Bine v-am regasit.
Asa cum spuneam, la sfarsitul ultimei povesti, voi continua cu relatari de bicicleala.
Dupa o lunga pauza, cauzata de diverse probleme, cam prin luna iulie, am reusit sa scot bicicleta din casa.
In primele saptamani nu am iesit din oras din cauza lipsei unui partener. Totusi, pana la urma, am reusit sa gasesc un coleg cu care am plecat la o tura pe digul Oltului. Am avut parte de aer curat, dupa atatea gaze de esapament.
Nu sunt prea multe de spus, durata fiind de circa o ora. Totusi, cateva cuvinte se gasesc.
Dupa ce am trecut podul peste Olt, am apucat in amonte. Diferit fata de acum doi ani, de aceasta data am mers numai pe dig printr-un tunel de vegetatie. Colegul a reusit sa agate si un rug cu mana, asa ca a ajuns acasa plin de zgarieturi.
Am urcat pe dig pana la Arcesti, iar de aici ne-am intors pe asfalt, data fiind ora destul de tarzie.
Ceva merita mentionat: apusul superb si sesiunea foto de pe baraj.
O aventura frumoasa in plaiurile noastre, din pacate nu am reusit niciodata sa vad aceste locuri si nici acea partea a tarii, dar nu se stie, nu e niciodata prea tarziu. Desigur eu nu o voi face cu bicicleta, nici nu imi amintesc cum se mai merge pe bicicleta :P Multumesc pentru aceasta postare si pentru frumoasele imagini.
RăspundețiȘtergereSalutari,
Flo
Se spune ca mersul pe bicicleta nu se uita. Totusi, eu am invatat la 34, apoi in scurt timp am ajuns la ture de zeci de kilometri.
RăspundețiȘtergere