Iata ca am ajuns si la ultima tura restanta a anului trecut. A fost o tura in jurul orasului. O aveam in vedere de o luna, dar o pastram pentru o perioada ploioasa, cand nu puteam sa ne apropiem de padure. Traseul il stiam de la niste colegi de forum care ne spusesera ca este frumos. Din cauza ploilor tot amanasem iesirea, asa ca decizia finala a fost luata cu 2 ore inaintea plecarii. Am fost din nou, doar doi: eu si Joby_tos de pe ciclism.ro. Initial trebuia sa facem o tura exclusiv pe malul Oltului, dar nu a fost sa fie. Dar sa nu anticipez. De aceasta data am plecat destul de tarziu, pe la 12:30. Chiar si asa am stat tot timpul cu teama ploii, dar ne pregatisem cu haine de ploaie, asa ca nu tebuia sa ne fie teama.
Ne-am intalnit in locul obisnuit si am plecat catre traseul stabilit. Am hotarat sa mergem pe malul drept al Oltului, urmand sa ne intoarcem pe celalalt mal dupa ce mergeam in aval cam 25 kilometri. Prima parte a drumului a fost destul de anosta, pe malul digului, dar imediat ce am coborat de pe barajul de la Slatioara totul s-a schimbat. Am trecut pentru inceput de paraul care a fost deviat odata cu constructia barajului, care acum se varsa imediat in aval de baraj, iar apoi am avut parte de o bucata de drum pe una din putinele portiuni neindiguite, credeam ca nu mai exista asa ceva in aceasta zona. Pe scurt, am vazut Oltul curgand.
Dupa o scurta pauza de fotografii, am plecat mai departe, ocazie cu care ne-am speriat destul de bine la caderea constanta a stropilor de ploaie. Insa totul se estompa cand vedeam cat de bogata este viata de pe raul neingradit: lebede, rate salbatice, stufaris si alte increngaturi nedefinite. Primii 5 kilometri cred ca i-am facut in doua ore.
In continuarea fost o plimbare pe digul care a reaparut, dar numai pana cand am ajuns langa o intrare in padurea care marginea drumul. Dupa o scurta consfatuire, am decis sa intram sa o exploram. A fost o decizie inspirata, in ciuda multor zone cu noroi, sau a vegetatiei care aproape ca bloca drumul, la fel ca si baltile nelipsite din ultimele iesiri. Am descoperit o lume plina de canale populate din plin cu pescari, o oaza de liniste, ciripit de pasari, chiar si un lac, chiar daca, foarte probabil, era origine antropica. Insa tot aici se cam termina si padurea, asa ca am decis sa reintram in padure si sa ne plimbam pe un alt drum, cu scopul de a iesi pe dig ceva mai jos decat intrasem. Dupa o suita, ce parea ca nu se mai termina, de balti care blocau in totalitate drumul, am reusit sa revenim pe dig. De aici mai departe singura priveliste a fost reprezentata de balastierele care impanzesc malul Oltului. Insa a mai aparut si o problema: vantul s-a intetit, asa ca am hotarat sa cautam un loc unde sa traversam paraul care ne insotea, pentru a incerca sa ajungem in drumul national. Prima posibilitate aveam sa constatam ca tocmai a picat: un podet a fost luat de ape, asa ca am continuat tot pe dig pana am reusit sa gasim un loc pe unde sa trecem catre drumul national. Am ajuns in Greci, iar de aici la Peretu. La Peretu am hotarat sa facem o pauza mai lunga, sa mancam, sa ne refacem proviziile de apa si sa ne odihnim. Odata plecati, am avut din nou parte de vant: parca se ambitiona sa ne bata din fata. Pana la Osica am crezut ca innebunim. Speram sa scapam totusi de vantul din fata.
In continuarea fost o plimbare pe digul care a reaparut, dar numai pana cand am ajuns langa o intrare in padurea care marginea drumul. Dupa o scurta consfatuire, am decis sa intram sa o exploram. A fost o decizie inspirata, in ciuda multor zone cu noroi, sau a vegetatiei care aproape ca bloca drumul, la fel ca si baltile nelipsite din ultimele iesiri. Am descoperit o lume plina de canale populate din plin cu pescari, o oaza de liniste, ciripit de pasari, chiar si un lac, chiar daca, foarte probabil, era origine antropica. Insa tot aici se cam termina si padurea, asa ca am decis sa reintram in padure si sa ne plimbam pe un alt drum, cu scopul de a iesi pe dig ceva mai jos decat intrasem. Dupa o suita, ce parea ca nu se mai termina, de balti care blocau in totalitate drumul, am reusit sa revenim pe dig. De aici mai departe singura priveliste a fost reprezentata de balastierele care impanzesc malul Oltului. Insa a mai aparut si o problema: vantul s-a intetit, asa ca am hotarat sa cautam un loc unde sa traversam paraul care ne insotea, pentru a incerca sa ajungem in drumul national. Prima posibilitate aveam sa constatam ca tocmai a picat: un podet a fost luat de ape, asa ca am continuat tot pe dig pana am reusit sa gasim un loc pe unde sa trecem catre drumul national. Am ajuns in Greci, iar de aici la Peretu. La Peretu am hotarat sa facem o pauza mai lunga, sa mancam, sa ne refacem proviziile de apa si sa ne odihnim. Odata plecati, am avut din nou parte de vant: parca se ambitiona sa ne bata din fata. Pana la Osica am crezut ca innebunim. Speram sa scapam totusi de vantul din fata.
Din pacate tot ce a urmat a fost doar o cursa contra vantului, fara nimic special, doar dorinta de a ajunge mai repede acasa. Acesta a fost si motivul pentru care am renuntat si la fotografii.
In incheiere traseul parcurs:
In incheiere traseul parcurs:
Route 2910310 - powered by www.bikemap.net
Sper ca sezonul care se apropie sa fie unul mult mai bogat in iesiri, vremea sa tina cu noi. Restante sunt multe. Printre acestea ar fi bazinul Lotrului, unde trasasem anul trecut vreo trei trasee, dar si Fagarasul, Piatra Craiului (imi doresc sa trec din Muntenia in Transilvania si sa ma intorc in aceasi zi - asta implica o plecare din Dambovicioara si apropierea de Zarnesti) cu multitudinea de trasee care strabat zona.
Pana atunci, sa auzim de bine!
Pana atunci, sa auzim de bine!
