Inapoi la bicicleta

Back in business.

        Am revenit in natura, cu ocazia unei noi ture pe bicicleta.

      De aceasta data am ramas doar doi, eu si Joby_tos. Se pare ca nu sunt prea multi iubitori de iesiri la iarba verde pe MTB, desi prin oras  vad o multime de "mountain-bike-eri". Iar restul, se pare ca prefera cursierele. Cu toate astea, pana sa plecam de la locul de intalnire, am fost salutati de un iubitor al cursierei, dar acesta a preferat sa se intoarca in oras.

     Ne-am reintalnit dupa o pauza de trei saptamani, timp in care eu am mai iesit doar de doua ori cu bicicleta, si asta numai la serviciu, deci antrenament zero. Am stabilit sa mergem spre Carlogani, cu posibilitatea de a iesi de pe asfalt daca terenul o va permite. Din pacate, am ramas pana la sfarsit pe asfalt, mai putin o portiune de 3 trei kilometri - dus si alti trei - intors. Drumurile care paraseau asfaltul erau pline de noroi, ceva gen Ziua B sau chiar mai rau.

     Debutul a fost destul de dur: eram pe european si trafic cat cuprinde. Din fericire, TIR-ul care venea din spate a avut bunul simt sa nu inceapa sa claxoneze, a stat si a asteptat cuminte in spatele nostru pana cand am iesit de pe podul ce traverseaza Oltul. Dar, in scurt timp, aveam sa iesim de pe european si sa intram pe un judetean asfaltat destul de recent, asa ca, si pe aici, am avut parte de un trafic infernal. Daca pe european aveam semibanda de urgenta, aici nu mai aveam nimic. La un moment dat, un idiot (scuze, dar merita chiar mai mult) cu un harb de Dacie antica, a trecut la O PALMA de noi. Credea ca ne impresioneaza, sau ne demonstreaza ca drumul e doar al masinilor, nu am inteles, dar, din pacate, de prea multe ori constatam ca inca mai avem astfel de personaje printre noi. Odata cu intrarea in Plesoiu, am avut parte de un drum mult mai lat, chiar daca la fel de aglomerat. Cu aceasta ocazie am putut sa apreciez la adevarata valoare ultima achizitie: o retrovizoare. Dupa cateva minute am reusit sa scapam de traficul infernal de pe drumul national (duminica, oamenii se intorceau de la tara in oras) odata cu intrarea pe drumul catre Carlogani. Din acest moment s-a schimbat totul: trafic fiind foarte redus, atentia s-a indreptat catre peisaje, liniste totala cat sa ne putem bucura de ciripitul pasarilor. 

      La plecarea din Slatina stateam ca pe ghimpi: ne ploua sau nu (mai ales ca vazusem pe net ca sunt ceva sanse)? Desi era innorat, era destul de placut. Insa, norii au facut posibil sa fac si cateva fotografii peisajului partial luminat de soare, partial umbrit de nori.

       Am avut parte de un drum foarte bun, iar pe marginea lui am gasit mai multe parcari foarte spatioase dotate si cu mese si banci. Asa ca am inceput sa facem pauze. Din pacate, langa aceste locuri de popas se formasera si inevitabilele gropi de gunoi. Pacat. Nu as vrea sa scriu despre astfel de lucruri, dar ma gandesc ca poate cativa dintre cei care fac atata mizerie vor citi aceste randuri si vor deveni mai atenti pe viitor.

      Drumul incepe sa devina tot mai placut pe masura ce soarele iese tot mai des din nori. Am mai facut o pauza dupa ce am iesit din Arcesti, pentru a ne reumple bidoanele de la o cismea de pe marginea drumului.

       De aici am avut parte aproape permanent de sate. Deja incepea sa isi spuna cuvantul si foamea, iar noi nu reuseam sa gasim un loc mai linistit unde sa ne oprim (ultimele parcari amenajate erau folosite ca teren de fotbal). Pana la urma am reusit sa gasim un loc mai retras in Carlogani si am facut o pauza mai lunga pentru a ne reface rezervele de energie. Asta s-a intamplat sa fie langa un pod plin de X+Y=LOVE.

      Tot aici am constatat ca nu am nici semnal la telefon. Acelasi lucru avea sa se intample si mai departe. Desi stabilisem initial ca punct final Carlogani, dupa o scurta "sedinta tehnica" am hotarat ca putem sa mergem si mai departe. Dupa putin timp am ajuns si la limita judetului dar si a asfaltului. 

