de prezentă în ofertele agențiilor de pe la noi, Tossa de Mar.
         Cam atât pentru astăzi, ne reîntâlnim în câteva zile.
         Concediu plăcut celor care mai au, iar celorlalți, visați la cel de anul viitor (nu mai e mult).

vineri, 10 august 2012

Romania prin ochii unui biciclist

           Până astăzi v-am povestit doar ce am văzut prin Europa. Simt că nu este corect față de România, așa că astăzi m-am hotărât să încep să scriu și despre tărișoara noastră cea hulita de multe ori, și de care fugim adesea pe la vecini (trebuie să fim în trend, deh).
         Pentru început, vreau să vă arăt un film pe care l-am găsit pe net. Știu că am spus că vă voi povesti despre concediile pe care le-am petrecut personal, dar cred că ceea ce veti vedea, dacă aveți răbdare, va fi o foarte bună introducere în ceea ce va urma. Nu veți auzi prea multe cuvinte, dar imaginile sunt sugestive.
        Este vorba de un film în două părți realizat de un grup de bicicliști care au plecat să descopere România. O să constatați că este vorba de o Românie diferită, una fascinanta, cu peisaje mirifice. Nu este vorba de zonele turistice clasice, este doar România adevărată, cu mult mai frumoasă decât o cunoaștem marea majoritate. Mi-aș dori să pot să fac și eu, într-o zi, ceva similar cu ce au făcut acesti temerari, dacă nu pe bicicleta (nu cred ca am antrenamentul necesar și nici suficienți tovarăși de drum), cel puțin să ajung în zone uitate de lume, salbatice poate, dar ele dau farmec vietii.
          Avem în jurul nostru două Românii total diferite. Prima dintre ele este cea tradițional turistică, o  putem găsi destul de ușor pe net, cu locuri într-adevăr frumoase, dar de obicei plină de turiști zgomotoși. A doua este cea tradițională, și atat: cu oameni simpli care nici măcar nu știu ce e ăla Facebook, Twitter și alte asemenea, cu peisaje parcă rupte din Rai, cu multă liniște și pace. Aici, în această Românie putem să ne reîncărcăm bateriile cu adevărat. Să stai întins pe iarbă într-o poieniță din mijlocul pădurii, să stai să asculți păsările cum ciripesc, să te privești în ochi cu o căprioară ce pare să spună: "Tu cine ești, ce cauti aici, in casa mea? Ai venit să te contopești cu natura, să iți amintești copilăria când jucai țurca sau alte jocuri, așteptând pe islaz să se întoarcă vacile de la păscut?". Îmi amintesc cum mergeam să căutam fragi, zmeură, mure, sau cum mergeam cu bunicii la cosit, la strâns fânul. Asta este cea de a doua Romanie, cea plină de sevă, care te face să simți că renaști, despre această Românie vreau să vă povestesc.
         OK, acum vă las să savurați peisajele minunate pe care le-au filmat acești curajoși.



marți, 7 august 2012

Europa - episodul 5 Barcelona 2

Ziua 8

Barcelona - a doua zi

Ok, hai să continuăm.

        Dimineaţa următoare am hotărât să mergem pentru început la Muzeul Științelor sau Cosmo Caixa, cum îi spun ei. A fost o vizită pe sufletul meu: foarte multe chestii tehnice, dar și foarte multe lucruri legate de natură: au o reprezentare excepțională a unei păduri tropicale, cu animale, copaci, ploaie  și tot ce trebuie. Veți vedea din fotografiile  și filmele care vor fi mai jos.
        La intrare, ne-au "întâmpinat" acești doi domni:

         Acum să înceapă spectacolul:








Și filmele:



Iată și ce se mai vedea în apropierea muzeului:




