joi, 15 mai 2014

O tura obositoare, dar frumoasa.


Iata ca a venit si ziua cea mare.

      Dupa doua saptamani de pauza aveam parte de o noua iesire. Plecarea fiind programata la ora 11, nu am mai pus telefonul sa ma trezeasca. Mare belea. M-am trezit la ora 10:20, in conditiile in care nu aveam nimic pregatit pentru bagaj: limonada, mancare, tehnica pentru tura, NIMIC. Asa ca am intarziat. Surpriza a venit in momentul in care am constatat ca, desi nu se mai anuntase nimeni, am gasit in afara de Joby inca doi parteneri de plimbare: Chrystyan si Tibi. Am facut cunostinta si am plecat la drum.
      De aceasta data era programat sa fie o tura aproape in totalitate fara asfalt, asa ca imediat dupa trecerea podului de peste Olt am virat la dreapta pe dig. Unul dintre noii parteneri mai fusese pe acest traseu, sau mai bine spus pe anumite portiuni, asa ca a propus cateva scurtaturi care au imbunatatit tura. La sugestia lui am coborat de pe dig pe un drum care era practic in albia inundabila a raului, dar probabil ca nu mai fusese inundat de foarte multi ani. Si bine am facut: pana la baraj am mers practic prin mijlocul tufelor crescute destul de inalt.

