Stana lui Burnei 25 iunie 2017

 Luna iunie avea sa fie prima din acest an in care am avut parte de doua iesiri.

A fost o tura pe care vroiam sa o fac inca de acum 4 ani, o urcare pe valea raului Doamnei, pe Valea Rea, pana la Stana lui Burnei.

De aceasta data am fost 5 participanti, care ne-am hotarat cu foarte putin timp inainte, era cat pe ce sa ratam iesirea.

La sfarsitul turei trecute am avut o problema care a ramas nerezolvata: lantul nu mai urca pe foaia mare. Nu m-am complicat sa remediez problema, asa ca, impreuna cu unul dintre tovarasi, am incercat ceva mestereala care s-a sfarsit rau: am ramas pe o singura foaie. La scurt timp dupa debutul turei aveam sa constat ca si schimbatorul de pe spate s-a suparat: nu mai puteam sa chimb decat 3-4 pinioane.

In conditiile date a fost o tura cumplita. Nu aveam de gand sa renunt, asa ca am strans din dinti si am mers inainte.

Primul moment notabil in aceasta tura a fost barajul, loc unde am facut o pauza mai lunga si fotografiile nelipsite.

Insa curand panta a inceput sa se ascuta, efortul depus a fost tot mai mare. In aceste conditii am ramas repede fara apa, asa ca am fost nevoit sa ma aprovizionez de la torentii care curgeau pe versantul vaii. Ceva impuritati, dar a fost in regula. La un moment dat am luat apa chiar din rau.

Desi am facut pauze destul de dese, a fost greu, iar capatul urcarii parca nu mai vroia sa vina. Noroc cu peisajele ce ne inconjurau.

In apropierea varfului, din cauzele tehnice mentionate anterior, am fost nevoit sa urc pe langa bicicleta. Dar am ajuns in varful urcarii si peisaje superbe ne asteptau. Printr ele doua cascade superbe.

E un loc care merita vizitat. Superb. Toata oboseala a fost uitata.

Avand invedere ca déjà ora de intoarcere la masina era depasita, dupa o ora de liniste am purces din nou la drum.

Am inceput cu o coborare de multi kilometri, foarte faina. Din pacate, nu putea sa lipseasca si bomboana de pe tort: la scurt timp dupa inceperea coborarii am facut pana. Exact cand era mai frumos.

Am rezolvat-o si am dat bice. Nebunie!!!!

Dupa ce coborarea s-a domolit, au venit momentele nedorite cand trebuia sa facem scurte urcari. In conditiile in care problemele de la bicicleta mea se agravasera, eu nu mai aveam disponibil decat un singur pinion. Crunt. Dar am reusit sa ajung la capatul turei.

Am stat sa mancam la o pensiune unde parcasem masinile, am spalat si bicicletele cu aceasta ocazie si am plecat la drum aproape de lasarea noptii.

Acasa am ajuns, din nou, la miezul noptii.

La sfarsit am adunat cam 75 de kilometri grei, munciti, de care nu am putut sa ma bucur pe deplin.