sâmbătă, 12 noiembrie 2016

Prima iesire la munte in 2016

Salutare!

     Asa cum reiese inca din titlu, a venit si momentul asteptat de multa vreme. Am reusit sa ajung la munte, chiar la inceputul toamnei.
         Povestea s-a intamplat la inceput de septembrie.
Impreuna cu partenerul de tura am plecat dis de dimineata in directia Campina. Traseul nu era inca definitiv, asa ca, in masina, am hotarat sa pornim spre Sotrile. Pana sa pornim la drum, cat timp am pregatit calutii, am si bagat la ghiozdan ceva combustibil adus de acasa.
     Distractia a inceput cu o urcare serioasa si destul de lunga prin padure. La.un moment dat, prin sparturile dintre copaci am avut o panorama asupra vaii Doftanei. Deci, pauza si fotografiile de rigoare





      Am plecat mai departe, iar in Șotrile am facut si o pauza, pana aici am avut parte de urcare aproape continua, iar conditia fizica nu prea era atat de buna.


      Desi vroiam sa ne odihnim, am primit o solicitare mai putin obisnuita: sa ajutam la mutatul unei custi in care se afla o "fiara". Fiara avea 120 kg. A trebuit sa urcam cusca dintr-o vale pana in duba care ne astepta in strada. Deci am tras si de "fiare".
       Dupa o inghetata si o mica ciocolata am purces din nou la drum. Directia Breaza. Insa, pana acolo mai aveam de trecut doua urcari care au scos sufletul din noi. Insa privelistile meritau. Prima dintre ele a fost chiar la iesirea din Șotrile. Am mai facut insa o sesiune foto in timp ce vorbeam cu un vacar ce incerca sa ne faca harta zonei.


     Insa ne astepta o coborare frumoasa pana in Plaiu Cornului. Totusi, ca sa ajungem in DN1, mai aveam de facut o urcare grea. In varf am facut din nou o pauza pentru fotografii, dar si pentru a manca ceva.






        Din varful ultimei urcari si pana in DN1 am avut parte de o coborare super pe o straduta ingusta, printr-un cartier ce se anunta (indicatorul de la intrarea in zona caselor) a fi in componenta orasului Breaza, pe harta aparand ca fiind Nistoresti.
    La sfarșitul coborarii am infruntat momentul mai neplacut al turei: intalnirea cu DN1. In mod normal, trebuia sa mergem cam 4 kilometri pana la un pod care sa ne treaca peste Prahova. Dupa linistea avuta, timp de cateva ore, imaginati cum am fost loviti de zgomotul infernal de pe acest drum.
      O prima incercare a fost podul de cale ferata, dar, desi avea si o pasarela pietonala, nu a fost posibil sa ajungem la el. Din fericire, dupa cateva minute, a aparut o punte suspendata care ne-a ajutat sa scurtam drumul si sa scapam de zgomotul nebun facut de masini.


       In sfarsit, aveam liniste. De aici am luat directia Breaza, insa am evitat centrul, virand la dreapta catre Surdesti.



   Am savurat o noua coborare, care era sa ne faca probleme, din cauza animalelor lasate libere pe marginea drumului.
        Acum ne astepta o urcare, nu foarte lunga, dar intensa. Partea buna a fost ca ne-a oferit o priveliste frumoasa a vaii si dealurilor din imprejurimi.
      Am coborat in Ocna de jos, ocazie cu care am avut de ales: vestita urcare catre Sultanu sau coborare pe firul vaii catre Provita. Dupa analiza timpului, dar si a starii fizice, am hotarat sa coboram in Provița. A fost o bucata de drum foarte linistita printr-o zona pitoreasca. Am mers numai pe firul vaii pe un drum asfaltat, chiar daca ingust, tot ce se auzea fiind susurul apei sau pasarile. Cred ca a fost cea mai frumoasa zona prin care am trecut in aceasta tura. Liniste, aer curat, casute vechi, civilizatia aproape ca lipsea, nu s eauzea nici muzica, fantani pe marginea drumului, adica toate ingredientele unui loc in cate sa te pierzi de lumea inconjuratoare, numai tu si gandurile. Cu siguranta voi reveniin aceasta zona. Am facut o singura pauza, in Valea Bradului, pentru a reumple bidoanele cu apa si a manca ceva. Trageam de timp, parca nu mai vroiam sa plecam mai departe. Foarte rar am simtit asa ceva.
      Insa totul s-a terminat odata cu intrarea in Provița de Sus. A nu se intelege ceva rau. Este o localitate foarte curata, linistita, dar se vede apropierea de civilizatie.



      Am continuat catre Provița de Jos unde urma ultimul hop: inca un deal de urcat. La poalele acestuia am facut o pauza mai lunga, oboseala isi spunea cuvantul. Am mancat ne-am odihnit si pana la urma ne-am facut curaj. Cu greu am ajuns in varf. De aici puteam vedea destinatia finala: Câmpina. A urmat o coborare geniala. Franele s-au incins incat a inceput sa se simta mirosul de metal fierbinte.


         Am traversat orasul si am revenit la masina. Fiind duminica, ne asteptam ca la intrarea in Bucuresti sa fie aglomerat, asa ca am parasit DN1 si am intrat pe drumul care trece prin Buftea. Liber, putin valurit in anumite zone, sate destul de multe, dar,tragand linie, e o varianta estul de buna pentru evitarea aglomeratiei din zona Baneasa.
A fost o prima tura foarte reusita.
Au urmat si altele, dar voi reveni in postarile urmatoare.

Un comentariu:

  1. Asta da calatorie... cred ca nu numai fierul se incinsese ci si sufletul! :D

    RăspundețiȘtergere