Se afișează postările cu eticheta Gradinari. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Gradinari. Afișați toate postările

miercuri, 30 aprilie 2014

Prima iesire la padure


        Iata ca a sosit si momentul in care sa iesim de pe asfalt. Am asteptat ceva vreme aceasta iesire. De aceasta data am fost trei, alaturi de mine si de Joby a mai participat si Paxstadt.
       Cu cateva zile inainte, am revazut o parte din traseele facute pe bikemap si am ales sa incercam sa trecem peste camp dinspre Carlogani spre Strejestii de Sus, iar apoi sa iesim in drumul national pentru o portiune scurta, si mai departe spre Mamura si retur catre casa pe digul Oltului. Insa, avand in vedere ca totusi plouase destul de mult, am mai pregatit un traseu de rezerva, pentru eventualitatea ca nu se putea face traversarea, insa mai lung cu peste 10 kilometri.
       Ne-am intalnit ca si ultima data, la benzinariile de la iesirea din oras si dusi am fost. Parea sa fie o zi placuta. Noul partener s-a dovedit bine pregatit, asa ca prima parte a drumului a decurs destul de repede, cu putine pauze. Pana la Ramesti cunoasteti traseul, asa ca nu am ce sa mai povestesc prea mult. Singurul lucru care poate fi remarcat ar fi faptul ca am incercat pentru prima data cum e pe roti de 29. A fost chiar placut, cu exceptia faptului ca bicicleta nu avea suspensie pe spate, iar la denivelari nu ma simteam deloc confortabil. Inca odata ma felicit ca am ales sa imi cumpar bicicleta full-suspension. Dar sa ne intoarcem la poveste. Dupa o pauza mai lunga la Cepari, unde am si mancat cate ceva, am avut prima tentativa de a iesi pe camp. De aici am apucat spre Carlogani unde urma sa parasim asfaltul. Din pacate drumul s-a dovedit impracticabil, asa ca dupa o incercare de a urca dealul prin sleaurile facute de tractoare si care se transformasera in fagase de parauri, am fost nevoiti sa ne recunoastem invinsi si sa ne intoarcem. Scopul era sa ne simtim bine nu sa tragem de noi.

