Se afișează postările cu eticheta Greci. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Greci. Afișați toate postările

luni, 23 februarie 2015

Pe malul Oltului

Bine v-am regasit!

       Iata ca am ajuns si la ultima tura restanta a anului trecut. A fost o  tura in jurul orasului. O aveam in vedere de o luna, dar o pastram pentru o perioada ploioasa, cand nu puteam sa ne apropiem de padure. Traseul il stiam de la niste colegi de forum care ne spusesera ca este frumos. Din cauza ploilor tot amanasem iesirea, asa ca decizia finala a fost luata cu 2 ore inaintea plecarii. Am fost din nou, doar doi: eu si Joby_tos de pe ciclism.ro. Initial trebuia sa facem o tura exclusiv pe malul Oltului, dar nu a fost sa fie. Dar sa  nu anticipez. De aceasta data am plecat destul de tarziu, pe la 12:30. Chiar si asa am stat tot timpul cu teama ploii, dar ne pregatisem cu haine de ploaie, asa ca nu tebuia sa ne fie teama.
       Ne-am intalnit in locul obisnuit si am plecat catre traseul stabilit. Am hotarat sa mergem pe malul drept al Oltului, urmand sa ne intoarcem pe celalalt mal dupa ce mergeam in aval cam 25 kilometri. Prima parte a drumului a fost destul de anosta, pe malul digului, dar imediat ce am coborat de pe barajul de la Slatioara totul s-a schimbat. Am  trecut pentru inceput de paraul care a fost deviat odata cu constructia barajului, care acum se varsa imediat in aval de baraj, iar apoi am avut parte de o bucata de drum pe una din putinele portiuni neindiguite, credeam ca nu mai exista asa ceva in aceasta zona. Pe scurt, am vazut Oltul curgand.






        Dupa o scurta pauza de fotografii, am plecat mai departe, ocazie cu care ne-am speriat destul de bine la caderea constanta a stropilor de ploaie. Insa totul se estompa cand vedeam cat de bogata este viata de pe raul neingradit: lebede, rate salbatice, stufaris si alte increngaturi nedefinite. Primii 5 kilometri cred ca i-am facut in doua ore.

In continuarea fost o plimbare pe digul care a reaparut, dar numai pana cand am ajuns langa o intrare in padurea care marginea drumul. Dupa o scurta consfatuire, am decis sa intram sa o exploram. A fost o decizie inspirata, in ciuda multor zone cu noroi, sau a vegetatiei care aproape ca bloca drumul, la fel ca si baltile nelipsite din ultimele iesiri. Am descoperit o lume plina de canale populate din plin cu pescari, o oaza de liniste, ciripit de pasari, chiar si un lac, chiar daca, foarte probabil, era origine antropica. Insa tot aici se cam termina si padurea, asa ca am decis sa reintram in padure si sa ne plimbam pe un alt drum, cu scopul de a iesi pe dig ceva mai jos decat intrasem. Dupa o suita, ce parea ca nu se mai termina, de balti care blocau in totalitate drumul, am reusit sa revenim pe dig. De aici mai departe singura priveliste a fost reprezentata de balastierele care impanzesc malul Oltului. Insa a mai aparut si o problema: vantul s-a intetit, asa ca am hotarat sa cautam un loc unde sa traversam paraul care ne insotea, pentru a incerca sa ajungem in drumul national. Prima posibilitate aveam sa constatam ca tocmai a picat: un podet a fost luat de ape, asa ca am continuat tot pe dig pana am reusit sa gasim un loc pe unde sa trecem catre drumul national. Am  ajuns in Greci, iar de aici la Peretu. La Peretu am hotarat sa facem o pauza mai lunga, sa mancam, sa ne refacem proviziile de apa si sa ne odihnim. Odata plecati, am avut din nou parte de vant: parca se ambitiona sa ne bata din fata. Pana la Osica am crezut ca innebunim. Speram sa scapam totusi de vantul din fata.
      Din pacate tot ce a urmat a fost doar o cursa contra vantului, fara nimic special, doar dorinta de a ajunge mai repede acasa. Acesta a fost si motivul pentru care am renuntat si la fotografii.
In incheiere traseul parcurs:

Route 2910310 - powered by www.bikemap.net

     Sper ca sezonul care se apropie sa fie unul mult mai bogat in iesiri, vremea sa tina cu noi. Restante sunt multe. Printre acestea ar fi bazinul Lotrului, unde trasasem anul trecut vreo trei trasee, dar si Fagarasul, Piatra Craiului (imi doresc sa trec din Muntenia in Transilvania si sa ma intorc in aceasi zi - asta implica o plecare din Dambovicioara si apropierea de Zarnesti) cu multitudinea de trasee care strabat zona.
Pana atunci, sa auzim de bine!

luni, 24 martie 2014

O tura de dezmortire

Vine, vine priiiiimavaaaaaara
Ne plimbam prin toaaaaaata taaaaaara.

