duminică, 14 mai 2017

Valea Valsanului mai 2017

Salve!

        Am reusit sa ies si la munte.
        A fost o iesire plina de locuri frumoase.
     Desi vremea nu parea prea prietenoasa, pe unele site-uri aparea o fereastra de cateva ore fara ploaie. Dupa ceva ezitari, am hotarat sa mergem. ne-am strans sase tovarasi si tovarase si am apucat directia muntelui. Nu inainte de a uita cate ceva: casca, bidoanele cu suc, ochelarii...Noroc ca am avut o pauza in Pitesti. Am cumparat inca o casca, ochelari de rezerva am gasit in masina, asa ca totul a fost in regula.
    Dimineata, la plecare, a inceput sa ploua. pe masura ce ne strangeam, ploua tot mai tare. Pe autostrada, pana aproape de Pitesti, a turnat cu galeata. Insa, cu putin timp inainte de Pitesti, cerul a inceput sa se limpezeasca deasupra muntilor. Starea de euforie a aparut rapid.
      In fine, cu aproape o ora intaziere, am reusit sa ajungem la locul unde trebuia sa lasam masinile.
Deja soarele incepuse sa iasa si sa ne incalzeasca.


      Drumul a fost asa cum ne-am asteptat, plin de balti, dar fara noroi.








      Toata lumea a fost incantata de privelisti. Am facut cateva pauze scurte pentru fotografii si repede-repede am ajuns in Poienile Valsanului. Aici ni se desfasura in fata ochilor o imagine mirifica: cat vedeai cu ochii, totul era galben de la papadie.



      Chiar daca am crescut in zona, niciodata nu am reusit sa ajung sa vad lacul de baraj de pe Valsan.
Din Poieni  am mers pe asfalt pana la intersectia cu drumul care merge spre Transfagarasan, apoi am uitat cu totul de civilizatie. Era ce ne doream: salbaticie, liniste, aer curat, libertate. am avut parte si de o intalnire cu un dulau care ne-a cam speriat, cel putin pe unii dintre noi.
      In sfarsit, am ajuns la baraj. Aici am facut o pauza mai lunga, unii dintre noi au vrut sa se opreasca si sa astepte restul gruplui chiar acolo. Pana la urma, la promisiunea ca nimeni nu ramane in urma, mai ales ca eu incepusem sa am ceva probleme musculare, am mers cu totii mai departe. Nu le-a parut rau. Privelisti superbe ni s-au desfasurat in fata ochilor. Eu am reusit sa imi gasesc ritmul, asa ca, am mers fara probleme. Iarasi peripetii: am pierdut ochelarii.












La un moment dat am ajuns la o zona unde drumul era acoperit cu zapada.




        Patru dintre noi au mers mai departe, iar eu cu partenera de drum, am hotarat sa ne intoarcem, eu fiind presat de limita de timp.
      Am mai facut cateva poze, apoi am pornit la vale. A fost o coborare de vis.Am gasit chiar si ochelarii Am mai facut inca o oprire pentru inca vreo cateva poze la baraj,




apoi aproape de iesirea din chei, tot pentru poze.



         Am ajuns la masini fix cand a inceput sa ploua. Am avut timp numai sa balacim biclele in rau si sa montam suportul. Ghinion!!! A trebuit sa remediez ceva probleme la suport, asa ca am luat o portie zdravana de ploaie, timp in care au sosit si cei din cea de a doua masina. Am reusit sa plecam. O parte din drum am avut parte de ploaie destul de puternica, insa am scapat repede. Caldura a stat la maxim, asa ca ne-am uscat rapid.
       Drumul a fost fara probleme, deci am ajuns cu bine acasa. Planurile au inceput sa curga, sa speram ca se vor si finaliza. Raul Domnei, culmea Malita, urcare la Nucsoara si coborare in Bradetu, o tura prin satele de pe valea Valsanului cu trecere pe valea Argesului si retur.....multe vise care sper ca se vor indeplini.
Biiis-biiiiis

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu