Urmatoarea iesire a fost in prima duminica din august.
Initial am vrut sa fac un traseu prin Bucegi, dar, din lipsa de
parteneri am fost nevoit sa renunt. Din nefericire, unul dintre cei
cu care as fi putut merge, a trebuit sa fie la serviciu dumnica dupa
pranz, asa ca, impreuna cu inca un tovaras care putea sa mearga numai
dimineata, am hotarat, la sugestia stimabilului Traveller sa mergem pe
un traseu in apropierea Bucurestiului.
Ne-am strans la prima ora, eu, Traveller si MaC®,
si am plecat in directia Peris.
Am lasat masina in fata garii, ne-am echipat si am purces la drum.
Deja caldura incepea sa se faca simtita. Nu era decat 8:30 si noi
incepeam sa fierbem.
Am mers in directia Ciocanari si am avut parte foarte repede de
intrarea pe off-road (mai mult off decat road). Ocazie cu care subsemnatul a avut primele
probleme. Noua sa nu a fost bine stransa in momentul montajului, din
lipsa de cheie. Lasa ca o fac dimineata cand ajung la masina. Am
uitat, ce, nu stiati? Ata ete. Dar, odata cu iesire pe drumul de
pamant, a inceput sa se miste sub mine. Am facut o pauza in care am
incercat remedierea problemei, insa au aparut niste viespi/albine
care se tot agatau de noi. Am fugit repede pe marginea lanurilor de
porumb si soreata si am alergat spre Burias.
Pe camp am fost facuti
de rusine de un tataie cu o antichitate de bicicleta. A zburat pe
langa noi. Am trecut prin sat, si ajungem si la podul de peste Ialomita. Moment
prielnic pentru o sedinta foto. Nu l-am ratat.
Mergem mai departe si intram pe asfalt in Poienarii Burchii. Dupa o
lunga consfatuire, care a durat fix cateva secunde, am hotarat sa
oprim la primul stabiliment unde sa ne adapam. Asa am facut.
Cand
am ajuns noi, eram singurii clienti. Probabil ca biticlele au ceva
megic: in cateva minute era roi de biciclete, parca se apropia
startul unei curse imporante. Batrani, femei, accidentati s-au strans
in jurul nostru.
Odata terminata pauza, am continuat, dar pentru scurt timp, intrucat
am descoperit un monument. Lasat in paragina, logic, doar suntem in
Romania.
Urmatorul popas l-am facut la manastirea Pissiota. Am oprit, am
vizitat-o numai pe exterior (din cauza ca am ajuns in timpul slujbei
nu am mai intrat) si am plecat mai departe.
Am plecat mai departe si am profitat ca drumul e pustiu ca sa putem
merge pe contrasens ca sa ne ascundem de arsita soarelui. In
Poienarii Rali am oprit sa facem si cateva fotografii cu un tren ,
apoi am dat bice calutilor catre lunca Ialomitei.
La intrarea pe
drumul de pamant am avut neplacuta surpriza sa constatam ca cineva se
jucase cu tractorul, asa ca drumul este nerecomandat celor care au in
desfasurare lucrari dentare. Pana la podul pietonal ne-au clantanit
dintii de ziceai ca sunt multe grade sub 0.
Pe pod ne-am facut de cap: mers pe bicicleta, poze multe, mai ca
trageam si un pui de somn, dar ne grabeam.
Am intrat in Piscu, dar pentru scurt timp. Suficient cat sa “admiram”
leii masivi, plini de stralucire aurie, de la intrarea in unele
curti. La monumentul din centrul satului am virat la dreapta. Am
continuat pe drumul de pamant in directia padurii, . Abia o asteptam.
Inainte de a ajunge la marginea padurii am trecut si prin cartierul
Poiana Florilor.
Incepusem sa simtim codul portocaliu. Odata intrati in padure am avut
parte de multe urzici, foaaaaarte multi tantari, dar in general drum
bun. Cu toate astea, imediat ce am ocolit o ramura groasa ce zacea
pe drum, am dat intr-o groapa si buf, am dat de pamant. Din fericire,
fara urmari grave.
Ca de obicei, am ratat o intersectie si ne-am trezit intr-o fundatura
de dupa care a iesit un jandarm mai putin sociabil care nu ne-a dat
niciun fel de ajutor. Ne aflam pe o limba de pamant intre doua
lacuri. Ne-am intors si am gasit destul de repede iesirea salvatoare
si cu asta am lasat si padurea in spate.
Imediat ce am intrat in Balteni am facut o noua pauza de alimentare, iar de aici nu a mai fost prea mult pana la masina.
A fost o tura placuta care ne-a lasat timp sa ne si facem treburile
dupa pranz. In cazul meu a fost un somn bun.
