Europa - episodul 6

Ziua 9

Barcelona - Elche 560 km

         A venit și dimineața în care, cu durere în suflet, a trebuit să ne luăm la revedere de la Barcelona. Nu se pot spune prea multe despre acest drum. Peisajul se schimbă radical, din păcate în rău: singurele lucruri care se puteau vedea erau tufișurile uscate care alternau cu un fel de deșert, un pământ roșu mai exact. Despre autostradă, ce pot spune, doar două benzi, foarte aglomerată, iar calitatea asfaltului nu prea reușită. Asta probabil fiindcă nu ai altă varianta rezonabilă pe care să o folosesti. Dar taxele sunt foarte înțepătoare, parcă un pic mai mari decât în Franța. Dar autostrăzile din Franța sunt incomparabil mai bune. Pe această autostradă parcă eram pe drumurile acoperite cu criblura de pe  la noi. Despre puținele refugii, ce pot să spun: prost îngrijite,  restaurante foarte rare (parcă 2 în 400 km de la Barcelona până la Valencia). După ce am încercat să mâncăm într-un astfel de restaurant, foarte scump dar foarte sărăcuț, atât în privința mâncărurilor cât și a cantitatilor, am ales să ieșim de pe autostradă și am intrat într-un orășel, imediat după Castellon, Vila-real. Am găsit un Carefour care avea un restaurant superfain, cu mâncare gen meniul zilei, dar nu numai, gusturi foarte bune, preț foarte mic, și bonus, o gașcă de români. Am înțeles de ce, de obicei, suntem priviți așa cum suntem: foarte gălăgioși și vulgari, parcă erau pe moșia lor.

       Am plecat mai departe. Tot ce e de amintit este căldura foarte mare și cam atât. În sfârșit, ajunși la Valencia, am avut parte de opțiuni în privința rutei: dintr-o dată aveam alte două variante, ambele fără plată, dar pe continent de această dată, nu că până acum am fi avut parte de prea multe priveliști ale Mediteranei. Am ajuns la sora mea, în Elche, seara târziu, deci nimic de povestit, eram prea obosiți.

Ziua 10

Elche

         Iată-ne în orașul cu cei mai mulți palmieri din Europa. Aveam să îi vedem mai pe seară.

Dimineața, prima destinație a fost la sala de sport: nepoata cea mica avea meci (handbal), cea mare avea liber. Am înțeles de ce Spania este în fruntea sporturilor de echipă din Europa: handbal, fotbal, baschet. Am găsit o bază sportivă imensă. Se juca de dimineața până seara, aveau campionate cum aveam și noi pe vremuri: pe categorii de vârstă, cu arbitri și antrenori profesioniști, săli de sport cu toate dotările necesare. Mai mult, în cartiere vedeai peste tot terenuri de sport, unde antrenorii pregăteau copiii dupa un program bine stabilit, ce mai, tot tacâmul. Comparativ: în România, primarii și miniștrii care au finanțat construcția de săli de sport și bazine de înot au fost prezentați la diverse televiziuni și ziare ca exemple negative, au fost huliți. Concluzia logică este că, la nivel sportiv, suntem acolo unde suntem: ne bate toată lumea.

        După prânz, nu am făcut altceva decât să ne plimbăm pe stradă, să ne aruncăm ochii prin magazine si cam atât.

 

       Seara am aflat și de ce se spune că Elche are cei mai mulți palmieri din Europa. Am plecat la o plimbare prin oraș, în direcția unui parc imens. Cu ocazia asta am văzut și cum își petrec oamenii zilele libere: se închide un perimetru de străzi, se aduc tot felul de tiribombe, căluți, mașinuțe, vată de zahăr și alte asemenea, se organizează concursuri sportive, dansuri, și tot felul de nebunii. Practic, un fel de bâlci de pe la noi, dar foarte bine organizat, cu poliție peste tot (deci siguranță cât cuprinde), totul foarte civilizat, curat, fără manelisme, fără cârciumi ad-hoc. Același lucru l-am văzut și în Franța, pe 1 mai. Am descoperit un parc foarte drăguț, care mai mult semăna cu o gradină botanică, dacă e să te iei după felul cum erau prezentate diversele tipuri de plante. De multe ori am remarcat că palmierii aveau câte o poveste scrisă pe o tăbliță: ori că are câteva zeci de ani, ori că acela a fost adus cu nu stiu ce ocazie, iar foarte multi erau parca sculptați, ajutați să crească în diverse forme (a fost nevoie să treacă vreo câteva zeci de ani să capete înfățișarea actuală).

Și din nou a venit noaptea cea rea și a trebuit să ne ascundem de balaurii cei răi care nu ne lăsau să dormim (căldura nebună a suflării lor ne spunea că si ei sunt aproape)....

         Am plecat din parc cu regretul că va trebui să ne despărțim, dar și cu promisiunea unei bălăceli mult așteptate în Mediterana.
       Impresia generală cu privire la oraș: foarte plăcut pentru vizite, chiar dacă nu are obiective turistice precum Barcelona, Madrid sau alte asemenea.

Ziua 11

Elche - Urbanova (Alicante) - Valencia  190 km

        Iată-ne și în dimineața zilei în care ne vom așeza la drumul lung și greu de reîntoarcere.
       După ce am urcat bagajele în mașină, am plecat spre plajă. Ce? Credeați că ne întoarcem, așa, direct spre casă, fără bălăceală? Nuuuuuu. După un drum scurt, 40 km, am ajuns pe o plajă aproape pustie, cu o apa foarte curată.  Spre deosebire de cea din Barcelona, plaja era foarte lată, cu nisip foarte fin, iar intrarea în apă se făcea foarte lin, pe când la Barcelona se adâncește brusc.

Timid, am încercat apa. Numai bună.....

Bineînțeles că nu am reușit să țin pantalonii uscați, așa că am renunțat la ei.

După o binemeritată leneveală la soare,

a venit momentul foarte neplăcut, în care trebuia să ne luăm rămas bun. Cu lacrimile de rigoare, ne-am urcat fiecare în mașina lui și am plecat spre cășile noastre.

       Drumul a fost liniștit, fără nimic spectaculos. Din nou pe o autostradă fără taxă, care, ca și cea de acum două zile, s-a dovedit a fi de o calitate mult superioară celei cu taxă dintre Barcelona și Valencia (autopista sunt cele cu plată, iar celelalte sunt autovia). Dar, pentru cei care vor să urmeze aceste autostrăzi, trebuie să știe că nu am găsit nici măcar o singură parcare, benzinărie, toaletă sau restaurant. Nimic. Din fericire nu am avut mult de mers până am ajuns la hotel. 

       Odată ajunși în Valencia, am început să căutăm una dintre cele două benzinării unde puteam alimenta cu GPL. Indicatiile de pe net au fost foarte corecte, așa că am gasit-o foarte repede, dar din păcate am avut parte de niște străzi foarte proaste, parcă eram în România. Asta e, au și ei probleme ca și noi. Cam asta a fost toată ziua, așa că am început să facem planuri pentru ziua următoare, când trebuia să ajungem într-o stațiune de pe malul Mediteranei, la nord de Barcelona, destul de prezentă în ofertele agențiilor de pe la noi, Tossa de Mar.

         Cam atât pentru astăzi, ne reîntâlnim în câteva zile.

         Concediu plăcut celor care mai au, iar celorlalți, visați la cel de anul viitor (nu mai e mult).

Europa - episodul 3

Să revenim la poveste. Așa cum am promis, de astăzi vor apărea și fotografiile.

Ziua 5

Dijon - Avignon (Franța) - 440 km

       A doua zi de dimineață am plecat la drum dar nu înainte de a da o tură printr-un complex comercial care funcționează și la noi, pentru ceva cumpărături pentru drum și nu numai.

  După cum am menționat mai înainte, am plecat pe drumurile naționale în ideea de a vedea și o altă față a Franței. Și așa a fost. Drumurile în continuare erau foarte bune, dar din nefericire pentru noi, deja localitățile se succedau într-un ritm asemănător cu România de pe drumurile naționale sau județene, aproape una în continuarea celeilalte. Singurele lucruri care merită menționate sunt podgoriile întinse, unde am văzut ce înseamnă viticultura adevărată, și sensurile giratorii foarte dese, care ne-au scos peri albi. Dupa circa 3 ore în care nu am făcut mai mult de 150 de kilometri, ne-am hotărât să ne reîntoarcem pe autostradă. De data aceasta găsești tot ce ai nevoie: benzinării (chiar dacă exagerat de scumpe: 1,8-1,9 euro/l benzina 95 și 0,95-0,97 GPL-ul, față de 1,5-1,6 benzina, respectiv 0,82-0,84 gazul, cât costă în orașe), popasuri, restaurante și taxe de autostradă, care te usucă. Am avut parte de o ploaie torențială chiar de la intrarea de la Lyon, abia vedeam pe unde mergem. Din fericire, după 1 ora ploaia s-a oprit. Fără alte incidente, am ajuns la hotel (undeva la marginea unui orășel de lângă Avignon)  unde am și rămas, întrucât nu aveam unde să mergem, mai ales că era și frig, iar noi eram obosiți.

Ziua 6

Avignon - Barcelona - 460 km

      Dimineața, după 5 zile de mers întins, am plecat nerăbdători să ajungem cât mai curând în Barcelona. Aceasta va fi prima oprire mai lungă: 3 nopți. 
       Despre drum nu pot să spun prea multe. La un moment dat, după Montpellier, am ieșit de pe autostrada directă, și am făcut un mic ocol prin Saint Andre de Sangonis, ocazie cu care am testat și autostrăzile fără taxă. Sunt la fel de bune ca și cele cu plată, numai că au doar două benzi, iar uneori, curbele sunt puțin mai strânse. Un alt aspect care merită remarcat, este că pe porțiunea de autostradă fără plată nu am întâlnit locuri de popas sau benzinării. Dar acestea sunt mult mai libere. În rest nimic notabil. La Beziers am reintrat pe autostrada cu plată și am revenit la trei benzi, dar și un trafic mult mai aglomerat
      La intrarea în Spania am avut parte și de un scurt control al vameșilor, care erau în grevă și se manifestau prin exces de zel, dar nimic special.  O mică mențiune: traversarea Pirineilor dintre Franța și Spania oferă peisaje frumoase. La scurt timp după intrarea în Spania se circulă mai mult pe două benzi, iar calitatea drumului scade foarte mult, chiar dacă taxele de autostradă sunt la fel de piperate ca și în Franța. Din cauza îngustării la doua benzi, începe să fie destul de aglomerat. Ca și în Franța, o mare  parte din autostrăzi sunt cu plata, deși, cum spuneam mai devreme, calitatea este la un nivel foarte scăzut. Un aspect benefic este faptul că sunt mult mai multe benzinării și restaurante pe marginea autostrăzii, chiar dacă sunt destul de scumpe. Prețurile la benzină se învârt pe autostradă în jurul a 1,6-1,7 euro/l, dar de această dată dispar stațiile cu GPL. Pentru cei care circulă cu GPL: trebuie să vă documentați foarte bine asupra locațiilor, fiindcă sunt foarte puține. Asta din cauză că în Spania GPL-ul este permis doar pentru taximetre și ambulanțe. Această regulă nu este valabilă pentru străini, stați liniștiți. Din nou, ca și în Germania, se folosește alt tip de duză, pe care o au ei. Dacă cineva are nevoie de ajutor cu localizarea acestor stații, puteți să mă contactați pe email și  vă dau link-urile pe care le-am folosit eu. Nu știu dacă am voie sa postez aici astfel de link-uri, se poate interpreta ca reclamă.
      La hotel, cam 20 km depărtare de Barcelona, am ajuns după-amiaza târziu, iar după ce am mâncat putin,  am plecat să vizităm Barcelona. Am preferat să ne cazăm în afara Barcelonei deoarece în oraș sunt foarte puține hoteluri care au parcare, iar cele care au sunt foarte scumpe, și de obicei cer și taxe de parcare de peste 20 euro/zi. S-a dovedit a fi o alegere destul de bună pentru noi, întrucât în Barcelona este foarte mare gălăgie la orice oră, pe când noi am avut parte de foarte multă liniște. Oricum, în oraș se ajunge cu mașina foarte ușor, în circa 10 minute.
       Un lucru foarte important: în orașele mici aveți foarte mare grijă la pietoni. Aceștia sunt obișnuiți să se arunce pe trecerea de pietoni fără să se asigure, fiind obișnuiți să li se acorde prioritate necondiționat. Riscați sa rămâneți pietoni. Eu era să o pățesc, dar din fericire polițistul care era în zonă a fost înțelegător, probabil văzând că nu vorbesc limba, încercând, mai mult prin semne, să îi spun că suntem în căutarea unui restaurant, ba mai mult, ne-a dat și o hartă și ne-a arătat cum să ajungem la niște restaurante.
      Nu voi încerca să vă spun cât de impresionante sunt obiectivele pe care le-am vizitat, aceste locuri trebuie vizitate ca să le simți măreția, oricum scopul principal al acestor povestiri este să vă ofer informații practice. Bineînțeles că nu o să omit descrierea locurilor, veți vedea destul de multe poze frumoase, care spun mult mai mult decât voi reuși eu sa exprim prin cuvinte. Dar, chiar dacă mă repet, aceste locuri trebuie vizitate.
       Fiind seară, am reușit să găsim o parcare liberă și fără taxă langa Sagrada Familia (parcările sunt cu plată până la ora 18-19, depinde de zonă), lucru care în timpul zilei ar fi fost imposibil. Așa că am reușit să vedem Sagrada Familia pe înserate, lucru care am constatat că îi dădea un alt farmec decât la lumina zilei.

      După o plimbare pe străzile foarte inguste  din jurul catedralei, ne-am retras la hotel, mergând pe malul Mediteranei.
       În Barcelona am constatat că spaniolii seamănă mult cu noi: magazinele erau deschise până seara foarte târziu, la fel ca și restaurantele, deci nu trebuie să vă faceți probleme că nu veți găsi un loc unde să mâncați la ore târzii, sau de unde sa cumpărați suveniruri. O constatare importantă este că străzile sunt foarte înguste și totdeauna trebuie să fii foarte atent la volan, întrucât toate străzile sunt înțesate cu terase și riști să iți sară oricând cineva în fața mașinii.
       Cu aceste prime impresii și informații, ne-am retras la hotel pentru a face planul  de bătaie pentru a doua zi: unde lăsăm mașina, cum ne deplasăm între obiective, ce vom vizita, etc. Aveam de unde alege, de fapt a fost chiar greu să alegem ce vom vedea și la ce vom renunța, nu aveam decât două zile la dispoziție. Dar, veți afla în episodul următor ce locuri frumoase și impresionante am ales să vizităm, și sunt destule de povestit, dar se lungește prea mult acest episod, și nu aș vrea să vă plictisesc.

Ne reîntâlnim  în două-trei zile cu mult mai multe despre Barcelona, atât povesti cât și fotografii.

Europa - episodul 1

M-am hotărât să încep cu ultimul concediu întrucât a fost foarte lung și risc să uit amănuntele care de obicei fac diferența.

Având în vedere că nu sunt un bun povestitor, sper să nu devin plictisitor.

Au fost și părți frumoase, și mai puțin frumoase, dar și oboseala multă.

Dar, hai să încep:

Ziua 1

Slatina - Timisoara 390 km

      Deși plecarea era programată pentru a doua zi, ne-am hotărât să plecăm cu o zi mai devreme și să împărțim prima etapă, Slatina - Budapesta, așa că am rămas în prima noapte la Timișoara, pentru ca apoi să sărim peste Budapesta și să ne cazăm la Gyor.  Așa că, pe ultima sută de metri, a trebuit să anulez rezervările și să fac altele noi. Odată rezolvată această problemă, am aruncat bagajele în mașină și am pornit la drum.

     Am plecat prin Craiova - Severin. Până la Filiași drumul parfum, apoi deja asfaltul se strică tot mai mult,dar este totuși rezonabil, cu o excepție: Strehaia. Aici deja încep semafoarele, în sfârșit cineva a hotărât că trebuie să dispară vestitele tranșee, drept consecință se reconstruiește drumul (o banda închisă pe porțiuni, excavat 1 metru și refăcut din fundație), așa că se stă ceva timp la semafoare,  lucru nu prea plăcut la peste 30 de grade. Pe măsură ce ne apropiem de Severin, se schimbă în bine atât calitatea asfaltului cât și a priveliștilor. În sfârșit, după două ore de privit câmpiile neîngrijite ale patriei, vedem și noi ceva verdeață. La Severin am făcut prima pauză, am mâncat ceva, și repede la drum, deja era cam târziu și nu vroiam să ajungem la miezul nopții în Timișoara. Drumul a fost în general bun, trafic destul de puțin, așa că în afara oboselii, care începea să se facă simțită, nu am avut probleme. Singurul inconvenient au fost semafoarele care au reapărut pe malul Dunării, unde încă se mai lucrează la lărgirea drumului (sunt în faza de final: stabilizarea pereților, vopsit podurile etc). Am ajuns pe la 22 în Timișoara, pe întuneric, unde am avut parte de niște drumuri groaznice și, având în vedere că nu cunoșteam deloc orașul, nu a fost deloc plăcut. Așadar o zi liniștită fără amintiri deosebite, cu excepția peisajelor frumoase dintre Severin și Lugoj, Aici trebuie să remarc din nou malul Dunării. Trebuie spus că se lucrează destul de mult la centuri ocolitoare, așa că în scurt timp se va circula destul de bine. Pentru cei care sunt din partea de sud a țării trebuie spus că după ce treci de Severin, prețurile la combustibili cresc, mai ales la GPL (care de altfel nu se mai găsește la fel de ușor). Tot așa, după ce am trecut de Severin, nu am mai văzut popasurile cu care eram obișnuit în zona sudică. Odată ajunși  în Timișoara, am găsit niște gazde foarte primitoare (mii de mulțumiri), iar apoi ne-am băgat la somn, întrucât a doua zi ne aștepta un drum destul de lung.


Ziua 2


Timisoara - Gyor 410 km


         Fără să ne grăbim, am luat-o din loc, dar nu înainte de a face ceva cumpărături pentru drum, întrucât nu știam ce ne așteaptă pe drum (prima ieșire cu mașina pe traseul acesta).
        Ne-am hotărât să ieșim din țară pe la Cenad. Drumul a fost fără sare și piper, doar câmpie și asfaltul vălurit, dar cel puțin a fost lejer. Înainte de vamă e o benzinărie și vă sfătuiesc să faceți plinul de acolo pentru că în Ungaria prețurile cresc binișor, cam 7,2 lei benzina 95 si 4,2 lei GPL-ul. Chiar și în localitățile de pe lângă autostradă prețurile sunt mari (cam cu 30-40 bani mai jos fața de autostradă). După un drum destul de bun, iată-ne ajunși la Mako, punctul de intrare pe autostradă, unde am făcut o constatare dureroasă: ne-am amintit de străzile din orașele românești (asfalt denivelat să-ți rupi mașina dacă nu ești atent), deci cei care spun că imediat după ce ieși din Românica intri într-o altă lume, ar trebui să o lase mai moale. Concluzia: gard vopsit pe dinafară (autostrăzile) și leopardul înăuntru (în interiorul localităților gropi și denivelări, pe alocuri mai rău ca la noi).
       Hai să vă povestesc și câte ceva despre autostrăzile lor: toate sunt cu două benzi, găsești benzinării la fiecare 20 -30 de km, au foarte multe locuri de popas cu mese, toalete, apă curentă, în general foarte curate, dacă nu cumva apare o șatră de conaționali cum am văzut la unul dintre popasuri. Aici au un plus foarte mare față de alții (nu vorbesc doar de România, veți vedea mai departe). Dar un minus pentru ei este faptul că în afara benzinăriilor nu ai niciun restaurant unde să poți mânca omenește.
       A fost un drum lung și cam atât, fără nimic spectaculos (mare parte din Ungaria înseamnă câmpie). Un singur lucru a spart monotonia: centura Budapestei M0. Pe lângă faptul că limita de viteză e de 80km/h, colac peste pupăză, se mai și lucrează în draci. Concluzia firească este că fiind într-o țară din  fostul lagăr comunist, au aparut problemele: din nou ne simțim ca acasă. De ce? Pentru că vecinii au o semnalizare a devierilor la fel de bună cu a noastră: inexistentă sau total neinteligibilă. Așa că am pierdut ceva timp luând la rând toate ieșirile posibile, până la urmă am reușit.
       Odată scăpați de Budapesta, cu a ei centură cu benzi înguste, am dat talpă spre Gyor. Același peisaj plat, întrerupt pentru foarte scurt timp de imaginea munților din apropiere. Însă, ajunși la Gyor, am dat din nou de aglomerație, străzi înguste, clădiri vechi, care, la fel ca și la noi, în mare parte, sunt neîngrijite. Foarte multe sensuri unice, străzi blocate și semnalizare inexistentă, așa că din nou am pierdut timp prețios in cautarea intrării spre hotel (care de altfel era la câteva zeci de metri de noi, dar nu exista nicio parcare în zonă). După ce ne-am cazat, am plecat să vedem orașul, cel puțin atât cât ne permitea timpul, era deja ora 18. Fiind cazați foarte aproape de centru, am plecat pe jos. Am descoperit un oraș destul de plăcut, cu un centru plin de străzi pietonale. curat, un parc frumos, chiar dacă micut, un castel, per total un oraș bun pentru o plimbare de câteva ore, dar nimic special. Spre seara după un duș bun, am trecut repede la somn.
       Atât  pentru astăzi, urmează  să revin în zilele următoare cu un alt episod.


Să aveți călătorii plăcute!