Inapoi la bicicleta

Back in business.

        Am revenit in natura, cu ocazia unei noi ture pe bicicleta.

      De aceasta data am ramas doar doi, eu si Joby_tos. Se pare ca nu sunt prea multi iubitori de iesiri la iarba verde pe MTB, desi prin oras  vad o multime de "mountain-bike-eri". Iar restul, se pare ca prefera cursierele. Cu toate astea, pana sa plecam de la locul de intalnire, am fost salutati de un iubitor al cursierei, dar acesta a preferat sa se intoarca in oras.

     Ne-am reintalnit dupa o pauza de trei saptamani, timp in care eu am mai iesit doar de doua ori cu bicicleta, si asta numai la serviciu, deci antrenament zero. Am stabilit sa mergem spre Carlogani, cu posibilitatea de a iesi de pe asfalt daca terenul o va permite. Din pacate, am ramas pana la sfarsit pe asfalt, mai putin o portiune de 3 trei kilometri - dus si alti trei - intors. Drumurile care paraseau asfaltul erau pline de noroi, ceva gen Ziua B sau chiar mai rau.

     Debutul a fost destul de dur: eram pe european si trafic cat cuprinde. Din fericire, TIR-ul care venea din spate a avut bunul simt sa nu inceapa sa claxoneze, a stat si a asteptat cuminte in spatele nostru pana cand am iesit de pe podul ce traverseaza Oltul. Dar, in scurt timp, aveam sa iesim de pe european si sa intram pe un judetean asfaltat destul de recent, asa ca, si pe aici, am avut parte de un trafic infernal. Daca pe european aveam semibanda de urgenta, aici nu mai aveam nimic. La un moment dat, un idiot (scuze, dar merita chiar mai mult) cu un harb de Dacie antica, a trecut la O PALMA de noi. Credea ca ne impresioneaza, sau ne demonstreaza ca drumul e doar al masinilor, nu am inteles, dar, din pacate, de prea multe ori constatam ca inca mai avem astfel de personaje printre noi. Odata cu intrarea in Plesoiu, am avut parte de un drum mult mai lat, chiar daca la fel de aglomerat. Cu aceasta ocazie am putut sa apreciez la adevarata valoare ultima achizitie: o retrovizoare. Dupa cateva minute am reusit sa scapam de traficul infernal de pe drumul national (duminica, oamenii se intorceau de la tara in oras) odata cu intrarea pe drumul catre Carlogani. Din acest moment s-a schimbat totul: trafic fiind foarte redus, atentia s-a indreptat catre peisaje, liniste totala cat sa ne putem bucura de ciripitul pasarilor. 

      La plecarea din Slatina stateam ca pe ghimpi: ne ploua sau nu (mai ales ca vazusem pe net ca sunt ceva sanse)? Desi era innorat, era destul de placut. Insa, norii au facut posibil sa fac si cateva fotografii peisajului partial luminat de soare, partial umbrit de nori.

       Am avut parte de un drum foarte bun, iar pe marginea lui am gasit mai multe parcari foarte spatioase dotate si cu mese si banci. Asa ca am inceput sa facem pauze. Din pacate, langa aceste locuri de popas se formasera si inevitabilele gropi de gunoi. Pacat. Nu as vrea sa scriu despre astfel de lucruri, dar ma gandesc ca poate cativa dintre cei care fac atata mizerie vor citi aceste randuri si vor deveni mai atenti pe viitor.

      Drumul incepe sa devina tot mai placut pe masura ce soarele iese tot mai des din nori. Am mai facut o pauza dupa ce am iesit din Arcesti, pentru a ne reumple bidoanele de la o cismea de pe marginea drumului.

       De aici am avut parte aproape permanent de sate. Deja incepea sa isi spuna cuvantul si foamea, iar noi nu reuseam sa gasim un loc mai linistit unde sa ne oprim (ultimele parcari amenajate erau folosite ca teren de fotbal). Pana la urma am reusit sa gasim un loc mai retras in Carlogani si am facut o pauza mai lunga pentru a ne reface rezervele de energie. Asta s-a intamplat sa fie langa un pod plin de X+Y=LOVE.

