Scurta incursiune pe Transfagarasan

Salutare!

    Asa cum am spus in postarea anterioara, in miniconcediul de luna trecuta am avut parte de o plimbare reusita, chiar daca a durat numai o zi. Am reusit sa dam o tura pe Transfagarasan.
     Am plecat destul de tarziu, asa ca totul a fost condensat, dar, pentru o zi, a iesit bine. Intai, inainte de a parasi Curtea de Arges, am putut constata ca orasul e tot mai inghesuit. Am facut proviiziile de mancare si bani, apoi, cu foamea potolita am luat directia muntelui. 

    Drumul catre munte nu e intr-o stare extraordinara, dar nici rau nu poate fi numit, e suportabil.

     Timpul fiind scurt, ne-am hotarat sa nu urcam la cetatea Poienari, asa ca prima pauza a fost la barajul Vidraru. Fiind in timpul saptamanii am avut parte de liniste, fara inghesuiala, gratare, vanzatori ambulanti. Am reusit sa facem cateva fotografii reusite. Din pacate, (a cata oara?) accesul la statuia lui Prometeu nu a fost posibil. Un lacat mare troneaza pe usa. Dar nici macar nu poti vedea un program de vizitare. Asta e.

Am plecat mai departe, oprind destul de des pentru fotografii pe marginea lacului, sau langa diverse locuri frumoase (abundente).

Desi zona lacului este destul de frumoasa, totusi, la iesirea in golul alpin incepe spectacolul: imaginea crestelor muntilor, jocurile de lumini si umbre proiectate de nori pe versanti, turmele de oi care urca peretii aproape verticali...

   

Intr-un final am ajuns si la lacul Balea. A urmat o pauza de masa si apoi nelipsitele fotografii. Atat ne ramane.

Am avut parte si de vizibilitate foarte buna, asa ca se putea vedea destul de departe in Transilvania, unduirile Oltului si imensitatea podisului de la poalele muntelui.

Cu greu ne-am desprins urmand sa ajungem si la cascada. Din nefericire, din cauza faptului ca dupa ora 21 circulatia intre Balea cascada si lacul Balea este interzisa, am fost nevoiti sa ne multumim cu fotografiile facute de la telecabina. Dar avem un motiv sa ne reintoarcem pentru a ajunge si la cascada.

              

In povestea ce urmeaza o sa revin cu povestile pe doua roti.

Pana atunci, va doresc calatorii placute!

Din nou Romania - partea a patra

Sa continuam.

      Avand in vedere ca in ziua ce urma aveam de batut ceva drum, am plecat destul de repede din Hunedoara cu directia Sarmisegetuza. Insa pe drum ne-am abatut si pe la Manastirea Prislop.

       Manastirea se afla intr-o zona mirifica, iar aici se mai afla si chilia parintelui Arsenie Boca, sapata in piatra, intr-o vale apropiata.

Drumul spre chilie

A doua parte a coborarii spre chilie

          La acea vreme nu stiam ca cele doua Sarmisegetuze sunt la o distanta destul de mare una de alta, credeam ca sunt in acelasi loc. Asa ca GPS-ul ne-a dus in localitatea Sarmisegetuza, care s-a dovedit ca era Ulpia Traiana, Sarmisegetuza lui Traian.

             Prima oprire am facut-o la muzeul din localitate, unde se intra doar in grupuri insotite de un ghid. De aici am traversat strada pentru a intra in zona istorica.

         S-a dovedit a fi mult mai mare decat ne asteptam, dar nu am gasit a fi ceva extraordinar de impresionant, am simtit ca parca ne uitam intr-o carte de istorie si priveam fotografiile. La fiecare punct important gaseai o tablita pe care erau cateva informatii, dar nu prea multe. Impresia a fost una de dezamagire.

        Cu aceasta ocazie am aflat si locatia celei de a doua Sarmisegetuze, Regia lui Decebal. Intre cele doua locatii sunt in jur de 40 kilometri. Drumul intre ele, dupa ce se trece de Hateg, este superb. Am trecut prin alte doua localitati unde sunt vestigii dace, Costesti si Blidaru, dar din pacate nu am avut timp sa le vizitam. Tot aici am incercat pentru prima data, si cumparat mai apoi, miere de brad, delicioasa.

       Poate la impresia artistica a fost de ajutor si calitatea slaba a drumului, care a facut sa mergem cu viteza foarte mica, astfel avand timp sa ne clatim ochii.

     Daca la Ulpia Traiana nu am fost foarte incantati, de aceasta data ne-am simtit cu totul altfel. E de poveste. Desi aparent nu este altceva decat in fotografii, ceva de acolo, poate peisajul, poate povestea luptelor care s-au dat aici, sau poate lipsa de informatii despre cultura daca, totul este inconjurat intr-o aura mistica, misterioasa. Am trait o senzatie unica pe care nu am mai avut ocazia sa o retaiesc in alta parte.

      Las fotografiile sa vorbeasca si va invit calduros sa vizitati acest loc incarcat de istorie. Merita din plin efortul de a ajunge aici. Noi speram ca in curand sa putem vizita zona pe biciclete, mai ales ca in zona am remarcat si mai multe pensiuni.

Una dintre intrarile in cetate

Drumul pavat

Parasite

Ascunse

Ne vom reintalni in curand.