M-am hotărât să încep cu ultimul concediu întrucât a fost foarte lung și risc să uit amănuntele care de obicei fac diferența.
Având în vedere că nu sunt un bun povestitor, sper să nu devin plictisitor.
Au fost și părți frumoase, și mai puțin frumoase, dar și oboseala multă.
Dar, hai să încep:
Ziua 1
Slatina - Timisoara 390 km
Deși plecarea era programată pentru a doua zi, ne-am hotărât să plecăm cu o zi mai devreme și să împărțim prima etapă, Slatina - Budapesta, așa că am rămas în prima noapte la Timișoara, pentru ca apoi să sărim peste Budapesta și să ne cazăm la Gyor. Așa că, pe ultima sută de metri, a trebuit să anulez rezervările și să fac altele noi. Odată rezolvată această problemă, am aruncat bagajele în mașină și am pornit la drum.
Am plecat prin Craiova - Severin. Până la Filiași drumul parfum, apoi deja asfaltul se strică tot mai mult,dar este totuși rezonabil, cu o excepție: Strehaia. Aici deja încep semafoarele, în sfârșit cineva a hotărât că trebuie să dispară vestitele tranșee, drept consecință se reconstruiește drumul (o banda închisă pe porțiuni, excavat 1 metru și refăcut din fundație), așa că se stă ceva timp la semafoare, lucru nu prea plăcut la peste 30 de grade. Pe măsură ce ne apropiem de Severin, se schimbă în bine atât calitatea asfaltului cât și a priveliștilor. În sfârșit, după două ore de privit câmpiile neîngrijite ale patriei, vedem și noi ceva verdeață. La Severin am făcut prima pauză, am mâncat ceva, și repede la drum, deja era cam târziu și nu vroiam să ajungem la miezul nopții în Timișoara. Drumul a fost în general bun, trafic destul de puțin, așa că în afara oboselii, care începea să se facă simțită, nu am avut probleme. Singurul inconvenient au fost semafoarele care au reapărut pe malul Dunării, unde încă se mai lucrează la lărgirea drumului (sunt în faza de final: stabilizarea pereților, vopsit podurile etc). Am ajuns pe la 22 în Timișoara, pe întuneric, unde am avut parte de niște drumuri groaznice și, având în vedere că nu cunoșteam deloc orașul, nu a fost deloc plăcut. Așadar o zi liniștită fără amintiri deosebite, cu excepția peisajelor frumoase dintre Severin și Lugoj, Aici trebuie să remarc din nou malul Dunării. Trebuie spus că se lucrează destul de mult la centuri ocolitoare, așa că în scurt timp se va circula destul de bine. Pentru cei care sunt din partea de sud a țării trebuie spus că după ce treci de Severin, prețurile la combustibili cresc, mai ales la GPL (care de altfel nu se mai găsește la fel de ușor). Tot așa, după ce am trecut de Severin, nu am mai văzut popasurile cu care eram obișnuit în zona sudică. Odată ajunși în Timișoara, am găsit niște gazde foarte primitoare (mii de mulțumiri), iar apoi ne-am băgat la somn, întrucât a doua zi ne aștepta un drum destul de lung.
Ziua 2
Timisoara - Gyor 410 km
Fără să ne grăbim, am luat-o din loc, dar nu înainte de a face ceva cumpărături pentru drum, întrucât nu știam ce ne așteaptă pe drum (prima ieșire cu mașina pe traseul acesta).
Ne-am hotărât să ieșim din țară pe la Cenad. Drumul a fost fără sare și piper, doar câmpie și asfaltul vălurit, dar cel puțin a fost lejer. Înainte de vamă e o benzinărie și vă sfătuiesc să faceți plinul de acolo pentru că în Ungaria prețurile cresc binișor, cam 7,2 lei benzina 95 si 4,2 lei GPL-ul. Chiar și în localitățile de pe lângă autostradă prețurile sunt mari (cam cu 30-40 bani mai jos fața de autostradă). După un drum destul de bun, iată-ne ajunși la Mako, punctul de intrare pe autostradă, unde am făcut o constatare dureroasă: ne-am amintit de străzile din orașele românești (asfalt denivelat să-ți rupi mașina dacă nu ești atent), deci cei care spun că imediat după ce ieși din Românica intri într-o altă lume, ar trebui să o lase mai moale. Concluzia: gard vopsit pe dinafară (autostrăzile) și leopardul înăuntru (în interiorul localităților gropi și denivelări, pe alocuri mai rău ca la noi).
Hai să vă povestesc și câte ceva despre autostrăzile lor: toate sunt cu două benzi, găsești benzinării la fiecare 20 -30 de km, au foarte multe locuri de popas cu mese, toalete, apă curentă, în general foarte curate, dacă nu cumva apare o șatră de conaționali cum am văzut la unul dintre popasuri. Aici au un plus foarte mare față de alții (nu vorbesc doar de România, veți vedea mai departe). Dar un minus pentru ei este faptul că în afara benzinăriilor nu ai niciun restaurant unde să poți mânca omenește.