      Tot aici am constatat ca nu am nici semnal la telefon. Acelasi lucru avea sa se intample si mai departe. Desi stabilisem initial ca punct final Carlogani, dupa o scurta "sedinta tehnica" am hotarat ca putem sa mergem si mai departe. Dupa putin timp am ajuns si la limita judetului dar si a asfaltului. 

       La limita dintre cele doua judete am mers pe marginea unei paduri, iar de cealalta parte a drumului era o pajiste imensa unde pasteau "mustangii" localnicilor, iar si mai departe se afla o alta padure in care se vedea fumul celor iesiti la picnic.

      Din fericire drumul era in stare destul de buna, fiind pietruit. Asa ca nu am avut parte decat de balti, dar pe care le puteam ocoli destul de usor. A fost un element pozitiv ca veneam dupa ploaie intrucat nu se mai ridica praful de cate ori treceau domnii Prost, Sena, Hamilton si altii. Unii dintre ei, dorind sa ne impresioneze, au pornit si aerul conditionat la supermasina din dotare pentru a ne saluta (Google tranlsate: au deschis geamul batranei Dacii care ii suporta, si au inceput sa scoata diverse sunete neinteligibile).

      Am intrat in Ramesti unde am remarcat si o biserica diferita de stilul obisnuit.

       Dupa circa 3 kilometri de la intrarea in judetul Valcea am hotarat sa ne intoarcem, intrucat eu trebuia sa ajung sa rezolv anumite probleme.

     Pe drumul de intoarcere am vrut la un moment dat sa ne abatem pe un drum paralel insa am fost descurajati de o haita de caini, asa ca am revenit pe drumul pe care am venit. Am facut o pauza de hidratare (fara alcool) si mancare la un magazin unde am dat peste un domn de treaba care a stat la taclale cu noi si care ne-a ajutat sa ne clarificam anumite idei de trasee viitoare. De aici am bagat viteza spre casa. Se simtea ca altitudinea este tot mai mica, pedalam tot mai usor. Pe drumul de intoarcere ne-am intalnit cu inca doi bicilisti care veneau din sens opus, dar per total cam slaba activitate ciclista.

      Din fericire nu am avut parte decat de cateva reprize scurte de vant mai puternic, in rest simtind doar o usoarea adiere. Nu am avut parte nici de intalniri neplacute cu cainii, doar cateva latraturi mai puternice si un catelus care incerca sa ne sperie. La intrarea in Slatioara ne-am despartit, urmand sa ne reintalnim dupa Paste. De aici incepeau emotiile pentru mine: erau cateva zone destul de bine populate cu caini scandalagii. S-a dovedit ca ori isi faceau siesta in alta parte, ori cei 3-4 cu care m-am intalnit erau tinuti la distanta de jucaria cu ultrasunete pe care o am in dotare.

      Din nefericire, inca de la plecare am constatat ca am uitat acasa camera, asa ca nu am facut nici de aceasta data filmulete. Asta e, data viitoare voi fi mai atent.

       A fost o tura reusita, un bun antrenament pentru vara ce urmeaza. Desi pe drumul de intoarcere am avut parte de ceva dureri provocate de sa, am constatat ca au trecut foarte repede, asa ca se pare ca incep sa ma obisnuiesc si cu drumurile lungi.
Intr-un final, ajuns acasa am aflat ca am parcurs exact 60 de kilometri, pe care ii puteti vedea in link-urile urmatoare:
www.bikemap.net/ro/route/2554502-slatina-ramesti/#gsc.tab=0
www.mapmyride.com/workout/535798488

      Pe data viitoare!

      Sa aveti parte de un Paste linistit alaturi de cei dragi!

O tura de dezmortire

Vine, vine priiiiimavaaaaaara
Ne plimbam prin toaaaaaata taaaaaara.

Sau mai bine spus in jurul casei, cel putin pentru moment.
Ieri am iesit in sfarsit din hibernare cu o tura faina de vreo 50 kilometri.
Impreuna cu Marius si cu Joby_toss am iesit la iarba verde.
Traseul parcurs a fost prin Brebeni, Greci, Schitu, Perieti, Balteni, Recea si apoi acasa.
 De aceasta data nu am mai iesit catre Recea, am ales iesirea spre Brebeni, pentru ca cineva a vrut sa evite urcarea de la Brebeni. Imediat dupa iesirea din Slatina  mi-a atras atentia o fantana cu cumpana pe care nu am remarcat-o pana acum.