       La limita dintre cele doua judete am mers pe marginea unei paduri, iar de cealalta parte a drumului era o pajiste imensa unde pasteau "mustangii" localnicilor, iar si mai departe se afla o alta padure in care se vedea fumul celor iesiti la picnic.

      Din fericire drumul era in stare destul de buna, fiind pietruit. Asa ca nu am avut parte decat de balti, dar pe care le puteam ocoli destul de usor. A fost un element pozitiv ca veneam dupa ploaie intrucat nu se mai ridica praful de cate ori treceau domnii Prost, Sena, Hamilton si altii. Unii dintre ei, dorind sa ne impresioneze, au pornit si aerul conditionat la supermasina din dotare pentru a ne saluta (Google tranlsate: au deschis geamul batranei Dacii care ii suporta, si au inceput sa scoata diverse sunete neinteligibile).

      Am intrat in Ramesti unde am remarcat si o biserica diferita de stilul obisnuit.

       Dupa circa 3 kilometri de la intrarea in judetul Valcea am hotarat sa ne intoarcem, intrucat eu trebuia sa ajung sa rezolv anumite probleme.

     Pe drumul de intoarcere am vrut la un moment dat sa ne abatem pe un drum paralel insa am fost descurajati de o haita de caini, asa ca am revenit pe drumul pe care am venit. Am facut o pauza de hidratare (fara alcool) si mancare la un magazin unde am dat peste un domn de treaba care a stat la taclale cu noi si care ne-a ajutat sa ne clarificam anumite idei de trasee viitoare. De aici am bagat viteza spre casa. Se simtea ca altitudinea este tot mai mica, pedalam tot mai usor. Pe drumul de intoarcere ne-am intalnit cu inca doi bicilisti care veneau din sens opus, dar per total cam slaba activitate ciclista.

      Din fericire nu am avut parte decat de cateva reprize scurte de vant mai puternic, in rest simtind doar o usoarea adiere. Nu am avut parte nici de intalniri neplacute cu cainii, doar cateva latraturi mai puternice si un catelus care incerca sa ne sperie. La intrarea in Slatioara ne-am despartit, urmand sa ne reintalnim dupa Paste. De aici incepeau emotiile pentru mine: erau cateva zone destul de bine populate cu caini scandalagii. S-a dovedit ca ori isi faceau siesta in alta parte, ori cei 3-4 cu care m-am intalnit erau tinuti la distanta de jucaria cu ultrasunete pe care o am in dotare.

      Din nefericire, inca de la plecare am constatat ca am uitat acasa camera, asa ca nu am facut nici de aceasta data filmulete. Asta e, data viitoare voi fi mai atent.

       A fost o tura reusita, un bun antrenament pentru vara ce urmeaza. Desi pe drumul de intoarcere am avut parte de ceva dureri provocate de sa, am constatat ca au trecut foarte repede, asa ca se pare ca incep sa ma obisnuiesc si cu drumurile lungi.
Intr-un final, ajuns acasa am aflat ca am parcurs exact 60 de kilometri, pe care ii puteti vedea in link-urile urmatoare:
www.bikemap.net/ro/route/2554502-slatina-ramesti/#gsc.tab=0
www.mapmyride.com/workout/535798488

      Pe data viitoare!

      Sa aveti parte de un Paste linistit alaturi de cei dragi!

Tinovul Mohos

Hai sa mai depanam niste amintiri.

        Dupa cum stiti din ultimele postari, un loc in care am stat destul de mult, a fost statiunea Baile Tusnad. La scurt timp dupa concediul povestit anterior, ne-am reintors pentru inca o portie de aer curat. Nu statiunea in sine ne-a  atras, cat apropierea de lacul Sfanta Ana. Ceea ce putina lume stie este ca in imediata vecinatate a lacului se mai afla un lac, tot vulcanic, dar mult mai mare, atat ca suprafata cat si ca adancime. Nu este atat de popularizat din cauza ca este aproape in totalitate acoperit. Nu am stiut nici noi de el, iar cand am aflat era prea tarziu pentru a se mai organiza vizita, asa ca am hotarat sa ne reintoarcem avand ca obiectiv principal vizitarea tinovului.

