Să continuăm.
Ziua 3
Gyor (Ungaria)- Zusmarhausen (lângă Augsburg, Germania) - 620 km
Am plecat devreme întrucât aveam un drum lung (una dintre cele mai lungi etape), dar numai după ce am dat o tură printr-un complex ce vroia să semene cu un mall. Nu am avut prevăzut nimic special, doar condus și cam atât. Cu toate acestea au apărut și lucruri care merită povestite. Totuși un amănunt care cred că va fi de folos unora: deși moneda este forintul, se poate plăti și în euro, iar restul vine în forinți (s-a întâmplat la un Mc).
Cât timp am mers prin Ungaria, nu a apărut nimic deosebit, dar când am intrat în Austria am rămas dezamăgit de calitatea asfaltului (erau de fapt petece de asfalt peste fundația de beton), care s-a îmbunătăţit abia după cateva zeci de kilometri. Pe masură ce ne apropiam de Viena, traficul a devenit foarte aglomerat, dar civilizat. Centura Vienei este de fapt o mare de autostrăzi care se întretaie, multe dintre ele prin tunele. Din cauza acestor tunele (unele foarte lungi), semnalul GPS-ului are de suferit, așa că am ratat unul dintre noduri și ne-am trezit că intrăm în Viena. Deja îmi făceam probleme pentru întârzierea pe care o bănuiam foarte mare, dar în 10 minute am ajuns în mijlocul orașului, iar după alte 15 minute deja ieșeam din Viena. Se vede rigurozitatea teutonilor, o infrastructură foarte bine pusă la punct, străzile foarte bune, am rămas plăcut impresionat.
Iată-ne acum din nou la drum, spre Germania. Încă de când ne-am apropiat de Viena, și mai departe pana la ieșirea din Austria, am avut parte de drumuri foarte bune, trafic lejer. Însă, pe autostrăzile austriece, deja se răresc locurile de popas, nici urmă de benzinării și nici restaurante. Deci cine vrea sa mănânce sau sa facă plinul, ori are pachețelul pregătit de acasă, ori iese de pe autostradă. Știind că în Austria nu prea se folosește GPL, am preferat să fac plinul la ieșirea din Ungaria, deci nu mi-am bătut capul cu acest aspect. În rest nimic notabil, poate doar traversarea prin munți, unde am văzut câteva peisaje frumoase.
Un lucru important pe care am uitat să îl menționez în primul episod: în Ungaria și în Austria se plătește vigneta.
Toată plăcerea condusului însă a dispărut odată cu intrarea în Germania (un simplu indicator pe marginea autostrăzii). De ce? Datorită vestitelor autobahn, care au destul de des pana la 4 benzi pe sens (deși uneori am constatat ca sunt insuficiente). Să justific: la intrarea în Germania am avut parte de foarte puţin asfalt, care și atunci când era, erau mai mult petece aruncate pe ciment, în mare parte aceste autostrăzi sunt doar din ciment (sau un asfalt foarte asemănător cu cimentul) cu binecunoscutul zgomot făcut de îmbinările dintre sectoare. Un alt lucru foarte important este că pe autostrăzile germane nu am văzut benzinării, restaurante sau locuri de popas. Deci, dacă aveți nevoie de ceva, trebuie să ieşiţi din autostradă. Avantajul este un trafic fluid, care permite viteze destul de mari. Un alt aspect pe care l-am remarcat este că pe anumite sectoare au cele mai mari unghiuri de urcare/coborâre de pe tot traseul, destul de frecvent 7-8%, și evident restricțiile de rigoare. Altă remarcă importantă este că pe autostrăzile germane se lucrează foarte mult, asa că înarmați-vă cu răbdare din plin, întrucât veți întâlni restricții de 80 și chiar 60 km/h pe distanţe de până la 15 km, care coroborate cu benzi îngustate (nu e chiar cel mai plăcut lucru să conduci câțiva kilometri la 30 de centimetri de un camion), creează un disconfort ridicat.
În această etapă am constatat un lucru destul de important în planificarea călătoriilor: traseul trebuie calculat pe GPS și apoi vizualizat pe Google Maps, nu invers. GPS-ul a calculat o rută cu câteva zeci de kilometri mai scurtă decât Google.
Am vorbit mai devreme despre benzinării. Legat de acest aspect, trebuie sa țineți cont de următoarele: in Germania nu au program non-stop ca la noi, seara și sărbătorile sunt închise; pentru cei care merg cu GPL trebuie spus că au un alt tip de duză, dar pe care o au ei, chiar dacă uneori cer garanție (în Germania iți faci singur plinul cu gaz); prețurile la combustibili sunt în jur de 1,5-1,6 euro/l benzina 95, motorina tot pe acolo, iar gazul 0,82-0,84.
Ajunși la hotel, am lăsat bagajele, după care am plecat la o plimbare prin orășel. Rezultatul a fost că nu am avut ce vizita, pustiu pe străzi, nu se vedeau nici lumini pe la ferestre, parcă toți părăsiseră orașul (poate avea legătura cu faptul că era sâmbătă). Cu un pic de dezamăgire (nu prea mare întrucât planificasem această oprire doar pentru somn), ne retragem la hotel.
Ziua 4
Zusmarhausen - Dijon (Franța) - 590 km
Întrucât deja am spus destul de multe despre Germania, nu mai completez decât cu faptul că am întâlnit tot mai multe lucrări și restricții.
Un lucru notabil: după ce în primele trei zile am avut parte numai de temperaturi de peste 30 de grade (noroc cu geamurile fumurii, care au meritat toți banii), în această dimineață am constatat ca este înnorat iar temperatura a fost cam toată ziua sub 25 de grade.
Din nou, la trecerea frontierei doar un simplu indicator la trecerea peste Rin.
Pentru Franța trebuie să menționez că am setat GPS-ul să evite drumurile cu taxa, în principiu autostrăzile. Asta pentru a putea vedea și altceva decât asfalt, dar nu am avut parte decât de localități pustii (duminica după-amiază, poate se odihneau), un trafic lejer, multa câmpie, puține localități și cam atât. O impresie plăcută dată de faptul că atât în localități cât și în afara acestora, drumurile erau foarte bune. Era să uit: în Franta, ca și în Germania, nu se plătește vigneta.
Odată ajunși in Dijon, am început ritualul obișnuit: cazare și apoi plecat în oraș pentru eventuale vizite și mâncare. Am găsit un oraș cu clădiri destul de vechi, din nou foarte puțină lume pe stradă (de această dată aveau scuza că era foarte rece - sub 20 de grade) și bineînțeles toate magazinele închise. Ma așteptam să găsesc terasele, restaurantele înșirate pe trotuare, așa cum eram obișnuit din precedenta vizită din Lyon, dar am fost dezamăgit, lipseau cu desăvârșire. În tot orașul se lucra intens la montarea șinelor pentru tramvai (aveam să aflu o lună mai târziu, când m-am reîntors în Franța, de această dată în delegație), așa că tot orașul era un imens șantier. Concluzia firească: am rămas cu o impresie deloc plăcută. Am găsit ceva de mâncare și ne-am retras la hotelul - cușetă (camerele foarte mici semănau cu o cușetă).
Din păcate, ca și în zilele precedente, nu am avut nimic remarcabil de fotografiat (nu îmi venea să cred că este posibil). Dar din episodul viitor veți vedea fotografii, multe și frumoase.
Să aveți călătorii plăcute!