        După ce am stat vreo două ore, am plecat să mâncam. Aici vă dau o informație poate utilă. În ziua precedentă, în interiorul acelui complex comercial (Glories), am remarcat câteva terase.  Ne-am hotărât să le încercăm. Prima dată am încercat unul thailandez, nu ne-a plăcut  nimic, așa că am plecat mai departe, și, după câteva încercări, am descoperit un restaurant german: exact pe gustul nostru - în sfârșit am reușit să mâncam o ciorbă exact ca pe la noi, o așteptam de o săptămână (asta ne-a lipsit cel mai mult). De altfel, cu o zi înainte, când sora mea ne-a întrebat cu ce bunătăți să ne aștepte, răspunsul a fost, ați ghicit, ciorbă.
          Mai departe, am plecat să vedem și alte locuri. Eu aveam în cap să ajungem pe Montjuic. Așa că, dăi bice spre port. Am vrut să vedem Muzeul Maritim, despre care auzisem foarte multe lucruri frumoase, dar din păcate, când am ajuns în apropiere, am constatat ca e o clădire foarte mică, contrar a ceea ce citisem pe net și, nereușind să găsim o parcare în apropiere, am renunțat. Găsisem un loc pe o străduță, dar din fericire un localnic ne-a spus că locurile sunt rezervate pentru riverani. Riscul era să ne ridice mașina, iar recuperarea costa in jur de 500 euro. 
       Am văzut din nou, dar de această dată la lumina zilei, statuia lui Columb, după care am urcat pe Montjuic. Aici parcările sunt pe marginea străzii și sunt gratuite, dar din păcate foarte greu găsești un loc. În  sfârșit am găsit un loc unde să lăsăm mașina, și am purces din nou la plimbare. Ne aflam undeva în apropierea Fundației și Muzeului Miro  și a unui parc foarte dragut, și bineînțeles curat, ca de altfel tot orașul, Gradinile Laribal, construit pe terasele dealului, cu foarte multă  verdeață, total diferit de de Parcul Guell vizitat în ziua anterioară.




          Mai departe, am plecat pe jos către Muzeul Național de Artă al Cataluniei. Nu este deloc departe, prin parc nu am  făcut mai mult de 10 minute. Se poate ajunge și cu mașina, mergând înainte de la Fundația Miro, dar sfatul meu, dacă găsiți un loc în zona Fundației, mai bine să o lăsați acolo. Mai departe apar mai multe curbe unde nu este permisă oprirea, iar în zona MNAC nu am văzut decât vreo 10 locuri de parcare. 
          Odată  ajunși în fața MNAC, ni s-a deschis o panoramă superbă:
- Barcelona





- Tibidabo, pe care din păcate nu am avut timp să îl vizităm (dar nu îl vom rata data viitoare). Îmi pare rău că sunt încețoșate fotografiile, dar ne aflam  în celălalt capăt al Barcelonei.




 - Placa Espana




         Acum iată și fotografiile cu MNAC, pe care, nefiind înnebuniți după artă, și având timpul drămuit, nu l-am văzut decât pe exterior.Trebuie să vă spun că dacă vreți să ajungeți aici, puteți ajunge pe jos, și prin Placa Espana, fără să vă temeți de panta destul de mare și treptele de rigoare. Asta deoarece o parte din urcare este prevăzuta  și cu scări rulante. Gata, gata, știu că mă  cam lungesc, dar nu am uitat pozele, iată-le:





          În continuare am ales să mergem să vedem și plaja, în speranța că va fi liberă, să putem face și câteva poze. Zis și făcut. Când am ajuns, am constatat că într-adevăr era pustiu, parcarea aproape goală (încă un loc rar unde nu se plătește). Am avut parte de o plimbare relaxantă, chiar dacă briza se transformase  în vânt, așa că a trebuit să ne îmbrăcăm. 


        După porția zdravăna de vânt, plimbat desculți și chinuit să reușim câteva fotografii, am hotărât să ne reîntoarcem pe Montjuic. Am făcut din mers câteva fotografii ale portului și nu numai:







          Odată  întorși pe Montjuic, primul de care ne-am împiedicat, a fost Stadionul Olimpic (1992):


  și o altă perspectivă panoramică asupra orașului


          Mai departe nu am făcut altceva decât să ne bucurăm de priveliște și să facem multe fotografii:






          Și  iată că a venit și seara....


       Dacă tot ne-a  prins, asta e, hai să vedem și Fântânile Magice, nu puteam să pierdem ocazia să încheiem vizita în Barcelona  într-un mod mai plăcut.







        Odată terminat spectacolul, deși muzica putea fi aleasă mult mai bine, am făcut plinul la gaz, întrucât știam că până la Valencia erau șanse foarte mici să mai găsim, și am plecat spre hotel. Pe drum a trebuit să fac și o pană, dar din fericire am ajuns cu bine în paturile care ne așteptau răbdătoare.   
          Un lucru bun de știut pentru șoferi, mă luasem cu poveștile și uitasem: în Barcelona  veți  întâlni în trafic foaaaaaaarte multe scutere. Mare atenție, sunt mult mai agresivi decât îi  cunoșteam de prin alte părți.
         Trăgând linie, a fost o zi plină, iar noi eram plini de regrete că a doua zi trebuia să mergem mai departe, ne așteptau aproape 600 km.

Voi reveni, până atunci, călătorii plăcute!