       Tinovul (mlastina) a luat nastere, la fel ca si lacul Sfanta Ana, in urma unei eruptii vulcanice, dar anterioara celei care a dus la formarea lacului mult mai cunoscut, din vecinatate. De fapt, chiar aparitia lacului Sfanta Ana este cauza pentru care primul a disparut. Cum? Cenusa rezultata la eruptia  lacului Sfanta Ana s-a depus in strat destul de consistent pe suprafata lacului din vecinatate, iar in timp, pe suprafata acoperita s-a format un strat de turba tot mai gros si mai extins, capabil sa sustina intr-o oarecare masura o vegetatie pitica: molid, mesteacan, afin etc. Asa a aparut aceasta mlastina (tinov) care se constituie intr-un areal cu o ecologie total diferita de a mediului inconjurator. Intrarea in zona se face numai insotit de unul dintre ghizii care se ocupa de pastrarea in bune conditii a zonei. Se merge numai pe podete de lemn care acopera cam 10% din suprafata totala a tinovului. Asta uzual, insa, pentru grupuri mai mari se poate vizita o suprafata mult mai mare. Din lacul original au ramas numai cateva ochiuri, din care se viziteaza uzual in jur de 10, restul, pana la aproape 30, doar in conditii speciale.

Ochi de apa

Aici se pot intalni specii de pomi pitici, plante carnivore, specii florale specifice si chiar animale care sau adaptat zonei.

Plante carnivore (insectivore)

In anumite zone esti lasat sa iesi de pe podete si atunci afli de ce este interzis acest lucru in restul tinovului: cand calci simti cum incepi sa te afunzi.

Nu fac prea multa teorie despre lac dar o sa va arat fotografiile, in speranta ca va fac curiosi si veti ajunge in aceste locuri superbe.

Planta halucinogena

Zmeura inflorita

Tinovul este ascuns de o perdea de brazi

Ne reintalnim in curand.

O tura de dezmortire

Vine, vine priiiiimavaaaaaara
Ne plimbam prin toaaaaaata taaaaaara.

Sau mai bine spus in jurul casei, cel putin pentru moment.
Ieri am iesit in sfarsit din hibernare cu o tura faina de vreo 50 kilometri.
Impreuna cu Marius si cu Joby_toss am iesit la iarba verde.
Traseul parcurs a fost prin Brebeni, Greci, Schitu, Perieti, Balteni, Recea si apoi acasa.
 De aceasta data nu am mai iesit catre Recea, am ales iesirea spre Brebeni, pentru ca cineva a vrut sa evite urcarea de la Brebeni. Imediat dupa iesirea din Slatina  mi-a atras atentia o fantana cu cumpana pe care nu am remarcat-o pana acum.

Dupa cum se vede, am avut parte de multa verdeata. Din pacate am avut parte si de un usor vant din fata, dar ne-am descurcat. Pana la Brebeni cunosteam traseul, asa ca nu au fost probleme. Insa, cand am facut stanga spre Greci, am vazut o panta care parea destul de mare, asa ca am facut o pauza de alimentare.
S-a dovedit ca era destul de solicitanta (acum la iesirea din iarna, cred ca mai la vara va fi floare la ureche). Odata ajunsi in deal am avut in fata imensitatea campiilor. Nici urma de vreo constructie, copac sau ceva asemanator, nimic. Doar cativa pacatosi care lucrau pamantul in ziua de duminica. Fiecare cu alegerile lui. Chiar daca nu sunt un bisericos, totusi, ziua de duminica o respect. Dupa ceva kilometri am ajuns la liziera unei paduri de stejar, dar care nu era decat pe o parte a drumului, cel putin momentan. Avea sa ne inconjoare in curand. Am mai facut o pauza, iar eu am schimbat si hainele de pe mine.

La iesire din padure ne astepta o coborare frumoasa pe care am savurat-o din plin. Dupa o scurta pauza de orientare, am virat stanga spre Schitu. Un drum fara prea multe cuvinte. Tot ce am remarcat a fost saracia  lucie care domneste, desi din loc in loc mai vezi si cate o masina scumpa, sau cate un castel (finalizat sau in constructie). Pana si partidul de la putere are un sediu jalnic.

Un alt lucru pe care l-am remarcat este ca dupa ce iesi din Brebeni nu mai gasesti cismele sau fantani pe marginea drumului. Putinele fantani pe care le-am intalnit aveau scris pe ele "apa rea". Noi am facut aprovizionarea din curtea unei bunicute. 

Am avut parte de cateva urcari mai serioase dupa care am oprit pentru o pauza de realimentare in Perieti.

De aici si pana in Recea, cu exceptia Balteniului am avut parte numai de camp. De aceasta data am vazut si destul de multe locuri nemuncite.

Pana aici drumul a fost in general bun, cu ,ici portiuni mai proaste, mai ales pe masura ce ne apropiam de Recea. Odata cu lasarea serii incepea sa se simta si racoarea.