Dupa cum se vede, am avut parte de multa verdeata. Din pacate am avut parte si de un usor vant din fata, dar ne-am descurcat. Pana la Brebeni cunosteam traseul, asa ca nu au fost probleme. Insa, cand am facut stanga spre Greci, am vazut o panta care parea destul de mare, asa ca am facut o pauza de alimentare.
S-a dovedit ca era destul de solicitanta (acum la iesirea din iarna, cred ca mai la vara va fi floare la ureche). Odata ajunsi in deal am avut in fata imensitatea campiilor. Nici urma de vreo constructie, copac sau ceva asemanator, nimic. Doar cativa pacatosi care lucrau pamantul in ziua de duminica. Fiecare cu alegerile lui. Chiar daca nu sunt un bisericos, totusi, ziua de duminica o respect. Dupa ceva kilometri am ajuns la liziera unei paduri de stejar, dar care nu era decat pe o parte a drumului, cel putin momentan. Avea sa ne inconjoare in curand. Am mai facut o pauza, iar eu am schimbat si hainele de pe mine.

La iesire din padure ne astepta o coborare frumoasa pe care am savurat-o din plin. Dupa o scurta pauza de orientare, am virat stanga spre Schitu. Un drum fara prea multe cuvinte. Tot ce am remarcat a fost saracia  lucie care domneste, desi din loc in loc mai vezi si cate o masina scumpa, sau cate un castel (finalizat sau in constructie). Pana si partidul de la putere are un sediu jalnic.

Un alt lucru pe care l-am remarcat este ca dupa ce iesi din Brebeni nu mai gasesti cismele sau fantani pe marginea drumului. Putinele fantani pe care le-am intalnit aveau scris pe ele "apa rea". Noi am facut aprovizionarea din curtea unei bunicute. 

Am avut parte de cateva urcari mai serioase dupa care am oprit pentru o pauza de realimentare in Perieti.

De aici si pana in Recea, cu exceptia Balteniului am avut parte numai de camp. De aceasta data am vazut si destul de multe locuri nemuncite.

Pana aici drumul a fost in general bun, cu ,ici portiuni mai proaste, mai ales pe masura ce ne apropiam de Recea. Odata cu lasarea serii incepea sa se simta si racoarea.

Ajunsi la Recea am mai facut inca un popas la cismeaua de dinaintea ultimei urcari. Speram sa ne putem racori cu ceva rece, dar din pacate dugheana pe care o stiam, disparu-se. Asa ca ne-am multumit cu apa rece. Ne-am facut curaj si am inceput urcarea. De jos parea destul de fioroasa, dar pana la urma s-a dovedit mai mult lunga, insa panta nu era chiar atat de mare. Am trecut in viteza pe langa herghelie indreptandu-ne in viteza catre Slatina. Odata intrati in oras, am avut parte de un drum distrus de catre Doreii care s-au apucat sa sape pentru noua canalizare, fara a avea aceasta zona in plan.

De aceasta data nu am avut probleme cu cainii, singurii mai fiorosi fiind cei de la cosmelia padurarului de la intrarea in Recea. Cel mai periculos loc pe care il stiam, in zona RAR-ului, s-a dovedit a fi foarte linistit de aceasta data. Pe marginea drumului am vazut destul de multi caini loviti de masini, parca cineva facuse o campanie contra acestora.

Odata ajunsi in centru, ne-am despartit cu gandul la urrmatoarea iesire.

Route 2526326 - powered by www.bikemap.net

Pentru cei care prefera Mapmyride pun doar link-ul, harta nu se afiseaza aici.
mapmyride.com/routes/view/377982747

Primavara prin Romania - ultimul episod

       Uite asa, usor-usor, am ajuns aproape de capatul povestii.

       De la Lacul Rosu am intrat deja in Ardeal, indreptandu-ne spre o pauza binemeritata. Locul de popas a fost in Baile Tusnad. Desi initial ne propusesem sa stam trei zile, Cristinei i-a placut atat de mult incat am stat o zi in plus.

