A venit si
momentul asta. Fiind vorba de o portita de timp care nu a fost
prevazuta, nu am reusit sa gasesc parteneri pentru plecare la munte,
asa ca m-am bagat la o tura de asphalt. Am aflat de aceasta
oportunitate cu o seara inainte. Am postat repede cteva anunturi pe
retelele de sociializare, insa singurul care a raspuns a vrut sa
mearga pe cursiera, dar asta am reusit sa o stabilim chiar in
dimineata plecarii.
Am stabilit ora
de intalnire spre pranz si i-am spus sa aleaga un traseu si am plecat
la drum fara multe discutii. Am iesit pe Calea Mosilor si apoi am
tinut drept spre Colentina. Inainte de avion am virat stanga spre
Voluntari si mai departe spre Stefanesti.
Drumul a fost
liber, sa ca am reusit sa tin un ritm destul de intens, in jur de
30km/h. Obisnuit cu vitezele de pe munte, nu credeam ca pot sa merg
atat de mult cu viteza asta. Repede de tot am ajuns si la Dascalu.
Inca odata mi s-a
intarit convingerea ca cel mai bine este la munte. Asta din cauza
aerului imbacsit de diferite mirosuri mai putin placate, dar si a
lipsei de privelisti si a masiniolor, care, desi rare, erau prezente
si ne poluau. Mai ales ca unii soferi considera ca drumurile le
apartin.
Ajunsi in Dascalu
am facut o prima pauza pentru a manca ceva, plus niste cumparaturi
pentru drum. A fost si ocazia
pentru o prima fotografie:
Mai departe am
virat stanga spre Moara Vlasiei. Drumul in continuare foarte liber,
aadar am putut sa mentinem un ritm destul de ridicat. Am virat stanga
si am apucat in directia Lipia si, dupa ce am trecut podul e peste
A3, am continuat spre Gruiu. Cu aceasta ocazie am verificat si
traseul initiatic pe care il aveam in plan sa il facem in urmatoarele
satamani impreuna cu un coleg de tura mai vechi si cu partenerele.
Odata trecuti de
Gruiu am ajuns si la capatul turei, la Snagov. Am facut o pauza
mai lunga si am stat sa mancam.
Dupa circa o ora
am hotarat ca e cazul sa o luam din loc. Am mers pe acelasi drum pe
care am venit, pana in Moara Vlasiei. Fiind obisnuit sa fac multe
fotografii, dar eavand ocazii, am profitat ca se puteau vedea
dealurile subcarpatice si, pe podul de peste autostraa am oprit sa
facem cateva fotografii.
Aproape de
manastirea Caldarusani colegul a avut parte e o surpriza neplacuta:
a inceput sa auda un sunet ciudat la roata din spate. Am oprit pe
podul care trece peste lasi am constatat ca ii aparusera niste galme
pe roata.Motiv bun pentru inca doua-trei fotografii.
A scos putin aer
din roata si a decis sa mearga mai incet. Dupa cateva minute am auzit
un pocnet: una dintre basici se sparsese, iar cea de a doua
disparuse.
Ajunsi in Moara
Vlasiei aveam doua posibilitati: ori inapoi prin Dascalu, ori prin
Caiulati, pe ambele cai putand ajunge in Tunari. La insistentele mele
am hotarat sa mergem prin Caciulati, iar la intrarea in Balotesti sa
viram dreapta.
Fiind pe drumul
care se intersecta cu DN1, prêt de aproape 10 kilometri, pana am
virat dreapta, am avut parte de un traffic simtitor mai intens. Insa
am scapat odata ce am intrat pe drumul spre Tunari.
Mai departe am
vut un drum liber, drept, singurul moment care ne-a scos din
monotonie fiind pauza in care am oprit sa filmez cateva avioane care
aterizau.
Am dat bataie, am
mai facut o pauza in Tunari pentrua cumpara apa, apoi am bagat mare
spre Pipera si inpoi la Masina.
A fost o iesire
placuta, asta datorita norilor care au tinut soarele departe de noi,
aproape tot drumul, fapt care a facut ca temperature sa stea sub
30oC.
In total am
strans 95 de kilometric, noul meu record de distanta.
Acum gandurile se
indreptau spre sfarsitulde saptamana si, inevitabil, munte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu