Concediu Zarnesti - Sambata de Sus

Bine v-am regasit!

Am revenit cu povestea concediului, care concediu a fost destul de scurt, dar sunt cateva lucruri importante de povestit.

Sa incepem: planul initial era sa stam 6 nopti in Zarnesti, orasul bicicletelor Tohan. De ce Zarnesti? Desi e un oras mort, plin de umbre ale trecutului comunist, e cel mai potrivit punct de plecare spre multe destinatii foarte interesante, fiind pozitionat exact in mijloc. Cam care ar fi acestea: Bran, satele Pestera si Magura, Prapastiile Zarnestilor, Poiana Marului, Rasnov, Plaiu Foii, plus accesul in rezervatia Piatra Craiului. Toate aceste obiective se afla la maxim 20 km de Zarnesti. Cu toate aceste frumuseti in jur, din pacate orasul in sine nu are nimic de oferit: drumuri foarte proaste, blocuri care par sa cada, multa mizerie, casele au structura tipic saseasca, adica in loc de garduri au ziduri, iar acolo unde mai gasesti garduri, acestea au ulucile lipite una de alta, astfel ca te simti ca la inchisoare.

In fine, asta e alta poveste, importante sunt imprejurimile, doar pentru ele am ales  Zarnestiul: punct de plecare spre diverse destinatii. Odata ajunsi in oras, am descoperit toate aceste lucruri neplacute, dar pensiunea Sura Pietrei Craiului s-a dovedit a fi foarte bine pusa la punct, conditiile de cazare super. Totusi, nu am ramas aici decat o singura noapte. Motivul a fost curtea din spate care era foarte aglomerata si, mai mult, iarba era distrusa. Sosisem dupa un grup de copii care au stat cam o saptamana. In aceste conditii, noi fiind plecati impreuna cu Marc, am constatat ca nu putem ramane aici, copilul avand nevoie de miscare pentru ca tocmai incepea sa faca primii pasi,  astfel ca nu mai putea fi tinut intr-un scaun.  Mai mult, gardul inalt si compact, ne dadea senzatii  de sufocare. Asa ca am hotarat sa mergem in alta parte. Am cautat toata seara pensiuni prin Bran, Poarta, Predelut, dar degeaba: singura pensiune care ar fi intrunit absolut toate conditiile noastre era ocupata pana in toamna.

Concluzia este ca Zarnestiul este o destinatie doar pentru cei care doresc sa vada imprejurimile, orasul in sine nu are nimic de oferit.

 In conditiile actuale, urma sa exploram pe rand, urmatoarele variante: Fagaras, Sambata de Sus, iar la sfarsit, Valea Oltului. Prima verificata dintre ele a fost Fagarasul. Desi are multe lucruri de oferit, nu numai in interior, ci si in imprejurimi, nu am gasit sa fie un loc bun de oprire. Asa ca am mers mai departe.

De la Brasov pana cand am iesit in stanga, spre Sambata, am avut parte de un drum foarte bun. In aceste conditii am ajuns foarte repede atat la Fagaras cat si mai apoi la Sambata de Sus. Drumul care paraseste europeanul pana la Sambata de Sus este si el foarte bun. In primul sat, Sambata de Jos se poate vizita si castelul Brukenthal.

Auzisem lucruri frumoase despre Sambata de Sus, insa constatarea personala a fost urmatoarea: nu are legatura cu satul omonim, statiunea fiind situata la circa 6 kilometri si este o aglomerare de pensiuni construite pe un camp, pe marginea unui parau.Toate aceste pensiuni sunt legate intre ele prin drumuri de pamant, probabil formate de rotile camioanelor care au adus aici materialele de constructii.

Toate aceste pensiuni incadreaza Manastirea Brancoveanu.
 In concluzie, recomand aceasta locatie celor care vor sa petreaca in liniste cateva zile la poalele muntelui, sau celor care vor sa viziteze manastirea, izvorul si chilia parintelui Arsenie Boca.

Cam astea ar fi toate obiectivele importante. Acest loc mai poate fi folosit de cei care vor sa urce pe crestele Fagarasului, la circa 3 kilometri de sat pornind cararile care urca pana pe varful Moldoveanu .

Odata ajunsi in statiune am reinceput cautarile. Pana la urma am reusit sa gasim o pensiune care satisfacea intr-o buna parte cerintele noastre: avea o curte destul de spatioasa cu iarba, dar fara loc de joaca, insa pe drum mai cumparasem si o masinuta-premergator, asadar putem spune ca intr-o oarecare masura puteam compensa lipsa locului de joaca. Fiind destul de obositi, deja era trecut bine de pranz, am hotarat sa ramanem aici, cel putin pentru doua nopti, urmand sa stabilim ulterior daca vom mai sta, sau vom merge mai departe.

In prima seara, fiind obositi, nu am mai avut parte de plimbarea mult asteptata cu bicicleta.

