Septembrie.
A venit toamna, sau…poate ca inca nu se grabeste. A venit, cu
siguranta, concediul.
Pentru o saptamana ne-am relocate langa Curtea de Arges. Aveam in plan
o urcare pe culmea Malita. Din pacate, din lipsa de parteneri , am
fost obligat sa abandonez acest proiect.
Avand in vedere aceasta situatie neplacuta, impreuna cu un nepot, am
ales sa facem o tura prin satele vecine, pe un traseu pe care vroiam
sa ajung inca de acum cativa ani.
Am plecat din Musatesti pe terasamentul fostei cai ferate, dar dupa
maxim doi kilometri am fost nevoiti sa iesim pe sosea.
Drumul fusese
inchis de localnici. Am mers cativa kilometri buni, pana cand am
ajuns in Uleni. Aici am reusit sa scapam de asfalt iesind in stanga, catre Galesu. Dupa o urcare care m-a dat peste cap, am facut la
dreapta , urmand sa coboram in Cosaci.
A fost coborare frumoasa pe ulitele pustii ale satului.
La capatul coborarii am iesit din nou in drumul judetean, pe care l-am urmat pana la iesirea din Bradetu.
Imediat ce am intrat pe drumul nemodernizat, a inceput si urcusul cel mai dur. Pietrisul mult de pe jos, amestecat cu nisip, in combinatie cu serpentinele, ne-au facut sa mergem destul de mult pe langa biciclete.
Din fericire, am scapat destul de repede. Odata stabilizat terenul, am incalecat facand opriri numai pentru fotografii. Inainte de a intra in Gruiu ne planuisem sa ocolim satul prin partea nordica, insa, din cauza felului cum arata drumul am preferat sa mergem prin sat.
Drumul urca in continuare, asa ca problemele mele au continuat. Era clar ca e ceva in neregula cu mine. Transpiram abundent, nu aveam forta sa urc, totul era pe dos. Sau, poate ca, tineretea partenerului impunea un ritm prea alert.
A fost coborare frumoasa pe ulitele pustii ale satului.
La capatul coborarii am iesit din nou in drumul judetean, pe care l-am urmat pana la iesirea din Bradetu.
Imediat ce am intrat pe drumul nemodernizat, a inceput si urcusul cel mai dur. Pietrisul mult de pe jos, amestecat cu nisip, in combinatie cu serpentinele, ne-au facut sa mergem destul de mult pe langa biciclete.
Din fericire, am scapat destul de repede. Odata stabilizat terenul, am incalecat facand opriri numai pentru fotografii. Inainte de a intra in Gruiu ne planuisem sa ocolim satul prin partea nordica, insa, din cauza felului cum arata drumul am preferat sa mergem prin sat.
Drumul urca in continuare, asa ca problemele mele au continuat. Era clar ca e ceva in neregula cu mine. Transpiram abundent, nu aveam forta sa urc, totul era pe dos. Sau, poate ca, tineretea partenerului impunea un ritm prea alert.
In sfarsit, am reusit sa ajungem si in Nuscoara, ocazie cu care am
revenit pe sosea. Care sosea, in coborare fiind, ne-a facut sa uitam de
planul initial, adica sa coboram in Slatina, tot pe forestier. Am
facut o pauza, la lacul Invartita. Aici am zabovit ceva mai mult, am
mancat, m-am schimbat, am facut multe fotografii, dar a trebit sa mai
si plecam.
A urmat o coborare nebuna pe sosea, pana in Sboghitesti, dar nu inainte de a ne opri la un monument pe care l-am imortalizat.
Frumos, noroc ca drumul era liber. Am mai facut o scurta pauza la biserica din Corbi pentru fotografii.
A urmat o coborare nebuna pe sosea, pana in Sboghitesti, dar nu inainte de a ne opri la un monument pe care l-am imortalizat.
Frumos, noroc ca drumul era liber. Am mai facut o scurta pauza la biserica din Corbi pentru fotografii.
Apoi am continuat pe sosea pana la virajul care dreapta catre
Poienarei. Am facut o singura pauza la un izvor unde ne-am umplut
bidoanele de apa.
Imediat ce am intrat pe drumul catre Poienrei am avut in fata un
indicator care m-a ambitionat: urcare cu 16%. Pana cand panta nu s-a
domolit nu m-am dat jos. Lungimea acestei bucati a fost undeva in
jur de 1 kilometru. Parea ca imi revenisem, nu mai simteam moleseala
din prima parte a zilei.
Dupa o pauza mai lunga, in care am bagat la ghiozdan, am plecat mai
departe.
Aplicatia pe care urmaream track-ul ne anunta ca inca mai avem de urcat destul de mult. Drumul, totusi, era destul de plat, dar in scurt timp am dat peste un nou indicator: 12%. Ata ete. Satul este curat, ingrijit, cu privelisti frumoase, asa ca drumul a fost placut, imaginile ne-au distras atentia de la urcare. Imediat ce am iesit din sat s-a terminat si urcarea, dar si asfaltul.
Aplicatia pe care urmaream track-ul ne anunta ca inca mai avem de urcat destul de mult. Drumul, totusi, era destul de plat, dar in scurt timp am dat peste un nou indicator: 12%. Ata ete. Satul este curat, ingrijit, cu privelisti frumoase, asa ca drumul a fost placut, imaginile ne-au distras atentia de la urcare. Imediat ce am iesit din sat s-a terminat si urcarea, dar si asfaltul.
Am mai facut o pauza pentru cateva fotografii
si am pornit la vale. Drumul de pamant batatorit, plin cu pietre ne-a facut sa coboram cu grija. A fost o coborare destul de abrupta si solicitanta, chiar daca nu foarte lunga. A existat un moment cand, din cauza bolovanilor, am preferat sa ma dau jos.
Odata cu intrarea in Uleni, am revenit pe drumul asfaltat si apoi pe
judeteanul pe care am urcat iar de aici talpa pana acasa, cu
revenirea pe aceeasi cale ferata. Cu 100 de metri inainte de finis
era sa o patesc. Un cal era legat de gard si s-a apucat sa treaca pe
calalta parte a drumului chiar cand treceam noi. Nu a lipsit mult ca
funia cu care era legat sa se ridice chiar sub mine…
A fost o iesire scurta, frumoasa, dar cu mai mult asfalt decat mi-am
dorit.
Ma bucur, totusi, ca am apucat sa fac traseul, din cauza ca de curand
am citit un articol care spunea ca in toamna care a trecut vor demara
lucrarile la asfaltarea drumului ce leaga Nucsoara de Bradetu. Un alt
castig pentru cursieristi, dar o pierdere pentru iubitorii de mtb.
A doua zi am mai facut o plimbare scurta. Am vrut sa redescopar un
drum pe care nu mai fusesem de cand, copil fiind, mergeam cu bunicii
la adunat fanul. Am mers prin catunele satului, pe acelasi terasament
de mocanita, descoperind locuri mirifice. Din pacate a trebuit sa ne
intoarcem acasa destul de repede. Totusi, mi s-a deschis apetitul
pentru explorarea vecinatatilor. Asta va fi o tura viitoare.