Ajunsi la Recea am mai facut inca un popas la cismeaua de dinaintea ultimei urcari. Speram sa ne putem racori cu ceva rece, dar din pacate dugheana pe care o stiam, disparu-se. Asa ca ne-am multumit cu apa rece. Ne-am facut curaj si am inceput urcarea. De jos parea destul de fioroasa, dar pana la urma s-a dovedit mai mult lunga, insa panta nu era chiar atat de mare. Am trecut in viteza pe langa herghelie indreptandu-ne in viteza catre Slatina. Odata intrati in oras, am avut parte de un drum distrus de catre Doreii care s-au apucat sa sape pentru noua canalizare, fara a avea aceasta zona in plan.

De aceasta data nu am avut probleme cu cainii, singurii mai fiorosi fiind cei de la cosmelia padurarului de la intrarea in Recea. Cel mai periculos loc pe care il stiam, in zona RAR-ului, s-a dovedit a fi foarte linistit de aceasta data. Pe marginea drumului am vazut destul de multi caini loviti de masini, parca cineva facuse o campanie contra acestora.

Odata ajunsi in centru, ne-am despartit cu gandul la urrmatoarea iesire.

Route 2526326 - powered by www.bikemap.net

Pentru cei care prefera Mapmyride pun doar link-ul, harta nu se afiseaza aici.
mapmyride.com/routes/view/377982747

Primavara prin Romania - ultimul episod

       Uite asa, usor-usor, am ajuns aproape de capatul povestii.

       De la Lacul Rosu am intrat deja in Ardeal, indreptandu-ne spre o pauza binemeritata. Locul de popas a fost in Baile Tusnad. Desi initial ne propusesem sa stam trei zile, Cristinei i-a placut atat de mult incat am stat o zi in plus.

       Statiunea in sine nu are multe puncte de interes, insa imprejurimile si peisajele sunt super.

       Ca puncte de atractie as putea enumera lacul de agrement Ciucas, Stanca Soimilor, campingul in care se tine o tabara de sculptura si unde pot fi vazute foarte multe si simpatice exponate, baile de mofete si un loc care mie mi-a placut este situat la intrarea in oras dinspre Miercurea Ciuc. Aici se afla Paraul Rosu, care se termina pe o ciuperca din beton de pe care cade sub forma unei cascade circulare, si bineinteles peisajul dimprejurul sau.

       Insa in apropiere, la numai 25 kilometri cu masina, sau 7 prin padure (la pas, cu bicicleta sau ATV-ul) se afla lacul vulcanic Sfanta Ana. Un loc care pe noi ne atrage ca un magnet. Este asezat intr-un cadru natural impresionant. Din fericire s-a gasit un iubitor al naturii care a concesionat padurile din zona in interesul conservarii peisajului. La intrarea in aceasta zona protejata se percepe o taxa modica, dar rezultatele ei se vad: totul este curat, intretinut, nu exista defrisari.

        Am venit in fiecare zi aici. Apa este incredibil de limpede, se incalzeste foarte repede cand este soare, se poate face baie, se pot face plimbari cu barca, sau se poate lenevi la soare. In timp ce se coboara in crater, catre lac, a fost amenajat pe versant si un punct de belvedere.

Aceasta postare va fi destul de saraca in cuvinte, dar voi suplini cu fotografii.

     Dar nu numai lacul este o atractie. Foarte mult ne-a placut si drumul de la lac pana in Bixad unde se intersecteaza cu drumul european. Padure, liziera, poieni, puncte de belvedere, fructe de padure pe marginea drumului. La o vizita ulterioara am reusit sa vedem si cerbi si caprioare.

ESTE DE VIS!

       Fiind in zona secuilor avem parte de  o alta atractie: bucataria specifica. Reprezentatii care noua ne-au ramas la suflet sunt Hanul secuiesc si Hanul Hotarul Ciucului.

      Primul dintre ele este situat in centrul statiunii iar cel de al doilea este in afara localitatii cam la un kilometru, spre Sfantu Gheorghe.

        In privinta cazarii pot face o recomandare si anume pensiunea Maya. Gazdele au fost super primitoare. Ne intrebau permanent daca avem nevoie de ceva, erau pregatiti mereu cu informatii despre tot ce misca in zona, foarte vorbareti. Si nu erau asa doar de dragul banilor pe care ii incasau, asa erau ei in mod natural.

Si la ei ne-am reintors si o vom mai face.

       Data viitoare cand ne vom intoarce ne-am propus sa avem si bicicletele pentru a putea explora mult mai in liniste zona.

Va las in compania fotografiilor si ne vom reintalni curand.

Toate cele bune!