Pensiunea unde ne-am cazat se numeste Anda. Era abia deschisa, administratorul parea foarte de treaba, cazusem la pace asupra pretului, asa ca ne-am bagat la camere. Din pacate, a doua zi, respectivul administrator a inceput sa o dea la cotita, adica la camera situata la primul etaj, a spus ca pretul este de fapt mai mare decat la cea de la mansarda cu vreo 20 de lei, dar ca el ne ia doar 10 lei in plus. Deja individul incepea sa isi dea arama pe fata: ne tot spunea ca trebuie sa ii platim pentru primele doua zile, parca urma sa fugim. Cred ca a tot repetat acest lucru de vreo cinci ori. La atentionarile noastre ca una dintre usile de la balcon nu se inchide bine sau ca geamul de la mansarda nu inchide corect, tot ce putea sa spuna e ca nu se pot vedea toate la receptia lucrarii, ca asa apar mici probleme totdeauna. Tot o problema pe care am intalnit-o a fost ca la una dintre bai asezarea placilor de gresie dirija apa catre usa camerei nicidecum catre sifonul din mijlocul baii. Cu toate astea, am stat pana la urma trei nopti, nu aveam chef sa plecam din nou si sa reluam cautarile, am preferat sa stam sa ne odihnim. Cele doua zile pline de care am avut parte au fost umplute cu plimbari pe la manastire, vreo doua ture cu bicicleta, ore bune petrecute la un restaurant din zona manastirii si cam atat. Eu unul am facut doua plimbari mai lungi cu bicicleta: in prima zi am incercat sa ajung in orasul Victoria, care este la 10 kilometri, insa cand am ajuns in marginea orasului, in zona industriala am fost intampinat de o haita de caini, asa ca am fost nevoit sa fac stanga-imprejur. Cea mai mare parte a drumului s-a desfasurat prin padure pe un drum neasfaltat (forestier probabil; dar de latimea unui drum normal), iar de la jumatate s-a transformat in drum betonat, odata cu aparitia primelor intreprinderi. Tot cam de aici am si iesit din zona de padure si mi s-a oferit o foarte frumoasa panorama a crestelor Fagarasului.

In ziua urmatoare am ales sa mergem impreuna pe un traseu prin padure. Drumul era unul forestier, cu o singura banda, insa fiind dumunica era pustiu. Insa dupa o vreme aveam sa raman din nou singur: Cri nu putea sa urce panta care parea fara sfarsit. Pe traseu am avut parte si de catteva mure, iar de aici ne-am intors. Eu insa am revenit in padure cu scopul de a ajunge pana la o cabana ascunsa in mijlocul padurii. Am avut parte de o urcare de aproape 4 kilometri. Liniste totala, se auzea doar susurul unui parau si ciripitul pasarelelor. Odata ajuns in zona acelei cabane am fost trezit la realitate: urlau manelele, asa ca am preferat sa ma intorc. Intoarcerea a fost de vis: aproape tot drumul a fost de coborat, cel putin 3 kilometri de galopat pe un drum pustiu.

Dupa reintoarcerea mea la pensiune, am plecat cu totii, pe jos, spre izvorul parintelui Arsenie Boca. Desi e un drum de maxim un kilometru si jumatate, va recomand sa il faceti cu masina. Asta datorita concetatenilor nostri care gonesc ca nebunii si lasa in urma nori de praf, de parca ar fi singuri pe drum. Odata ajunsi la izvor, am avut parte de inca o portie e romanism: desi izvorul abia curgea, la rand stateau indivizi care venisera pregatiti cu bidoane pentru tot neamul: unul plecase cu vreo 10 bidoane de doi litri, iar un altul care astepta la rand mai avea vreo cateva bidoane de cinci litri. Am plecat dezamagiti, gandindu-ne ca poate vom reveni a doua zi inainte de plecare.

Desi in ultimele postari am incercat sa arat partea frumoasa a Romaniei, de aceasta data sunt nevoit sa arat si parti mai putin placute: situatia de la izvor, nesimtirea unora care au venit la munte sa respire aer curat, dar fac un drum de mai putin de 2 kilometri in masina prafuind turistii, modul cum se face turism de catre anumiti administratori si patroni de spatii de cazare. Pacat.

Odata cu cele intamplate la izvor a venit si decizia, fireasca, de a pleca de aici. Am sunat la Dambovicioara si am aranjat ca ultimele doua nopti sa ne intoarcem intr-un loc care ne-a placut in totalitate.

Dimineata ne-am strans bagajele si am plecat spre Dambovicioara via Brasov. Aici alta surpriza: am primit un telefon de acasa cum ca trebuie sa ne intoarcem urgent pentru a rezolva niste probleme, asa ca am fost nevoiti sa anulam ultimele doua zile.

Cam asta a fost tot. Speram sa putem sa ajungem din nou in Dambovicioara pentru a face si cele doua trasee ramase: Valea cheii din satul Podu Dammbovita si o tura la barajul Pecineagu.

Plimbari placute tuturor.