       Statiunea in sine nu are multe puncte de interes, insa imprejurimile si peisajele sunt super.

       Ca puncte de atractie as putea enumera lacul de agrement Ciucas, Stanca Soimilor, campingul in care se tine o tabara de sculptura si unde pot fi vazute foarte multe si simpatice exponate, baile de mofete si un loc care mie mi-a placut este situat la intrarea in oras dinspre Miercurea Ciuc. Aici se afla Paraul Rosu, care se termina pe o ciuperca din beton de pe care cade sub forma unei cascade circulare, si bineinteles peisajul dimprejurul sau.

       Insa in apropiere, la numai 25 kilometri cu masina, sau 7 prin padure (la pas, cu bicicleta sau ATV-ul) se afla lacul vulcanic Sfanta Ana. Un loc care pe noi ne atrage ca un magnet. Este asezat intr-un cadru natural impresionant. Din fericire s-a gasit un iubitor al naturii care a concesionat padurile din zona in interesul conservarii peisajului. La intrarea in aceasta zona protejata se percepe o taxa modica, dar rezultatele ei se vad: totul este curat, intretinut, nu exista defrisari.

        Am venit in fiecare zi aici. Apa este incredibil de limpede, se incalzeste foarte repede cand este soare, se poate face baie, se pot face plimbari cu barca, sau se poate lenevi la soare. In timp ce se coboara in crater, catre lac, a fost amenajat pe versant si un punct de belvedere.

Aceasta postare va fi destul de saraca in cuvinte, dar voi suplini cu fotografii.

     Dar nu numai lacul este o atractie. Foarte mult ne-a placut si drumul de la lac pana in Bixad unde se intersecteaza cu drumul european. Padure, liziera, poieni, puncte de belvedere, fructe de padure pe marginea drumului. La o vizita ulterioara am reusit sa vedem si cerbi si caprioare.

ESTE DE VIS!

       Fiind in zona secuilor avem parte de  o alta atractie: bucataria specifica. Reprezentatii care noua ne-au ramas la suflet sunt Hanul secuiesc si Hanul Hotarul Ciucului.

      Primul dintre ele este situat in centrul statiunii iar cel de al doilea este in afara localitatii cam la un kilometru, spre Sfantu Gheorghe.

        In privinta cazarii pot face o recomandare si anume pensiunea Maya. Gazdele au fost super primitoare. Ne intrebau permanent daca avem nevoie de ceva, erau pregatiti mereu cu informatii despre tot ce misca in zona, foarte vorbareti. Si nu erau asa doar de dragul banilor pe care ii incasau, asa erau ei in mod natural.

Si la ei ne-am reintors si o vom mai face.

       Data viitoare cand ne vom intoarce ne-am propus sa avem si bicicletele pentru a putea explora mult mai in liniste zona.

Va las in compania fotografiilor si ne vom reintalni curand.

Toate cele bune!

Valea Vâlsanului - întoarcere în ţinuturile natale

Bine v-am regasit!

S-a dus si vara aceasta, concediul de asemenea. Dar nu se putea termina mai frumos decat s-a intamplat: o vizita de doua zile in locurile in care am copilarit.

Unde? Pe valea Valsanului. Probabil ca multi dintre voi nici macar nu ati auzit de acest nume. Este un afluent pe stanga al Argesului, declarat si rezervatie naturala intrucat aici este singurul loc unde mai traieste pestele numit asprete, o relicva a istoriei naturii.

Dar sa incepem povestea. Un vis mai vechi de-al meu era sa reusesc sa urc pana la barajul de pe raul Valsan, raul langa care am copilarit. De mai multe ori am urcat in munte, dar niciodata pana la baraj. Stiam ca inca de acum doi ani incepuse amenajarea drumului de piatra care servise pana in anii 90 mai mult pentru exploatarea padurilor, dar si pentru extragerea nichelului, in mod oficial, neoficial fiind vorba de uraniu. Zona este inca aproape necunoscuta turistilor, cu exceptia celor care vin in satul Bradetu, unde se afla o baza de tratament, dar si doua izvoare minerale.Desigur ca mai sunt si impatimiti ai muntelui care vin regulat in aceasta zona, cu corturile. Insa am constatat ca in ultimii ani au inceput sa apara si ceva pensiuni prin satele de pe vale: Bradetu, Bradulet, Galesu, Musatesti, insiruite in ordine dinspre izvoarele raului catre varsare.

