Inceput de Cuptor pe langa Plopeni

 Inceput de iulie. Se anunta cod portocaliu de caldura. Pentru tot sudul tarii se vorbeste de 40 de grade minim. Deci ce facem? Fugim la padure.

De aceasta data am fost doar doi, alaturandu-se demersului Iulian.

Ne-am hotarat sa mergem undeva mai aproape, asa ca am ales o tura in apropiere de Ploiesti, care ne promitea muuulta padure, implicit racoarea cautata.

Am lasat masina intr-o parcare din Cocosesti si am pornit la drum. Traseul incepea pe asfalt, dar in foarte scurt timp se intra pe off-road, printr-un tunel de vegetatie., parcurs partial pe langa biciclete.

Pe aici s-a intamplat prima belea. Iulian a pierdut ciclocomputerul. La iesirea din padure ne-am gasit intre liziera si un camp plin de flori, moment prielnic pentru prima serie de fotografii.

Pana la revenirea pe traseul oficial (da, am pornit intr-o directie gresita, dar mai spectaculoasa decat plimbarea pe asfalt printre case) am avut de parcurs cam 200 de metri pe un drum pe care cineva incerase sa discuie. Revenire la traseu s-a facut in punctul in care s-ar fi terminat si asfaltul, asa ca am avut parte de o continuare pe un drum de pamant, prin padure. Pe anumite portiuni drumul era acoperit cu piatra, probabil urma sa fie asfaltat. La urmatoarea raspantie am intrat si pe traseul unui concurs. In acest moment am ratat din nou directia, fiind furati de tentatia unei coborari frumoase. Norocul a fost ca mi s-a parut ciudat sa ne apropiem atat de repede de Plopeni, in conditiile in care stiam ca trebuie sa stam destul de mult prin padure. Ne-am intors si, o perioada am fost pe traseul de concurs. Nefiind grabiti, scopul era sa stam la umbra, am bantuit prin padure destul de mult.

Pe anumite portiuni ne-am reintalnit cu concurrentii, numai ca din sens opus.

In momentele in care mai ajungeam in marginea padurii aveam in fata privelisti faine, motiv pentru alte pauze.

Dupa ceva vreme, a trebuit sa iesim dn padure si sa ajungem in Plopeni. Am facut un scurt popas pentru aprovizionare la un magazin, ocazie cu care am vazut cum arata o explozie de cauciuc. Stateam linistit, langa biciclete, mancam si aud un pocnet dupa care vad cum camera se goleste de aer. Aproape instantaneu. Ne-am ascuns la umbra unui pod, soarele déjà frigea, si am scos camera. Nu am avut ce sa repar, aparusera instant doua gauri ce nu pareau a se purtea rezolva, asa ca am schimbat camera.

Am continuat traseul si am intrat din nou in padure in ceea ce se dorea un traseu spre Cocorasti, dar am constatat ca drumul se infunda. Din fericire am avut parte de o portiune de padure cu copaci mai rari, ocazie de care am profitat si am bantuit fara o tinta anume, bucurandu-ne de racoare si liniste.

Dar a trebuit sa ne intoarcem, asa ca am revenit in Plopeni si am reintrat pe traseul propus initial.

Acest traseu ne-a scos pe malul Teleajenuui intr-un loc in care Iulian a si facut o baie. In zona e o poiana in care localnicii ies la picnic. Noi am mers pe dig pana la revenirea in padure. Din nou am avut probleme cu traseul. Se tot infunda, asa ca am hotarat sa intram pe marcajul de la concurs, in tentativa de a reveni pe traseul normal. Ne-am plimbat prin padure, urcari faine, liniste, dar si momente mai neplacute. De aceasta data am pierdut lanterna cu electrosocuri. Mi-am dat seama de acest fapt la iesirea din padure, in momentul in care am auzit cativa caini care latrau. Am facut cale intoarsa in padure in speranta ca o voi recupera. Nu s-a intamplatr, asa ca am renuntat la ea si am continuat drumul spre masina.

La intrarea in Cocosesti am hotarat sa nu tinem track-ul, ci sa mergem pe unde am venit, sperand ca vom recupera macar ciclocomputerul, lucru care s-a si intamplat.

Am revenit la masina si am refacut rezervele de apa. Am baut in acea zi aproape 6 litri de apa.

A fost o iesire faina intr-o zi prea calduroasa ca sa stam in oras.