      De aici am hotarat sa mergem pe traseul de rezerva, care pe harti aparea a fi drum judetean, asa ca ne gandeam ca va fi un drum cel putin din dale de beton (ne asteptam ca drumurile peste camp sa fie pline de noroi). Insa dupa o scurta portiune de asfalt ne-am trezit pe un drum pietruit, in stare destul de buna. Aici am avut o prima urcare destul de lunga si abrupta - conform Oruxmaps a fost cam 10%, cu un varf de circa 20%, dar undeva la jumatate am facut o pauza, fortati mai mult de noroiul care ne facea sa derapam (eu am fost primul care s-a oprit). Odata ajunsi in varful dealului am avut parte de o frumoasa panorama a satelor inconjuratoare.
       Mai departe drumul parea plat, insa dupa o discutie cu un satean iesit cu animalele la pascut, am aflat ca vor mai urma inca doua urcari maricele. In scurt timp aveam sa intram in padure, ocazie cu care am verificat directia de urmat, asta pentru ca la intrarea in padure aveam doua drumuri care pareau la fel de circulate. Aveau sa fie multe astfel de drumuri prin padure, semn ca daca vrem aventuri avem pe unde sa ne pierdem urma, padurea respectiva fiind destul de intinsa. A inceput un traseu cum eu personal am mai avut parte, insa partenerii de tura au fost entuziasmati si au hotarat ca trebuie repetat traseul. Dar, cum era de asteptat dupa atatea ploi, au aparut si baltile. La inceput au aparut suspine ca se vor murdari calutii, dar a urmat partea distractiva a alegerii traseelor prin balti. Din fericire nimeni nu a fost nevoit sa descalece, asa ca ne-am ales doar cu stropii de rigoare.
     Din cand in cand mai ajungeam si la liziera padurii, ocazii care ne scoteau in fata ochilor peisaje superbe.
Dupa o ultima coborare luuuuunga, dar din pacate prin sleauri, am iesit la marginea padurii.
      Aveam sa constatam ca am ratat o bifurcatie, fapt ce ne-a privat de inca vreo cativa kilometri prin padure (am fi fost si protejati de vant). Asta e, data viitoare vom fi mai atenti, de aceasta data am fost furati de placerea coborarii in viteza (a meritat). De aici mai departe am iesit la asfalt, insa am avut in continuare parte de imagini placute care m-au facut sa ma opresc sa imortalizez peisajul.
      Acum aveam o alta problema: lipsa apei. Din pacate cam toate fantanile de pe marginea drumului pareau inundate, asa ca am suportat pana in Lungesti, loc in care am poposit pentru a cumpara lichide si pentru o noua masa.
      Inca inainte de a ajunge in Lungesti am avut neplacuta surpriza sa reinceapa sa bata vantul din fata. Deci se poate spune ca am avut un noroc chior: vant din fata atat la dus cat si la intors, lucru fapt ce a facut ca viteza sa scada de la aproape 25 km/h la maxim 17. Ca sa ne fie mai usor am inceput sa rulam la trena. Deja cand am ajuns la intersectia cu nationalul, in Gradinari, simteam din plin efectele vantului potrivnic: incepusera crampele. Pentru Paxstadt a fost cel mai greu: daca eu am full-suspension, iar Joby avea tija de sa cu suspensie si bazon, el nu avea nimic, asa ca va imaginati ce dureri incepusera in cazul lui. Avand in vedere traficul neasteptat de lejer, dar si vantul care acum batea din lateral, am dat bice pana in Strejesti unde urma sa facem stanga catre Mamure. A fost o ocazie buna sa realimentez cu apa si sa mai rontaim niste ciocolata cumparata pe drum (eu o uitasem acasa). Drumul s-a schimbat din asfalt foarte bun in dale de beton, asa ca era tot mai greu, mai ales ca vantul ne tot sicana batand din nou din fata si asa a tinut-o pana acasa. In Mamura am facut o noua pauza pentru a consulta harta si o buna ocazie de a imparti o ultima banana. Am hotarat sa schimbam din nou traseul si sa nu mergem pe dig, preferand sa traversam barajul si sa ne reintoarcem pe drumul judetean, urmand sa avem parte de inca 4 kilometri de beton. Aceasta schimbare de traseu a implicat doua urcari, una pe baraj si inca una dupa baraj, iar noi eram deja foarte obositi, chiar daca nu era vorba decat de ceva de ordinul a 200 de metri fiecare. Nu fusese programat sa lungim tura atat de mult, asadar toti eram nepregatiti, mai ales ca niciunul din noi nu mai mersese atat de mult, si, in plus, cu vant din fata aproape tot drumul (incepatori, ce sa-i faci?). Pe baraj nu am ratat ocazia sa facem cateva poze, dupa care am plecat mai departe.
     De aici si pana acasa nu a mai fost decat o lunga lupta cu oboseala si vantul care parca se intetea. Pana la intrarea in oras nu am mai facut decat doua pauze in care incercam sa stoarcem ultimele farame de energie si am impartit ultimele urme de mancare de prin rucsacuri. Dupa ce ne-am desparitit de Joby ne ramanea ultima provocare: o panta de aproape 1 kilometru cu 7%. Am urcat-o pana la jumatate dupa care am decis ca nu are rost sa luptam inutil, nu aveam nimic de demonstrat nimanui, asa ca am decis de comun acord sa urcam restul pe jos.
     A fost o tura cu de toate: schimbari de traseu, noroaie, padure, peisaje frumoase, vant potrivnic din plin, poze, filme, dar mai ales buna-dispozitie. Ne-am depasit toate asteptarile din toate punctele de vedere. Asteptam urmatoarea ocazie.
In incheiere link-urile cu traseul: http://www.bikemap.net/ro/route/2577277-prima-iesire-la-padure/#gsc.tab=0 http://www.mapmyride.com/workout/551793794 Pana data viitoare, ramaneti cu bine!
Route 2577277 - powered by www.bikemap.net