Dupa mai multe incercari de a ajunge din nou in Dambovicioara, din cauza ca la Green Paradise nu am reusit sa mai gasim locuri libere, am hotarat sa mergem in Curtea de Arges, dar nu ne-am oprit in oras, ci am preferat sa mergem direct la tara, in Musatesti. Plecarea din Slatina am stabilit sa fie inca de vineri, imediat dupa serviciu, pentru a avea la dispozitie cat mai mult timp. Drumul clasic este de la Pitesti spre Merisani, unde avem doua variante: prin Curtea de Arges si apoi catre Campulung inca 15 kilometri, sau direct catre Musatesti, scurtand in acest fel drumul  cu circa 8 kilometri. Recomandarea mea, pentru cei care au mai fost in Curtea de Arges, sa aleaga drumul scurt, chiar daca este un drum judetean, deoarece este mult mai bun calitativ. Si chiar si pentru portiunea de 12 kilometri dintre Pitesti si Merisani exista o alta ruta alternativa, pe care am, descoperit-o acum doi ani: la iesirea de pe autostrada, in loc sa se vireze stanga catre Bascov, se poate alege un drum paralel, prin dreapta, pe celalat mal al Argesului, prin Budeasa. Drumul este aproape pustiu, dar de foarte buna calitate.

Am ajuns pe seara, aproape pe intuneric, asa ca nu am mai facut nimic decat o plimbare pana la rau, mancare si somn.

 Dimineata insa ne-am trezit intr-un colt de rai si un soare care ne imbia la drum.

Nu ne-am grabit, am stat sa ne tihneasca dimineata, sa simtim aerul curat de la poalele muntelui. Bineinteles ca am plecat cu Marc sa ii aratam raul, dar cel mai mult i-a placut puntea suspendata pe cabluri, probabil fiindca ii placea sa fie leganat.

Dintre toti, pe durata intregului week-end, a fost cel mai activ. Nu a dormit decat atunci cand a fost in masina, in rest ne-a alergat pe toti prin gradina, prin zavoiul de pe malul raului, nu a avut stare.

Totusi, aproape de pranz ne-am luat inima in dinti si ne-am urcat pe biciclete.

Initial am vrut sa urcam pe vechiul drum al mocanitei, dar am renuntat cand am aflat ca in satul vecin oamenii au inchis gradinile si era foarte posibil sa trebuiasca sa mai si sarim garduri, asa ca am plecat direct pe asfalt, unul de foarte buna calitate. Cei patru bunici, impreuna cu Marc, urmau sa plece si ei in urma noastra dupa circa o ora, timp in care noi trebuia sa ajungem la iesirea din ultimul sat, Bradetu. Am stabilit astfel, intrucat nu eram siguri ca si Cristina va putea sa urce cu bicicleta pana in munte. Nu am reusit sa ajungem la iesirea din Bradetu, fiind ajunsi din urma inca de la intrarea in sat, asta fiindca pe drum a trebuit sa ne oprim de nenumarate ori pentru fotografii. Desi am facut de mai multe ori acest drum, cu masina, abia acum, calare pe bicicleta mi-am dat seama de frumusetea locurilor. Pozitia mai inalta de pe bicicleta te ajuta sa vezi locurile dintr-o alta perspectiva, in acelasi timp, viteza fiind mult redusa, ai timp sa savurezi tot ce te inconjoara. Este o diferenta incredibila, abia acum am realizat in ce locuri minunate am copilarit.

Prima panta mai mare, la iesirea din Musatesti

Brăduleţ

Multe case inca mai au acoperis de şiţă (sindrila de brad)

Spatiul in aceste sate este atat de limitat, incat gradinile ocupa fiecare bucatica de pamant, pana pe malul raului, nici macar un petec de pamant nu se iroseste:

Drumul a fost foarte bun, cu ceva pante mai grele (cel putin pentru Cristina, care nu are acelasi antrenament cat am eu), dar am reusit sa le urcam fara probleme.

