Intoarcerea la cursiera

            A venit si momentul asta. Fiind vorba de o portita de timp care nu a fost prevazuta, nu am reusit sa gasesc parteneri pentru plecare la munte, asa ca m-am bagat la o tura de asphalt. Am aflat de aceasta oportunitate cu o seara inainte. Am postat repede cteva anunturi pe retelele de sociializare, insa singurul care a raspuns a vrut sa mearga pe cursiera, dar asta am reusit sa o stabilim chiar in dimineata plecarii.

           Am stabilit ora de intalnire spre pranz si i-am spus sa aleaga un traseu si am plecat la drum fara multe discutii. Am iesit pe Calea Mosilor si apoi am tinut drept spre Colentina. Inainte de avion am virat stanga spre Voluntari si mai departe spre Stefanesti.

           Drumul a fost liber, sa ca am reusit sa tin un ritm destul de intens, in jur de 30km/h. Obisnuit cu vitezele de pe munte, nu credeam ca pot sa merg atat de mult cu viteza asta. Repede de tot am ajuns si la Dascalu.

           Inca odata mi s-a intarit convingerea ca cel mai bine este la munte. Asta din cauza aerului imbacsit de diferite mirosuri mai putin placate, dar si a lipsei de privelisti si a masiniolor, care, desi rare, erau prezente si ne poluau. Mai ales ca unii soferi considera ca drumurile le apartin.

           Ajunsi in Dascalu am facut o prima pauza pentru a manca ceva, plus niste cumparaturi pentru drum. A fost si ocazia pentru o prima fotografie:

           Mai departe am virat stanga spre Moara Vlasiei. Drumul in continuare foarte liber, aadar am putut sa mentinem un ritm destul de ridicat. Am virat stanga si am apucat in directia Lipia si, dupa ce am trecut podul e peste A3, am continuat spre Gruiu. Cu aceasta ocazie am verificat si traseul initiatic pe care il aveam in plan sa il facem in urmatoarele satamani impreuna cu un coleg de tura mai vechi si cu partenerele.

           Odata trecuti de Gruiu am ajuns si la capatul turei, la Snagov. Am facut o pauza mai lunga si am stat sa mancam.

           Dupa circa o ora am hotarat ca e cazul sa o luam din loc. Am mers pe acelasi drum pe care am venit, pana in Moara Vlasiei. Fiind obisnuit sa fac multe fotografii, dar eavand ocazii, am profitat ca se puteau vedea dealurile subcarpatice si, pe podul de peste autostraa am oprit sa facem cateva fotografii.

           Aproape de manastirea Caldarusani colegul a avut parte e o surpriza neplacuta: a inceput sa auda un sunet ciudat la roata din spate. Am oprit pe podul care trece peste lasi am constatat ca ii aparusera niste galme pe roata.Motiv bun pentru inca doua-trei fotografii.

           A scos putin aer din roata si a decis sa mearga mai incet. Dupa cateva minute am auzit un pocnet: una dintre basici se sparsese, iar cea de a doua disparuse.

          Ajunsi in Moara Vlasiei aveam doua posibilitati: ori inapoi prin Dascalu, ori prin Caiulati, pe ambele cai putand ajunge in Tunari. La insistentele mele am hotarat sa mergem prin Caciulati, iar la intrarea in Balotesti sa viram dreapta.

          Fiind pe drumul care se intersecta cu DN1, prêt de aproape 10 kilometri, pana am virat dreapta, am avut parte de un traffic simtitor mai intens. Insa am scapat odata ce am intrat pe drumul spre Tunari.

          Mai departe am vut un drum liber, drept, singurul moment care ne-a scos din monotonie fiind pauza in care am oprit sa filmez cateva avioane care aterizau.

          Am dat bataie, am mai facut o pauza in Tunari pentrua cumpara apa, apoi am bagat mare spre Pipera si inpoi la Masina.

          A fost o iesire placuta, asta datorita norilor care au tinut soarele departe de noi, aproape tot drumul, fapt care a facut ca temperature sa stea sub 30^oC.

         In total am strans 95 de kilometric, noul meu record de distanta.

         Acum gandurile se indreptau spre sfarsitulde saptamana si, inevitabil, munte.