duminică, 30 aprilie 2017

Rusenski Lom

Bine v-am regasit!

     O sa continuam cu povestile pe doua roti. A fost o toamna bogata in ture.
       Pentru jumatatea lui octombrie planuiam o iesire de doua zile la poalele Fagarasilor. Insa vremea nu a vrut sa ne lase. Asa ca am mai avut o singura varianta: la sud de Dunare. Dupa cateva discutii cu colegul de la ultima tura am hotarat sa mergem sa vizitam defileul Lomului, mai exact Rusenski Lom.
     Partenerul a luat legatura cu un cunoscut al lui din Giurgiu, asa ca la tura au mai participat si cativa parteneri din Giurgiu. De fapt au fost gazdele care ne-au dus pe un traseu frumos.
    Pana la urma ni s-a mai adaugat un partener din Bucuresti. Ne-am intalnit la 8:00 si am plecat spre Giurgiu, unde ne-am intalnit cu alti patru parteneri. 


        In jur de 10 am pornit catre vama. Inainte de trecere a trebuit sa schimbam ceva bani, trebuia sa avem cu ce sa mancam, nu? Vama romaneasca am trecut-o repede, urmand ca verificarea actelor sa se faca pe celalalt mal al Dunarii. Am urcat pe pod, am oprit la semaforul uman, asta pentru ca inca nu se terminasera lucrarile de intretinere incepute inca de anul trecut. Am trecut mai departe, dar nu am putut sa ma abtin sa fac cateva poze. Nu as fi fost eu, corect? 



      Am scapat rapid de controlul actelor si iata-ne in insorita Bulgarie. Totul avea un aer de aventura, era prima iesire din tara pe bicicleta. Am facut cunostinta cu Ruse. Un oras mare, bine organizat, cu o circulatie lejera, dar in care se vad, ca si la noi urmele comunismuluii: fabrici in paragina, blocuri asemanatoare cu ale noastre. Insa au si zone foarte curate, verzi, linistite. Un prim loc ce merita amintit este Parcul Tineretului, plin de alei,, unele dintre ele dedicate exclusiv bicicletelor (asta nu ii impiedica pe localnici sa se plimbe la pas) si unde Tataia Rock a tinut sa ne arate Cocoasa.  Noi, care veneam pentru prima data in aceste locuri, mergeam aproape unul de altul, asa ca numai primul a reusit sa o treaca. Nu va spun mai multe, nu pun nici poze, e ceva ce trebuie descoperit...
      Am plecat mai departe, am coborat din nou pe malul Dunarii unde am facut fotografii cu statuile construite din nisip si care inca mai rezistau in picioare in ciuda intemperiilor.





       Imediat am urcat pe o pasarela pietonala/biciclista spre dealul de pe care coborasem mai devreme.





Am mers o perioada pe ceea ce parea o centura si am iesit in scurt timp din oras. De aici am avut drum intins catre Manastirea Basarbovo, din satul cu acelasi nume. Drumul insa nu a fost pe asfalt ci pe malul Lomului. Deja intrasem in canion. Au fost mul pauze pentru fotografii, ocazie cu care am constatat ca toti acumulatorii pe care ii aveam cu mine erau descarcati. Noroc cu telefonul.





        Pana in Basarbovo am avut parte numai de off-road, bucuria noastra. Pentru asta am venit in aceasta zona.
       La intrarea in Basarbovo, inainte de manastire am facut o pauza la un magazin satesc. Mai o bere, mai o apa, eu am reusit sa gasesc baterii pentru camera, vremea era foarte placuta, toata lumea era intr-o stare de spirit foartre buna.




      Oaspetii, adica noi cei veniti din capitala, am plecat inainte pentru a avea mai mult timp la dispozitie sa descoperim lacasul de cult sapat la inaltime pe versantul canionului. Poze, cumparaturi, suveniruri, "apa sfintita" cu grade multe, totul era in regula.













     Am plecat mai departe si am intrat in zona spectaculoasa a canionului. Am fost plimbati si prin zonele de belvedere de deasupra falezei, am coborat si in zonele salbatice, am avut parte si vanatori care isi faceau treaba, asa ca am avut parte de toate ingredientele unei plimbari reusite.



















       Ca plimbarea sa aibe si ceva sare si piper, unul dintre partenerii cu care am venit din Bucuresti a "reusit" sa se rupa de grup, asa ca la unul dintre punctele de atractie, cascada, unul dintre prietenii din Giurgiu a trebuit sa se intoarca dupa el. Noroc ca avea roaming-ul activat.
       Aici am avut parte de o pauza mai lunga pana cand a fost recuperat ratacitul, ocazie numai buna sa ne odihnim.





            In scurt timp aveam sa iesim din canion si am intrat in Krasen, adica ne -am reintors la civilizatie. 

          De aici inainte am avut parte numai de asfalt si de gandul ca in Ruse ne asteapta terasele cu mancare si lichide hidatante.
      Din nefericire, am avut ghinionul sa mi se taie picioarele dupa primii 40 de kilometri, asa ca drumul pana in Ruse a fost un calvar, dar pana la urma am ajuns. Pe drum ne-am intalnit cu multi biciclisti veniti din tara, alungati de temperaturile mult mai mici decat cele de care aveam parte aici. La un moment dat, dupa o urcare care m-a stors, am ramas numai in tricou, ajutat de temperatura apropiata de 20°C. Asa am stat cale de 10-15 kilometri pana in Ruse. Am ajuns in centru si ne-am oprit sa ne refacem fortele. Mancare buna, ieftina, in schimb bauturile destul de scumpe.
        Cu fortele partial refacute am pornit din nou la drum. De aceasta data catre casa. Deja pentru mine incepea sa fie chinuitoare orice urcare. Primul hop a fost urcarea pe pod, apoi chiar si o foarte scurta urcare de cateva zeci de metri s-a dovedit infernala. Asta e, mai sunt si momente neplacute. La intrarea in Giurgiu ne-am despartit de o parte a grupului, iar ceilalti am mers impreuna pana la locul de intalnire de la iesirea catre Bucuresti. Ne-am luat la revedere cu promisiunea ca vom repeta povestea.
       Insa aventura nu s-a incheiat. Intre Calugareni si 1 Decembrie, in zona in care incep lucrarile la drum, la o groapa mai serioasa am auzit un zgomot ciudat in spate. Am oprit repejor si am constatat ca era cat pe ce sa pierdem bicicletele. Aproape se rupsesera conexiunile dintre bratele suportului. Le-am desfacut, am fixat din nou suportul (nu inainte de a ne chinui sa desclestam cele doua parti din plastic care fac legatura) si la drum cu viteza redusa si cu multa atentie la gropi. Din fericire, de aceasta data am strans mult mai tare suruburile, asa ca am ajuns in siguranta acasa. De atunci, in acea zona merg mult mai incet, dar si drumul e in stare mai buna (lucrarile sunt tot mai aproape de final).
      A fost o iesire cu de toate: o tara noua, prieteni noi, aventuri, voie buna, vreme superba, tot ce trebuia ca sa ne dorim sa ne reintoarcem. Dar despre bisuri vom vorbi in episoadele viitoare.
         Chiar daca nu am reusit sa povestesc prea bine, totusi, sper ca fotografiile sa compenseze.
Pentru cei interesati traseul:



Create Routes
or Search for a route
from millions at MapMyRide

Pana la o noua reintalnire, ramaneti cu bine!