        Ajunsi la barajul de la Arcesti (Proaspeti), am intrat pe drumul oficial, betonat. Asta pana am ajuns la judeteanul care face legatura intre Arcesti si Salcia. Dar nu am mers pe acest drum decat vreo 200 de metri, pentru ca am intrat imediat in dreapta pe un drum care mergea in paralel cu un canal de irigatii (probabil) ce avea sa ne duca pana in Dranovatu, ocolind drumul oficial. Dupa o alta scurtatura peste islazul satului am ajuns si in sat, dar numai dupa o prima urcare ce avea sa ne dea ocazia unei coborari in viteza care ne-a deschis cu adevatrat pofta de biciclit. De aici si pana in Izvoru am mers numai pe drumuri secundare foarte slab circulate, cu o scurta portiune pe drumul national.
       In Izvoru am facut si primul popas mai lung, ocazie cu care am bagat si ceva la ghiozdan.
      De aici incepe partea frumoasa a turei. In scurt timp de la iesirea din sat drumul a inceput sa se strice, semn ca nu e prea circulat. Aproape de intrarea in padure am avut parte de o urcare usoara care ne-a pus probleme din cauza faptului ca in zona era o stana, iar cainii au vrut cu orice pret sa ne salute. Din fericire a fost un schimb de salutari scurte dupa care fiecare a plecat la treaba lui.
      Daca pana aici am mers numai prin soare, situatia s-a schimbat radical: umbra si liniste cat cuprinde. Din pacate bucata de drum parcursa prin soare a lasat urme rosii pe bratele noastre.
      Prin padure am fost atacati de trei "dulai" fiorosi, dar s-au lasat pagubasi repede.
      Partea negativa a fost ca drumurile erau pline de balti care de multe ori ne-au obligat sa coboram de pe biciclete.
       Fiind furati de peisaj, la ultima rascruce inainte de Barasti am ales drumul gresit, asa ca ne-am trezit intr-un drum invadat de iarba si tufisuri ce se termina intr-o coborare care ar fi fost faina daca nu ar fi fost asa multa vegetatie. Nici macar vegetatia nu ar fi fost o problema daca pe fostul drum nu ar fi ramas sleaurile de la roti, care sleauri erau pline de noroi si care de cate ori incercam sa ne urcam pe caluti ne faceau sa derapam si sa coboram destul de repede. Eu, fiiind mai comod, am renuntat sa mai urc pe bicicleta asa ca ultima portiune am traversat-o pe jos.
       Odata ajunsi in vale, ne-am trezit la marginea campului. Crystyan, care a coborat primul, s-a departat de noi incercand sa gaseasca un drum. Pana la urma a incercat sa faca traversarea campului pe bicicleta printr-un lan de grau, asta ducand la o serie de "urari de bine" din partea unui localnic. Ceilalti trei am preferat sa o taiem direct peste aratura, bineinteles incercand sa mergem inclusiv calare. Nu a fost cazul, dupa cateva zeci de metri preferand sa luam problema de coarne. 
       Am ajuns in sfarsit la drumul dintre tarlale si, dupa consultarea hartii, am apucat spre traseul original, adica spre Barasti. Eroarea din padure avea sa ne coste un ocol de circa 5 kilometri, dar mai ales muuuult timp. Timpul pierdut nu s-a datorat distantei. A fost vorba de o traversare a islazului satului.
       Initial am mers pe un drum dun, dar apoi am avut parte de autostrada vacilor care se intorc spre casa: un drum de pamant lutos calcat in picioare de zeci de vaci zilnic. Va imaginati ce placut a fost. Dupa cateva incercari de a mai sta in sa, a trebuit sa ne recunoastem invinsi si sa mergem, din nou, pe langa biciclete.
      Singurul care a reusit sa mearga aproape tot drumul in sa, a fost Crystyan care era echipat cu roti de 29. Totul calvarul cred ca a durat cam 2 kilometri. Bine macar ca la intrarea in sat drumul devenea pietruit.
     In Barasti am facut un al doilea popas pentru hidratare, ocazie cu care am si obtinut ceva informatii legate de traseu. Localnicii ne sfatuiau sa mergem pe asfalt, cu pretul unui mic ocol de 3 kilometri, insa noi eram iesiti pentru off-road, asa ca am ales drumul prin padure. Imediat ce am iesit de pe asfalt si am intrat in padure am avut o noua surpriza neplacuta: drumul era din nou plin de sleauri, insa, cu unele exceptii am reusit sa urcam dealul pe bicicleta. Imediat peisajul s-a schimbat: eram in mijlocul padurii. Drumul larg din pacate era plin de balti. Dar eu unul am ales sa nu mai cobor si am inceput sa pedalez in paralel cu drumul, printre copaci. Nebunie. Totusi, la un moment dat, in mare parte din cauza cauciucurilor, care tot drumul mi-au facut probleme, eu am avut parte si de botezul noroiului. Fara urmari, cu exceptia noroiului de pe haine. 
      A urmat o zona superba: drumuri abia ghicite, portiuni de padure care alternau cu poieni, cred ca a fost cea mai frumoasa bucata a drumului. 
       Intr-un final am ajuns si la releul de care ne povestisera satenii cu care vorbisem mai devreme. Imediat dupa releu am reintrat pe un drum asfaltat, ocazie cu care am intalnit dupa foarte mult timp o masina. Inainte de intrarea in Bechet am avut parte de o coborare destul de lunga si abrupta, dar a urmat si reversul: o urcare care venea intr-un moment in care deja incepea sa se acumuleze oboseala. Asa ca am facut o pauza la inceputul urcarii. Traseul nostru a iesit de pe asfalt, asa ca aveam din nou parte de drum de pamant. Aceasta urcare cred ca nu e practicabila dupa ploaie, asa ca trebuie avut grija cand se merge pe aici. Din cauza sleaurilor care incepusera sa se formeze si pe aici, la un moment dat am derapat si am fost nevoit sa urc restul de panta pe langa bicla. Dupa un scurt popas in varful dealului am plecat pe ultima portiune de padure a traseului, care a tinut pana aproape de intrarea in Bistrita Noua.
      Conform traseului stabilit initial, trebuia sa traversam pe un drum peste camp catre Dranovatu, de unde urma sa mergem pe un drum pe care il parcursesem si la plecare, ca apoi sa traversam barajul catre Proaspeti si sa ne reintoarcem la punctul de plecare pe celalalt mal al Oltului, tot pe dig. Din pacate, vazand care este starea drumului de pe camp, am hotarat sa mergem la dreapta catre drumul european, urmand ca apoi sa ne reintoarcem acasa prin Ganeasa. Din fericire drumul nu era chiar atat de aglomerat, asa ca am avut parte de 12 kilometri destul de linistiti, intrerupti doar de o pauza de odihna si rehidratare in Ganeasa. Aici a fost singurul moment in care am facut cateva fotografii, restul drumului facand numai filme.
     Aceasta portiune de traseu a fost facuta in ritm destul de intens, lucru destul de greu avand in vedere oboseala care incepea sa se simta. La intrarea in Slatioara ne-am despartit de Joby, continuand in trei. Chrystyan si Tibi au facut urcarea catre centrul orasului dintr-o singura bucata (chiar luandu-se la intrecere), in vreme ce eu, mult mai slab pregatit, am preferat sa ma odihnesc doua minute inainte de inceperea urcarii si apoi inca un minut la jumatatea ei. Cu aceasta ocazie am aflat ca suntem vecini de cartier, asa ca ultima portiune am parcurs-o impreuna cu Chrystyan, care locuieste foarte aproape de mine.
     A fost o tura cu de toate: camp, dealuri, paduri, noroaie, ciripit de pasarele, multa liniste, urcari, coborari, efort dar si portiuni lenevite, probleme cu "asfaltul" de pe "autostrada", tragand linie, a fost o iesire care trebuie repetata, dar intr-un ritm mai putin alert, pentru a putea savura cum se cuvine peisajele. In incheiere, ca de obicei: traseul:
Create Maps or search from 80 million at MapMyRide
Pana la o noua reintalnire, va doresc numai bine!

2 comentarii: