La cirese

O alta revenire.

Adica m-am intors intr-o zona in care am mai fost.

Planul initial a fost sa mergem la Pucioasa, pe traseul de concurs. Ne anuntasem trei ,dar, in seara de dinaintea plecarii, Marius a renuntat. Am ramas doar eu cu MaC®.

In dimineata plecarii, cat timp am urcat biclele pe masina, am hotarat sa alegem un traseu mai aproape de casa, si, poate mai usor. Asta era in capul nostru, realitatea dovedindu-se cu totul alta. Asa ca i-am propus sa mergem intr-o zona in care el nu mai calcase, dar pe care o stiam de la o tura anterioara. Asa ca am hotarat sa mergem panga Plopeni, pe traseul concursului Livada cu ciresi, organizat de cei de la Riders Club.

Am lasat masina in Paulesti, foarte aproape de punctul de start al concursului.

Nu sunt prea multe de povestit. Tot traseul este prin padure, doar o mica portiune, aproape de final, trecand printr-un sat, Gageni. Asadar, trebuie sa fiti pregatiti cu apa si mancare.

Traseul a debutat prin livezile de peri, nu de ciresi, dintre Paulesti si Cocosesti, pe un drum de pamant, dar am avut parte de o prima ratacire, marcajele nemaifiind atat de vizibile, dar si din cauza peisajelor care iti fura gandurile. Urcari si coborari frumoase, uneori grele, iar la iesirea din padure, catre valea Teleajenului, o coborare cam nasoala. 

Initial am urmat poteca vizibila, dar gresita.

         Ne-am intors pana am regasit traseul. Urma o coborare pe valea unui torent, printer bolovani. Am preferat sa stau cuminte. Odata coborati, langa albia Teleajenului, ne-a luat in primire un dulau de la o stana din apropiere, insa s-a dovedit ca vroia ceva de mancare. A stat sa il mangaiem, a mancat si am dat peste un ciclist stabilit cu cortul. Venise sa adune catina. Am profitat de ocazie, am mancat, am cules cateva boabe de catina si am plecat. Marcajele nu se mai vedeau, asa ca am ratat drumul. Ne-am reorientat si am reusit sa gasim drumul corect. Cu aceasta ocazie am constatat ca urma sa lucram la roata din spate, la bicicleta mea. O ramura plina de spini isi gasise sa isi faca de lucru chiar in cauciucul meu. Fiind tare, am continuat si am intrat in padure. A reinceput urcarea, pe o poteca de pamant, cu destul de multe pietre, asa ca o buna portiune am mers pe langa. Gadgeturile colegului ne spuneau ca urcam cu 23%.

        Ajunsi in varf am hotarat sa facem pana, ocazie cu care am constatat ca aveam doua gauri. In acest timp furnicile vroiau sa ia in stapanire rucsacul meu.

Am plecat mai departe si am dat peste o coborare in cap. Scurta, dar periculoasa, insa Mac a facut-o calare. 

Imediat a urmat o urcare pe un drum in lucru. Luuunga si abrupta. Am continuat o vreme pe teren drept, suficient sa ne recaptam fortele.

Si a venit. Data trecuta cand fusesem pe aceste meleaguri, am parcus o portiune in urcare despre care gandeam ca ar fi genial la coborare. De aceasta data a fost in directia corecta. O coborare superba, lunga, viraje, numai prin padure. GENIAL. Pentru coboorarea asta, dar nu numai, imi dorisem sa revin. Mai vreau inca o data, cel putin.

La capatul coborarii am revenit pe malul Teleajenului, in apropiere de Boldesti-Scaeni. In aceasta portiune Mac® era sa o pateasca rau. 

A luat in plin un ciot, insa a scapat cu sperietura.

Am continuat si in scurt timp am avut parte de o noua urcare. Pe un drum cu sleauri, insa am descoperit ca traseul urca pe mal si continua frumos printre copaci. Cand am crezut ca am scapat, a inceput o urcare care ne-a stors. Am facut o pauza, dar am constatat ca inca avem de urcat. Am reusit.

Rasplata avea sa apara curand. Am avut parte de o coborare superba pe o potecuta printe livezi, dupa care ne-am hotarat sa intram in Gageni pentru o prima pauza de bere, meritata, spunem noi.

Am facut o pauza mai lunga, am si mancat si am luat cu asalt ultima urcare. Am revenit pe drumurile de pamant si am facut urcarea printre livezile care populeaza dealurile din jur.

La jumatatea urcarii am facut pauza (stiam de la plecare ca o voi face) pentru cateva fotografii cu panorama care avea in fundal muntii.

Am plecat mai departe si, foarte aproape de final, la iesirea din padure am avut parte de o coborare in viteza.

Ajunsi la masina am constatat ca ajungem prea devreme acasa, asa ca am hotarat sa ne urcam iarasi pe caluti, dupa ce am lasat bagajele in masina, si am pornit in cautarea unui stabiliment propice pentru a scurge in noi un suc de hamei. Gasit, rezolvat problema si retur la masina, apoi directia casa.

Cei care nu au vrut sa mearga au ce regreta. A fost fain.