La zimbri

         Urmatoarea iesire a fost la inceput de noiembrie.

       Am facut o iesire tarzie impreuna cu Cornel. Tarzie ca ora de plecare. Din cauza unor treburi urgente, am plecat abia la ora 11.

          In plan era sa incercam doua trasee, dar pana la urma am avut timp numai de unul.

          Cu aceasta ocazie mi s-a implinit o dorinta mai veche, sa ajung sa vad zimbrii de la Bucsani, in trecut ii vazusem si pe cei de la Hateg. In fapt a fost o scuza de a face o tura prin noroaie.

         Startul turei s-a facut in satul Gheboaia. Aproape de iesirea din sat am gasit un fost magazin care avea o miniparcare. Am cerut voie proprietarului si ne-am echipat. De aici am mers pe asfalt, prin Marcesti, pana in Ratoaia.

       Singurele lucruri remarcate pe aceasta portiune au fost calitatea foarte buna a drumului si multitudinea de campuri cultivate dar care au ramas neculese, foarte probabil din lipsa cumparatorilor dispusi sa plateasca pretul corect, preferand chimicalele (ca sa nu spun plastic sau cauciuc) importate din Grecia, Spania, Italia sau Turcia. Asta in timp ce taranul roman se zbate in saracie. O mare vina o au autoritatile, care permit existenta samsarilor, dar asta e o alta poveste, pe care cred ca o voi dezbate pe celalalt blog.

        Odata cu iesirea din Ratoaia s-a terminat si drumul asfaltat. Imediat ce a inceput drumul forestier, am intrat si in padure. In sfarsit! Supa o scurta “urcare”, am avut parte de un drum de pamant foarte bun.

          Foate rar aveam parte de cate o balta (veneam la scurt timp dupa o ploaie serioasa). Am ajuns si la zambrarie, am platit biletul de intrare (6 lei) si am intrat. Poze, liniste, aer curat!

        Aici vietuiesc circa 35 de zimbri, dar astazi erau cam fara chef. Stateau la distanta si se miscau alene.

        Inainte de a iesi din rezervatie am fost invitati sa vedem si micul “muzeu al naturii”.

          Padurarul care a facut oficiile de gazda ne-a intrebat in ce directie mergem. S-a mirat si ne-a zis ca in drumul nostru este lac. Am crezut ca vrea sa spuna balti, dar in scurt timp am constatat ca nu e lac. Erau lacuri.

Cam tot drumul s-a tinut dupa noi unul din cei doi catei care ne-au insotit la plecarea din rezervatie.

Portiunile de drum curat si lacurile au alternat o buna parte din drum, dar dupa o vreme au disparut.

          Asa ca am avut parte si de relaxare, drumul fiind foarte bun. Cateva urcari si coborari, dar mici si scurte, au condimentat drumul. Am mai facut cateva pauze, pentru a imortaliza natura in prag de iarna, apoi am revenit in sat si la masina.

        Ne-am dezechipat, am urcat calutii pe masina si am pornit in cautarea unei bodegi unde sa mancam ceva. Am gasit doar un magazin clasic cu o mica terasa. Am bagat cate o bere si ceva alune, am facut putina socializare cu clientii terasei si am plecat in cautarea micilor. Tematica iesirii a fost “micii inainte de intrarea in post”. Si i-am gasit. “La Marian”, parca asta e numele asezamantului. Buuuni, asezonati cu niste cartofi taranesti deliciosi, a fost exact ce asteptam de la acest final de zi. Nu de sezon. Avea sa mai urmeze inca o plimbare.