A fost un drum lung și cam atât, fără nimic spectaculos (mare parte din Ungaria înseamnă câmpie). Un singur lucru a spart monotonia: centura Budapestei M0. Pe lângă faptul că limita de viteză e de 80km/h, colac peste pupăză, se mai și lucrează în draci. Concluzia firească este că fiind într-o țară din fostul lagăr comunist, au aparut problemele: din nou ne simțim ca acasă. De ce? Pentru că vecinii au o semnalizare a devierilor la fel de bună cu a noastră: inexistentă sau total neinteligibilă. Așa că am pierdut ceva timp luând la rând toate ieșirile posibile, până la urmă am reușit.
Odată scăpați de Budapesta, cu a ei centură cu benzi înguste, am dat talpă spre Gyor. Același peisaj plat, întrerupt pentru foarte scurt timp de imaginea munților din apropiere. Însă, ajunși la Gyor, am dat din nou de aglomerație, străzi înguste, clădiri vechi, care, la fel ca și la noi, în mare parte, sunt neîngrijite. Foarte multe sensuri unice, străzi blocate și semnalizare inexistentă, așa că din nou am pierdut timp prețios in cautarea intrării spre hotel (care de altfel era la câteva zeci de metri de noi, dar nu exista nicio parcare în zonă). După ce ne-am cazat, am plecat să vedem orașul, cel puțin atât cât ne permitea timpul, era deja ora 18. Fiind cazați foarte aproape de centru, am plecat pe jos. Am descoperit un oraș destul de plăcut, cu un centru plin de străzi pietonale. curat, un parc frumos, chiar dacă micut, un castel, per total un oraș bun pentru o plimbare de câteva ore, dar nimic special. Spre seara după un duș bun, am trecut repede la somn.
Atât pentru astăzi, urmează să revin în zilele următoare cu un alt episod.
Să aveți călătorii plăcute!
Ziua 2
Timisoara - Gyor 410 km
Fără să ne grăbim, am luat-o din loc, dar nu înainte de a face ceva cumpărături pentru drum, întrucât nu știam ce ne așteaptă pe drum (prima ieșire cu mașina pe traseul acesta).
Ne-am hotărât să ieșim din țară pe la Cenad. Drumul a fost fără sare și piper, doar câmpie și asfaltul vălurit, dar cel puțin a fost lejer. Înainte de vamă e o benzinărie și vă sfătuiesc să faceți plinul de acolo pentru că în Ungaria prețurile cresc binișor, cam 7,2 lei benzina 95 si 4,2 lei GPL-ul. Chiar și în localitățile de pe lângă autostradă prețurile sunt mari (cam cu 30-40 bani mai jos fața de autostradă). După un drum destul de bun, iată-ne ajunși la Mako, punctul de intrare pe autostradă, unde am făcut o constatare dureroasă: ne-am amintit de străzile din orașele românești (asfalt denivelat să-ți rupi mașina dacă nu ești atent), deci cei care spun că imediat după ce ieși din Românica intri într-o altă lume, ar trebui să o lase mai moale. Concluzia: gard vopsit pe dinafară (autostrăzile) și leopardul înăuntru (în interiorul localităților gropi și denivelări, pe alocuri mai rău ca la noi).
Hai să vă povestesc și câte ceva despre autostrăzile lor: toate sunt cu două benzi, găsești benzinării la fiecare 20 -30 de km, au foarte multe locuri de popas cu mese, toalete, apă curentă, în general foarte curate, dacă nu cumva apare o șatră de conaționali cum am văzut la unul dintre popasuri. Aici au un plus foarte mare față de alții (nu vorbesc doar de România, veți vedea mai departe). Dar un minus pentru ei este faptul că în afara benzinăriilor nu ai niciun restaurant unde să poți mânca omenește.
A fost un drum lung și cam atât, fără nimic spectaculos (mare parte din Ungaria înseamnă câmpie). Un singur lucru a spart monotonia: centura Budapestei M0. Pe lângă faptul că limita de viteză e de 80km/h, colac peste pupăză, se mai și lucrează în draci. Concluzia firească este că fiind într-o țară din fostul lagăr comunist, au aparut problemele: din nou ne simțim ca acasă. De ce? Pentru că vecinii au o semnalizare a devierilor la fel de bună cu a noastră: inexistentă sau total neinteligibilă. Așa că am pierdut ceva timp luând la rând toate ieșirile posibile, până la urmă am reușit.
Odată scăpați de Budapesta, cu a ei centură cu benzi înguste, am dat talpă spre Gyor. Același peisaj plat, întrerupt pentru foarte scurt timp de imaginea munților din apropiere. Însă, ajunși la Gyor, am dat din nou de aglomerație, străzi înguste, clădiri vechi, care, la fel ca și la noi, în mare parte, sunt neîngrijite. Foarte multe sensuri unice, străzi blocate și semnalizare inexistentă, așa că din nou am pierdut timp prețios in cautarea intrării spre hotel (care de altfel era la câteva zeci de metri de noi, dar nu exista nicio parcare în zonă). După ce ne-am cazat, am plecat să vedem orașul, cel puțin atât cât ne permitea timpul, era deja ora 18. Fiind cazați foarte aproape de centru, am plecat pe jos. Am descoperit un oraș destul de plăcut, cu un centru plin de străzi pietonale. curat, un parc frumos, chiar dacă micut, un castel, per total un oraș bun pentru o plimbare de câteva ore, dar nimic special. Spre seara după un duș bun, am trecut repede la somn.
Atât pentru astăzi, urmează să revin în zilele următoare cu un alt episod.
Să aveți călătorii plăcute!