Asa cum am mai spus, insa am facut foarte multe opriri pentru fotografii, iar atunci cand pedalam o faceam totusi intr-un ritm destul de scazut pentru a putea admira privelistea.

Dupa cum stabilisem la plecare, imediat dupa iesirea din ultimul sat, Bradetu, la primul izvor, aveam sa ne oprim sa luam pranzul si pentru a ne odihni inainte de a intra in cheile Valsanului. Din fericire eram singurii care ne oprisem acolo, cu exceptia maidanezilor.

Locul ales a fost superb, Marc a fost din nou cel mai bucuros: avea la dispozitie toata poienita, plus raul pe care tot timpul a incercat sa il incerce cat este de rece.

Mamaie 1 si 2

Vreau la apa!!!!!

Cei doi tataie pregatesc gratarul

Din nou la apa

Si tati trebuie sa incerce apa, nu?

Dupa ce am ras mancarea din farfurii, a  venit si momentul imbarcarii, dar nu inainte de a savura murele care cresteau pe malul raului.

Dupa plecare am mai avut parte cam de doi kilometri de asfalt, dupa care incepe partea cea mai grea: fara asfalt, multe balti si portiuni in care raul a rupt malurile, ingustand foarte mult drumul, lucru neplacut la intalnirea masinilor care veneau din sens opus.

Cu toate acestea, peisajele sunt de vis, in plus am mai avut si norocul de a fi plouat cu o seara inainte, asa ca desi au trecut destul de multe masini, nu am avut probleme cu praful.

Pe masura ce inaintam, oboseala incepea sa se faca simtita in cazul Cristinei, insa dupa mai multe pauze am reusit sa ajungem la iesirea din chei, in zona numita Poieni.

 Aici este locul unde pe vremea cand se facea minerit erau magaziile si birourile minei. Acum in zona se afla un restaurant-pensiune, dar marea majoritate a turistilor prefera sa vina pentru o zi la un gratar sau daca stau mai multe zile vin cu cortul sau rulota.

Avand in vedere oboseala accentuata, Cristina a decis sa se opreasca urmand sa faca drumul de intoarcere cu  masina. Eu in schimb nu stiam ce sa fac, sa continui pana la baraj, sau sa ma intorc. Pana la baraj nu mai erau decat 5 kilometri. Pana la urma m-am hotarat sa incerc sa urc. De aici mai departe am avut parte de asfalt inca vreun kilometru, pana la intersectia unde eu trebuia sa merg inainte, asfaltul continuand in stanga spre Vidraru. Stiu ca planul initial era sa se asfalteze toata portiunea pana in Transfagarasan, peste Moliviş, cu iesire undeva in apropierea cabanei Valea cu pesti, cam la jumatatea lacului Vidraru, dar nu stiu daca s-a si intamplat, poate vom afla anul viitor.

De aici inainte insa, drumul a devenit pustiu si din nou drum forestier, dar de o calitate destul de buna, cel putin pentru biciclete. 

Dupa circa un kilometru am oprit o masina care cobora, pentru a afla informatii despre drum. Mi sa confirmat ceea ce vazusem pe Google Maps, si anume ca drumul se desparte la un moment dat, iar la intrebarea daca exista vreo stana cu caini care sa imi puna probleme, mi s-a raspuns ca nu este nicio stana, dar e posibil sa existe ceva caini la fosta unitate militara. Am mai mers putin, dar vazand ca drumul este pustiu, iar eu singur, am decis sa ma intorc, preferand sa ajung cu alta ocazie pana la baraj, in formula completa in care plecasem de acasa. E mai placut sa faci drumul in doi sau mai multi, peisajele parca sunt mai frumoase cand le imparti cu altcineva. De unul singur pare ca este doar o cursa, atingerea unui obiectiv si atat, nu are farmec.

La intoarcere, fiind sigur ca drumul va fi mult mai rapid, deci avand mai mult timp la dispozitie, am oprit din nou foarte des pentru fotografii. Si nu putine.