Sau mai bine spus in jurul casei, cel putin pentru moment.
Ieri am iesit in sfarsit din hibernare cu o tura faina de vreo 50 kilometri.
Impreuna cu Marius si cu Joby_toss am iesit la iarba verde.
Traseul parcurs a fost prin Brebeni, Greci, Schitu, Perieti, Balteni, Recea si apoi acasa.
 De aceasta data nu am mai iesit catre Recea, am ales iesirea spre Brebeni, pentru ca cineva a vrut sa evite urcarea de la Brebeni. Imediat dupa iesirea din Slatina  mi-a atras atentia o fantana cu cumpana pe care nu am remarcat-o pana acum.
Dupa cum se vede, am avut parte de multa verdeata. Din pacate am avut parte si de un usor vant din fata, dar ne-am descurcat. Pana la Brebeni cunosteam traseul, asa ca nu au fost probleme. Insa, cand am facut stanga spre Greci, am vazut o panta care parea destul de mare, asa ca am facut o pauza de alimentare.
S-a dovedit ca era destul de solicitanta (acum la iesirea din iarna, cred ca mai la vara va fi floare la ureche). Odata ajunsi in deal am avut in fata imensitatea campiilor. Nici urma de vreo constructie, copac sau ceva asemanator, nimic. Doar cativa pacatosi care lucrau pamantul in ziua de duminica. Fiecare cu alegerile lui. Chiar daca nu sunt un bisericos, totusi, ziua de duminica o respect. Dupa ceva kilometri am ajuns la liziera unei paduri de stejar, dar care nu era decat pe o parte a drumului, cel putin momentan. Avea sa ne inconjoare in curand. Am mai facut o pauza, iar eu am schimbat si hainele de pe mine.



La iesire din padure ne astepta o coborare frumoasa pe care am savurat-o din plin. Dupa o scurta pauza de orientare, am virat stanga spre Schitu. Un drum fara prea multe cuvinte. Tot ce am remarcat a fost saracia  lucie care domneste, desi din loc in loc mai vezi si cate o masina scumpa, sau cate un castel (finalizat sau in constructie). Pana si partidul de la putere are un sediu jalnic.

Un alt lucru pe care l-am remarcat este ca dupa ce iesi din Brebeni nu mai gasesti cismele sau fantani pe marginea drumului. Putinele fantani pe care le-am intalnit aveau scris pe ele "apa rea". Noi am facut aprovizionarea din curtea unei bunicute. 
Am avut parte de cateva urcari mai serioase dupa care am oprit pentru o pauza de realimentare in Perieti.

De aici si pana in Recea, cu exceptia Balteniului am avut parte numai de camp. De aceasta data am vazut si destul de multe locuri nemuncite.

Pana aici drumul a fost in general bun, cu ,ici portiuni mai proaste, mai ales pe masura ce ne apropiam de Recea. Odata cu lasarea serii incepea sa se simta si racoarea.
Ajunsi la Recea am mai facut inca un popas la cismeaua de dinaintea ultimei urcari. Speram sa ne putem racori cu ceva rece, dar din pacate dugheana pe care o stiam, disparu-se. Asa ca ne-am multumit cu apa rece. Ne-am facut curaj si am inceput urcarea. De jos parea destul de fioroasa, dar pana la urma s-a dovedit mai mult lunga, insa panta nu era chiar atat de mare. Am trecut in viteza pe langa herghelie indreptandu-ne in viteza catre Slatina. Odata intrati in oras, am avut parte de un drum distrus de catre Doreii care s-au apucat sa sape pentru noua canalizare, fara a avea aceasta zona in plan.
De aceasta data nu am avut probleme cu cainii, singurii mai fiorosi fiind cei de la cosmelia padurarului de la intrarea in Recea. Cel mai periculos loc pe care il stiam, in zona RAR-ului, s-a dovedit a fi foarte linistit de aceasta data. Pe marginea drumului am vazut destul de multi caini loviti de masini, parca cineva facuse o campanie contra acestora.
Odata ajunsi in centru, ne-am despartit cu gandul la urrmatoarea iesire.




Route 2526326 - powered by www.bikemap.net

Pentru cei care prefera Mapmyride pun doar link-ul, harta nu se afiseaza aici.
mapmyride.com/routes/view/377982747