Stana langa Poieni

Drumul are foarte multe intersectii cu drumuri forestiere

De pe versanti curg foarte multe paraie ce alimenteaza Valsanul

Intrarea in mina, acum blocata

Drumul de intoarcere a fost destul de rapid, dar si plin de masini care nu se fereau sa treaca prin balti, chiar cand erau langa mine. Asadar, am ajuns acasa destul de murdar. 

In Bradetu am remarcat si o bisericuta foarte interesnta, dar nu am putut sa fac prea multe fotografii intrucat era in plina desfasurare o cununie si nu vroiam sa deranjez, mai ales ca deja niste tanti care iesisera din biserica, se uitau cam ciudat la mine (casca, ochelari galbeni, pantaloni mulati, fotografii), asa ca am plecat mai departe. 

Drumul in coborare aproape continua ma imbia sa dau talpa. Le spusesem la despartire ca ii prind din urma, insa datorita frumusetilor care m-au retinut pe traseu, am ajuns in urma lor cu 10 minute, chiar daca am depasit de cateva ori viteza legala in localitate.

A fost o zi foarte reusita, nu speram sa fie atat de frumos, mai ales ca prognozele meteo spuneau ca este posibil sa ploua putin. Din fericire a fost tot aproape timpul soare si cald.

Cu aceasta ocazie am reusit sa ne depasim propriile recorduri de distanta, atat eu cat si Cristina, lucru care ne-a facut increzatori pentru viitoarele plimbari, dimineata fiind foarte reticenti ca vom reusi sa ajungem la final cu bine. Si totusi s-a intamplat.

Seara a venit repede, din nefericire cu foarte multe dureri de picioare pentru Cristina. Eu in schimb nu am simtit aproape deloc oboseala.

Insa dimineata totul era in regula, asa ca a trebuit sa incepem sa facem bagajele si sa plecam spre casa. 

Drumul de intoarcere a fost diferit de cel de la sosire. Am trecut prin Valea Iasului, la tataie numarul 2, un alt sat foarte frumos, unde am facut pauza de circa o ora, dupa care drum intins catre casa prin Curtea de Arges. Cum va spuneam la inceputul povestii, as fi preferat sa evit acest drum, stiind ca este destul de aglomerat, dar si calitativ este din ce in ce mai  distrus, pe masura trecerii anilor. Pacat, este un drum care face legatura cu multe locuri frumoase, care ar putea ajuta dezvoltarea turismului in zona. Sa speram ca se va intampla in curand. 

Un lucru care m-a bucurat, este ca am vazut ca in zona (valea Valsanului) au aparut pensiuni noi, semn ca oamenii incep sa descopere si aceste locuri, la fel m-a bucurat sa aflu ca sunt oameni care vin de departe sa stea cu cortul in aceste zone, asa cum erau cei doi tineri bucuresteni pe care i-am intalnit cand au coborat cu bicicletele sa ia apa de la izvor.

O alta mentiune care trebuie facuta este ca la iesirea din Bradetu, spre chei, este un drum care face legatura cu valea unui alt afluent al Argesului, Raul Doamnei, vale unde se afla si biserica rupestra din Corbi, dar mai inainte se trece pe langa lacul din Nucsoara, locul de unde se ajunge cel mai usor pe varful Moldoveanu. Aici se mai poate ajunge si pe asfalt, din Musatesti se merge catre Campulung pana in primul sat, Domnesti, iar apoi pe valea raului in sus. Si acest loc este in vizor, dar anul viitor cand planuim sa facem un concediu de cel putin o saptamana pe aceste meleaguri frumoase. Vom vedea daca trecerea se va face pe asfalt, sau peste munte, prin Bradetu.

Cam asta a fost vara, in aceasta luna nu am mai plecat nicaieri, singurele ture pe care le-am mai dat cu bicicleta fiind prin satele de langa Slatina, pe drumurile catre satul socrilor. Insa nu s-a terminat, speram sa putem sa mai ajungem cel putin inca o data undeva la munte, evident, tot cu bicicletele.

Era sa uit harta:

Route 2328925 - powered by www.bikemap.net

Va doresc sa aveti parte de calatorii la fel de frumoase!

PS: uitasem ca nu toti au cont pe bikemap, asa ca iata si link-ul pentru mapmyride:

http://www.mapmyride.com/workout/387161209